Criză umanitară gravă, deplasare incontrolabilă de migranţi ilegali: soluţii extreme la situaţii extreme? În ce context se află România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia-limită în care a intrat Uniunea Europeană din cauza neştiinţei/nehotărârii/lentorii inacceptabile cu care reacţionează la criza migranţilor ilegali, transformată acum în ameninţare de mari dimensiuni, face să reapară mai vechea întrebare: există cu adevărat mijloace comune de reacţie, cele pe care ar trebui să le aibă la îndemână decidenţii spaţiului european?

Dincolo de multiplele Agende, iniţiative legislative, rezoluţii, planuri de acţiune elaborate cu osârdie de funcţionarii europeni, există oare şi o realitate europeană pe măsură, construită din mijloace eficiente pentru a face faţă la nivel de Uniune Europeană unei probleme care este limpede că depăşeşte (câteodată chiar foarte mult) capacităţile de reacţie şi apărare ale unora dintre Statele Membre?

Acum câteva zile, vă spuneam că, atât la Bruxelles, cât şi în unele capitale, începuse deja să se vorbească de mai mult timp de modificarea regulilor Spaţiului Schengen, cerere considerată, în mod oficial, drept inacceptabilă de Comisia Europeană, dar evocată de din ce în ce mai mulţi lideri europeni, cea mai recentă şi virulentă luare de poziţie aparţinând viceprim ministrului ceh care a cerut nici mai mult nici mai puţin decât închiderea Spaţiului Schengen folosind toată panoplia de mijloace la îndemâna forţelor de ordine şi militarilor, iar Austria, Ungariaia şi Bulgaria îşi mobilizează forţele armate.

Suntem însă în plin necunoscut. Politic vorbind, la nivel european, nu există (încă) o definiţie reală a naturii problemei actuale, ceea ce împiedică mobilizarea efectivelor necesare şi prevăzute în tratate şi acorduri, atât la nivelul UE cât şi NATO. 

Chestiunea este absolut esenţială, deoarece, în acest moment, apariţia în ecuaţie a nevoii de recurs la forţele armate arată că, cel puţin în ţările respective, primul baraj de apărare (cel constituit de forţele de poliţie şi unităţile speciale de intervenţie) a fost depăşit, fie deoarece a fost insuficient, fie deoarece a fost instalat defectuos sau târziu în teren, fie deoarece ordinele au fost neclare sau incomplete, neautorizând folosirea tuturor mijloacelor din dotare.

Suntem acum în etapa a doua, atunci când în teren sunt introduse unităţi ale forţelor armate. Tehnic, conform protocoalelor europene şi manualelor UE şi NATO, aceasta se face în contextul în care, oficial, este declarată o situaţie de tip "urgenţă civilă", asemănătoare prin efectele sale unei catastrofe naturale majore. Moment în care se anunţă, oficial, existenţa unei situaţii de "criză umanitară" sau se asumă faptul că există o ameninţare de securitate gravă la nivelul spaţiului european prin apariţia unui flux necontrolat de migranţi ilegali. Există nenumărate protocoale stabilite pentru asemenea situaţii, numai că nimeni, niciodată, nu şi-a putu închipui că problema migraţiei ilegale va ameninţa vreodată Europa şi va avea o asemenea amploare şi că poate genera o criză umanitară reală. S-a crezut, în mod absolut greşit, că fenomenul avea să fie o realitate exclusiv în ţările din lumea a treia. 

De data asta, situaţia se schimbă fundamental şi va trebui urgent să se decidă asupra unei chestiuni extrem de serioase, dificilă tocmai pentru că este o noutate absolută. Iată scenariile posibile:

- este declarată în mod oficial situaţie civilă de urgenţă la nivelul UE, cu activarea protocoalelor respective ceea ce poate implica şi intervenţia NATO, cu formaţiunile special pregătite pentru situaţii de urgenţă civilă.

- nu este declarată o asemenea situaţie, ci totul este lăsat în responsabilitatea exclusivă a ţărilor membre, cu riscul ca acestea fie să nu poată rezista mult timp în faţa fluxului de migranţi ilegali care depăşeşte orice previziuni, sau, în cazul extrem, să autorizeze folosirea forţei armate invocând protecţia teritoriului naţional în faţa unei primejdii externe de amploare.

image

Deocamdată însă, problema, imensa problemă a momentului, este că în afara unei soluţii umaniste bazată pe apelul continuu al Comisiei Europene ca toate Statele Membre să accepte "cotele de refugiaţi", de la Bruxelles nu s-a mai auzit nimic altceva. nu se mai întrevede nimic altceva. 

Şi, chiar dacă soluia ar fi acceptată, să nu uităm că în decizia Consiliului era vorba de un număr de 40.000 de refugiaţi, iar acum, cifrele arată că este vorba despre o adevărată invazie, de ordinul a cel puţin 3000 de oameni pe zi pe Ruta Balcanică, noul Eldorado al tuturor clandestinilor, redirecţionaţi urgent de reţelele de trafic în condiţiile în care mai multe ţări din Balcanii de vest şi-au deschis deja frontierele...

Numai că, logic, foarte curând se va atinge punctul de saturaţie. Nu fiindcă politicienii ar avea chiar curajul să decidă ceva, ci presiunea opiniei publice va deveni ea factor preponderent de motivarea deciziilor viitoare. Mai ales în contextul în care invazia actuală se combină cu creşterea nivelului de violenţă care explodează în incidente din ce în ce mai dese şi cu înalt impact emoţional. În Europa, desigur, căci asta ne interesează în primul rând, dar într-un peisaj global al dezvoltării surselor şi motoarelor terorii (dacă doriţi o excelentă prezentare a fenomenului global, aveţi aici Raportul Departamentului de Stat al SUA publicat în iunie acest an).

Deocamdată, răspunsul la nivelul UE este acesta, lăsând ţările membre să se descurce cum ştiu mai bine, folosind doar propriile lor mecansime de apărare, lăsându-le să adopte propriile planuri de acţiune, inclusiv construcţia de noi ziduri de apărare. Dar ar mai exista şi altceva? Mai există, adică, formule instituţionale europene create de mai mulţi ani tocmai în perspectiva unui răspuns comun la asemenea evenimente? 

Sigur că există. În primul rând, aşa cum spuneam, unităţile special pregătite să intervină în caz de urgenţe civile (UE şi NATO) dar şi, în caz de extremă urgenţă, pentru a securiza frontierele, efective ale Forţei de reacţie Rapidă a UE, mai ales unităţile din forţele europene de poliţie şi jandarmerie cu îndelungată practică atăt în Balcani cât şi în multe zone de criză ale lumii. Important să intre în acţiune deoarece, vizibil, efectivele destul de reduse ale FRONTEX nu mai pot face faţă unei operaţiuni complexe şi cuprinzând mai multe ţări. Aveţi aici prezentarea capitolului "urgenţe civile" la nivelul NATO şi aici descrierea mecanismului de protecţie civilă care există la nivelul UE. Cel mai relevant organism, pentru situaţia care ne interesează azi, se numeşte EUROGENDFOR (din componenţa căruia fac parte, din 2008, şi forţe de jandarmi din ţara noastră (găsiţi aici descrierea unităţilor componente ale misiunii destinate să asigure intervenţia în cazuri de urgenţă la nivelul UE şi nu numai).

EUROGENDFOR

Scenarii posibile de intervenţie:

- înlocuiesc forţele de poliţie locale în regiunile unde conflictul a provocat o ruptură semnificativă în raport cu administraţia centrală, zone unde o forţă de poliţie internaţională poate fi mandatată pentru a îndeplini toată seria (sau o parte) din funcţiile poliţiei fiind deci investită cu toate puterile ce revin poliţiei, inclusiv portul de arme.

- întărirea forţelor locale de poliţie într-un scenariu caracterizat de un nivel înalt de insecuritate şi criminalitate generat de carenţe în funcţionarea statului de drept. Ofiţerii forţei internaţionale de poliţie vor putea controla, ghida şi consilia dar şi antrena forţele de poliţie locale în vedera creşterii standardelor lor profesionale, contribuind astfel la restructurarea poliţiei locale prin programe de selecţie şi verificare a efectivelor.

- intervenţia în scenarii care presupun operaţiuni umanitare în caz de catastrofe naturale sau de origine umană, în cazul existenţei unor condiţii sanitare degradate, în cazul lipsei de infrastructuri adecvate, în prezenţa migranţilor sau refugiaţilor.

Poate acum, într-o asemenea situaţie de maximă urgenţă, poate cineva va dori, în fine, să repună în discuţie nevoia unei platforme operaţionale comune care să asigure cooperarea efectivă în teren a forţelor de ordine şi securitate internă din ţările europene. Căci, reţelele sectoriale există şi sunt finanţate din fonduri europene. Iată-le:

Reţeaua ATLAS creată în 2001, asociaţie europeană care reuneşte forţele speciale de poliţie (unităţi de reacţie rapidă şi cele de intervenţie antiteroristă), finanţată de Comsia Europeană (Direcţia Generală Afaceri Interne) având ca scop întărirea cooperării operaţionale între forţele specializate din diverse ţări şi organizarea de exerciţii comune pentru a putea face faţă unei ameninţări de mari dimensiuni. Se pregătesc în comun, ultimul mare exerciţiu având loc în aprilie 2013, „Common Challenge" care a simulat un atac terorist simultan în 9 ţări europene (Austria, Belgia, Irlanda, Italia, Letonia, Slovacia, Spania, Suedia şi România).

RAILPOL – organizaţia care grupează poliţiile feroviare din Statele Membre al cărei proiect major se numeşte TRASEC cofinanţat în proporţie de 70% din fondurile UE şi vizează tocmai întărirea cooperării între unităţile respective prin acţiuni comune. Are o structură specială care se ocupă de antiterorism, dar şi una denumită „Group Crime and Illegal Immigration", foarte interesantă acum în contextul în care, cel puţin pe Ruta Balcanică, trenul este una dintre soluţiile preferate de clandestini.

AQUAPOL – reţeaua europeană de cooperare transfrontalieră între forţele de ordine specializate în transporturi maritime. A fost creată în 2003, plecând de la o iniţiativă de cooperare transfrontalieră maritimă între Danemarca, Belgia şi Germania, devenită acum reţea europeană sub egida Directoratului General Afaceri Interne al Comsiei Europene. Lucrează cu FRONTEX şi EUROPOL, misiunea sa actuală fiind schimbul de informaţii şi de bune-practici.

AIRPOL – demarată în 2010 şi devenită funcţională în aprilie 2011, când Comisia Europeană a acordat finanţarea pentru proiectul „Prevention of and the Fight against Crime 2010", este reţeaua forţelor de ordine specializate pe zona transportului aerian.

TISPOL – organizaţia europeană a poliţiei de circulaţie rutieră şi aceasta sub umbrela Comisiei Europene şi având, printre variatele misiuni asumate, lupta împotriva migraţiei ilegale şi traficului cu fiinţe umane.

Fără o platformă comună europeană care să lege în mod eficient elementele reţelei, iată, schimbul de informaţii şi cooperarea restrânsă de tipul trans-frontalier nu mai sunt suficiente şi fac ca guvernele să nu aibă altă soluţie decât retragerea între propriile metereze naţionale. Iar asta nici nu va opri şi nici măcar nu va încetini semnificativ criza actuală ci, previzibil, va deplasa doar rutele de trafic de la o zonă la alta, acum în urcare din Balcanii de vest înspre Marea Neagră şi frontiera de est a UE, profitând de spaţiul de conflict şi incertitudine din Ucraina.

Uniunea Europeană trebuie să se decidă să dea un răspuns ferm care să arate că există într-adevăr o poziţie comună, una de forţă şi acord politic care să permită nominalizarea în clar a unui anume tip de reacţie, să-l codifice ca atare şi să-l anunţe ca valabil pentru toate ţările europene. Care, astfel, vor avea autorizarea legală şi morală pentru a acţiona în cadrul unui front comun european. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite