Boris Johnson, ministrul de Externe al Marii Britanii, ameninţă: E posibil să ne ridicăm de la masă şi să nu mai plătim nimic!

Boris Johnson FOTO AFP

„Jean-Claude Juncker crede că UE este Hotel California unde poţi să faci check-out şi, de fapt, să nu mai poţi pleca niciodată de-acolo“, a afirmat Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, într-un interviu pentru Daily Telegraph, contestând o eventuală notă de plată pe care Uniunea Europeană ar putea s-o trimită Marii Britanii, ca factură pentru BREXIT.

Boris Johnson se referă la ultimul pasaj din celebra melodie a formaţiei EAGLES: Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că eu/ Alergam înspre uşă,/A trebuit să găsesc drumul înapoi/ Către locul unde eram înainte/„Relaxează-te”, zice recepţionerul din tura de noapte,/„Programul nostru e pentru a primi./ Poţi să predai cheia de la cameră oricând vrei/Dar nu poţi niciodată să pleci!”. Interesantă comparaţie, menită să arate că, de la început, Uniunea Europeană a fost gândită ca un sistem destinat doar a fi, în cel mai bun caz, receptacul pentru noi membri, dar niciodată calibrat pentru ieşirea unuia dintre ei.

Fals. De la început fals deoarece, e corect să amintim acest lucru, Tratatul UE are în componenţa sa celebrul art. 50 care tocmai a fost invocat de Marea Britanie pentru a anunţa ieşirea sa din sistem. Culmea ironiei, textul articolului 50 a fost redactat la începutul anilor 2000, de fostul diplomat britanic Lordul John Kerr, fost ambasador la Washington, şi pe care l-am cunoscut personal în calitatea sa de ambasador al UK pe lângă Uniunea Europeană. El a susţinut intens campania împotriva BREXIT şi nici acum nu încetează să repete că art.50 nu este irevocabil şi că Marea Britanie ar putea să-şi schimbe părerea şi să rămână în UE.

Teoretic, aşa ar fi, dar scenariul este total irealist în contextul foarte clar al politicii definite cu maximă claritate de guvernul doamnei Theresa May. Asta se ştia, aşa că, la Bruxelles, parveniseră date din ce în ce mai precise a ceea ce se doreşte a fi poziţia de forţă britanică. Ea se concentrează acum pe refuzul manifest de a accepta unul dintre punctele aflate pe agenda de negocieri făcută publică de UE: plata de către Marea Britanie a datoriei înregistrate în balanţa relaţiilor cu UE. Iar laitmotivul este acesta: „nu avem nimic de plătit, ba dimpotrivă, UE ne datorează bani”.

Disputa aceasta, care prin argumentaţia lui Boris Johnson începe să semene cu o ceartă de precupeţe la piaţă, se bazează pe faptul că Marea Britanie a subscris, ca Stat Membru, la bugetul UE pentru perioada de şase ani (2014-2020). Pe baza acestui angajament adăugat contribuţiei decise şi asumate la nivelul fiecărui Stat Membru, s-au angajat deja cheltuieli pe care se bazează acum realizarea diferitelor programe europene.

„Taxa de ieşire” a Marii Britanii este calculată de Comisia Europeană prin evaluarea activelor şi datoriilor UE, divizându-le apoi prin nivelul contribuţiilor britanice la bugetul european (între 12% şi 15%).

Datoriile britanice sunt, în principal, alcătuite din angajamentele financiare luate de UK în favoarea proiectelor din perioada actualului cadru financiar multianual. Problema este, aşa cum indică un raport publicat de Centrul pentru reforma europeană din Marea Britanie, că ”cea mai mare parte a angajamentelor din cadrul bugetului 2014-2020 trebuie să fie plătite până în anul 2023”. Adică, la finele anului 2018, ar atinge o sumă de aproximativ 40-50 miliarde de euro care ar trebui plătiţi de Londra. La asta s-ar adăuga investiţiile deja semnate de Marea Britanie pentru bugetul post-2020 şi contribuţia la salariile şi pensiile funcţionarilor europeni, adică ceva între 20-36 miliarde euro.

Suma pierderilor totale înregistrate de Marea Britanie ar putea depăşi în imediat 100 de miliarde de euro, cifra chiar dublându-se prin cumularea efectelor secundare de pe pieţele muncii şi plecare rapidă din UK, proces deja început, a marilor investitori. Cu deosebire din zona pieţelor financiare, cel mai recent exemplu fiind gigantul J.P. Morgan care, speriat de perspectivele pieţei britanice, a anunţat mutarea centrului său european de afaceri la Dublin...

Cifre negate violent de diplomaţia britanică drept complet nerealiste şi dorinţă de a penaliza Marea Britanie. Discurs bun poate la nivel strict de propagandă deoarece, iată, chiar instituţiile britanice prevedeau corect, foarte aproape de estimările europene, costurile pe care le va produce BREXIT-ul. Iată, spre exemplu, estimarea făcută de Office for Budget Responsability, analiştii încercând să construiască o „lume alternativă” în care britanicii ar fi votat pentru rămânerea în UE. Iar votul adevărat, cel în favoarea BREXIT, va costa Marea Britanie 58 de miliarde de lire în perioada următorilor 5 ani. De aici suma de peste 100 de miliarde euro, totalul pierderilor pe termen scurt de care aminteam.

„Cu factura lor, or să facă astfel încât ţara noastră să sângereze de moarte...şi UE are tehnici de negociere brutale”, replică Boris Johnson, ameninţând că Marea Britanie poate părăsi masa negocierilor „fără să plătească nimic”. Dar de unde să şi ia? Cei de la Daily Telegraph reproduc o afirmaţie interesantă a ministrului britanic de Externe: „Sunem codeţinători ai unor anumite bunuri pentru care am plătit ani de zile şi a căror valoare trebuie evaluată cu grijă”. Se referă, spun cei de la Daily Telegraph citând un recent raport guvernamental, la cei 10,9 miliarde de euro la care Marea Britanie are dreptul din partea Băncii Europene de Investiţii şi la alţi aproape 16 miliarde de Euro, partea britanică din sectorul imobiliar proprietate UE şi din rezerva europeană de lichidităţi.

Pe ce se bazează Theresa May şi guvernul său în a susţine că este posibil să nu plătească nimic către UE?

În principal, pe susţinerea pe care o comunică, absolut fără rezerve, Comisia pentru probleme financiare a Camerei Lorzilor într-un raport publicat pe 4 martie. Se spune acolo că „În cazul unei ieşiri fără nici un fel de acord din UE, UK nu va mai avea niciun fel de obligaţie legală de contribuţii la bugetul european... Dacă nu se încheie un acord, atunci toate legile din UE şi mai ales cele privitoare la contribuţiile financiare în curs şi mecanismele de arbitraj vor înceta să mai fie aplicate, iar Marea Britanie nu va fi supusă niciunei obligaţii constrângătoare de a proceda la plata unor contribuţii financiare”.

Dacă pe acest ton vor continua lucrurile, atunci perspectiva care se desenează la orizont este aceea a unui Brexit „sălbatic”, fără reguli şi cu consecinţa directă despre care a început să se vorbească deja la Bruxelles, adică aplicarea unor măsuri de retaliere europene extrem de dure şi imediate. Neoficial, se evocă, printre altele, perspectiva să fie interzis accesul avioanelor britanice pe teritoriul UE (dar cu drept de survol) sau nerecunoaşterea diplomelor sau ridicarea de bariere tarifare...o nebunie care, odată declanşată, nu se ştie unde s-ar putea sfârşi.

Deocamdată, să sperăm, ar putea fi vorba doar despre declaraţii fulminate, dar cu specific de campanie în vederea anticipatelor din Marea Britanie de luna viitoare. Posibil, dar, chiar şi aşa, aceste poziţii par să indice o intenţie de profunzime, aceea de a forţa negocierile la limita posibilă chiar înainte ca ele să începă în mod oficial. Iar o asemenea situaţie nu va duce decât la creşterea şanselor pentru ruperea teritorială a Marii Britanii în cazul în care aceasta va fi decizia dată după referendum pentru independenţă din Scoţia şi cel din Irlanda de Nord pentru rămânerea în UE prin reunirea istorică cu ţara-mamă, Republica Irlanda.

Perspective nimănui folositoare şi nimănui aducătoare de linişte. Dimpotrivă. Dar, să ne amintim, aceasta a fost decizia suverană a poporului britanic pe care, ca atare, au anunţat-o lumii întregi. Iar acum, într-un fel sau altul, va urma o foarte grea notă de plată.