Cine este interesat de distrugerea UE?
0Dacă nu vom avea curajul să punem această întrebare şi să găsim răspunsuri, în perioada imediat următoare ne vom confrunta cu riscuri enorme.
Atât noi ca ţară, cât şi ţara însăşi ca parte a celor două mari alianţe politice şi de securitate ca entitate parte a spaţiului european şi euro-atlantic, suntem ţinta unui război hibrid de mare intensitate şi care a început mai demult, pregătirea lui începând odată cu căderea Cortinei de Fier. Nu a fost foarte vizibil atunci deoarece analiştii occidentali (în frunte cu americanii) erau mult prea entuziaşti şi ocupaţi în estimarea potenţialului noilor pieţe eliberate de comunism, definite cinic şi realist din punctul lor de vedere, drept nimic altceva decât „the new emerging markets”. A urmat apoi o destul de lungă perioadă în care pieţele în sine, dar şi reprezentanţii lor politici, personaje cel mai adesea apărute din neant, au trebuit să fie pregătite pentru adaptarea la regulile, principiile şi comportamentele pieţelor occidentale (fie că era vorba despre cele economice sau structurile politice administrative şi de comandă).
Între timp, Rusia rămasă izolată şi sărăcită, a declanşat o uriaşă operaţiune de asigurare a propriei supravieţuiri. Dar şi a punerii bazelor pentru viitoarea renaştere, în linia străveche şi niciodată abandonată a visului imperial. Desigur, reformulat în varianta circumscrisă noilor condiţii geostrategice.
Operaţiune pe trei paliere. Primele două cu scopul fundamental de a câştiga timp. Al treilea reprezentând intrarea în faza ofensivă.
Prima etapă şi primul palier au fost excelent gândite, deoarece, pe toate canalele, era lansată imaginea unei ţări care se retrăgea umilită în propriile frontierele, repatriind în urgenţă potenţialul militar mai mult decât considerabil dislocat pe teritoriul fostelor state satelite. Preocupată să gereze ceea ce mai avea din propria economie, intrată în zodia capitalismului violent şi sălbatic, dar şi a propriul sistem militar, lumii fiindu-i transmisă imaginea unui dezastru major şi definitiv: dotări vechi, depozite nepăzite din care se putea fura cam orice, cu personal neplătit corespunzător şi uneori deloc...Cine se poate simţi de o asemenea ţară reprezentată de imaginea cu înalt potenţial simbolic a Preşedintelui Elţîn dansând la scara unui avion cu o sticlă de votcă în mână? Nimeni. Absolut nimeni, au răspuns în cor majoritatea analiştilor occidentali ai momentului.
Drept care, ruşii au început construcţia palierului doi, anume canalele instituţionale de dialog cu NATO şi UE prin care, ani şi ani de zile, se încerca o construcţie cu totul nouă, cooperare extinsă strategică între cei doi mari adversari din Războiul Rece, acum parcă reconciliaţi în ideea unor acţiuni comune pentru stabilizarea punctelor nesigure sau explodate ale planetei, în lupta împotriva terorismului, chiar cu perspectiva încheierii unui acord de liber schimb, aşa cum se discuta pe vremea Comisiei Prodi. Sigur că exista o poziţie constantă a Kremlinului care spunea că se opune proceselor de extindere succesivă ale UE şi NATO dar, aici la Bruxelles, opinia general împărtăşită era că, de fapt, nu era vorba despre nimic altceva decât de un clasic demers de repoziţionare cât mai favorabilă în negocieri. Era profund incorect politic să formulezi măcar o opinie contrarie. Era cel puţin o necuvinţă, dacă nu chiar o sfidare la adresa unor structuri decizionale devenite din ce în ce mai puţin legate de curente politice tradiţionale şi privilegiind o abordare tehnocrată, birocratică, asupra unui raţionament care se concentra doar asupra dimensiunii economice.
Numai că, în tot acest timp, Rusia a creat în spaţiul occidental noi poli de sprijin, favorizând relaţii din ce în ce mai strânse cu partidele politice care promovează un naţionalism agresiv şi care au pe agendă dizolvarea UE şi NATO. Declanşarea operaţiunilor complexe pe acest palier are ca ţintă dizolvarea celor două instituţii şi diminuarea, poate chiar anihilarea, marilor argumentelor de forţă de acum ale Europei Unite:
- cu peste 500 de milioane de locuitori, UE posedă acum un teritoriu mai populat decât SUA şi Rusia împreună;
- UE contribuie cu 25% la PIB-ul mondial, fiind prima putere economică a lumii (SUA 22%, China 12%, Japonia 7%, celelalte ţări din G20 au 20%, iar restul lumii reprezintă 15%);
- 117 companii europene sunt pe lista celor mai puternice 500 de companii din lume.
Dar, în acelaşi timp, încercând să profite la maximum şi de una dintre slăbiciunile majore care este şi marea sa vulnerabilitate strategică: nivelul extrem de redus al cheltuielilor pentru apărare care reprezintă în UE doar 1,2% din PIB, dar în Rusia 4,5%....
Dar toate acestea rămâneau doar generalităţi aproape teoretice atât timp cât, în teren, la modul cel mai evident şi politic şi emoţional exploatabil, nu aveau să se producă evenimente majore care să scuture din temeli conştiinţa bunăstării şi satisfacţiei de sine a alegătorului european, trimiţând astfel mingea direct în terenul naţionaliştilor extremişti.
Iar acest eveniment este migraţia ilegală devenită exod şi, într-adevăr, foarte prost şi neconvingător gerată de birocraţia de la Bruxelles.
Pe fond, referendumul de azi din Marea Britanie are la bază spaima generată de modul în care UE a gerat această problemă cu consecinţe majore pentru fiecare dintre ţările europene. De aici a fost declanşat un tsunami care continuă să se dezvolte şi va mai genera efecte similare atât timp cât liderii europeni sunt încă, şi acum, foarte departe de a putea ajunge la decizii reale şi care să fie altceva decât protocoale semnate la Bruxelles, ignorate practic imediat după întoarcearea acasă.
Sigur că, într-un târziu, atât cei din UE cât şi decidenţii din NATO au realizat ameninţarea rusă, mai ales după ce au fost puşi în situaţia absolut umilitoare de a accepta politica de fait accompli, anume anexarea ilegală a Crimeei, act care încalcă toate prevederile legislaţiei internaţionale. Există sancţiuni pentru episodul Crimeea, aşa cum există sancţiuni şi pentru susţinerea aşa numitelor republici autonome din estul Ucrainei. Se vor amplifica sancţiunile. Şi?
Între timp, concentraţi pe sancţiuni, decidenţii ocidentali n-au observat şi par să ignore în continuare faptul că ridicarea extremismului naţionalist cu al său slogan fundamental „singuri ne va fi mai bine, să ne gestionăm autonom ceea ce avem, să nu ne mai lăsăm pe mâna străinilor!" a creat deja o breşă enormă înlăuntrul UE şi NATO, între statele membre divizate asupra politicilor fundamentale, la mijloc între continuarea, chiar şi în aceste condiţii, a politicilor naţionale protecţioniste şi posibilitatea aprofundării procesului de integrare europeană.
Fie că azi se va decide sau nu ieşirea Marii Britanii din UE, criza care s-a declanşat va avea ca rezultat inevitabil o reformulare în urgenţă, poate chiar brutală, a liniilor de forţă care definesc UE. Jocurile noi, pregătite acum în subteran, vizează o reconfigurare a ceea ce este nucleul real de putere - statele care doresc integrare avnasată în proiectul european - şi alături, într-o formulă sau alta rămânând celelalte care, dacă, cât şi cum vor putea, urmează să navigheze mai aproape sau mai departe de acest nucleu central. Aplicând o serie de politici comune, reducându-şi participarea la altele, odată cu şansele lor reale de a ieşi din marasmul actual.
Asta e miza. Noi spre ce ne îndreptăm? Aştept să aud răspunsul venit din partea eminenţilor noştri lideri politici. Dar timpul trece, războiul hibrid se poartă în continuare şi cineva trebuie să piardă pentru altcineva să câştige. Elementar raţionament, aşa e, dar e corect şi poate, cine ştie, vom avea şi noi de produs un studiu de risc asupra implicaţiilor pe care acest conflict le-a produs şi le produce la nivelul unei opinii publice româneşti, electorat demotivat şi captiv doar pentru propriile sale dezamăgiri.
Nu uitaţi, planul al treilea al ofensivei nu poate şi nici nu ocoleşte România. Brexit sau non-Brexit, noi, nu ei, suntem situaţi pe linia întâi de front. De ce nimeni nu vrea să vorbească despre asta? Nu vorbeşte, foarte bine. Să nu vă mire atunci atacurile devastatoare ce vor urma în perioada imediat următoare la adresa României...