Belarus: Arestare misterioasă a unui apropiat al preşedintelui Lukaşenko pentru că pregătea un complot la adresa acestuia
0Andrei Vtiurin, secretar de stat adjunct al Consiliului de Securitate al Belarus şi fost şef al serviciului de protecţie şi pază a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a fost reţinut de ofiţeri KGB în urmă cu o săptămână.
Andrei Vtiurin este suspectat că a primit mită de 150 mii de dolari, scrie Meduza.io. Totodată, se presupune că Vtiurin ar fi făcut parte dintr-un grup de conspiraţionişti care ar fi pregătit un complot împotriva lui Lukaşenko, pentru ca acesta să nu mai fie ales preşedinte, la următorul tur al alegerilor prezidenţiale.
Andrei Vtiurin este unul dintre cei mai vechi membri ai echipei lui Lukaşenk, dar şi considerat drept unul dintre cei mai influenţi oameni din ţară.
Arestarea acestuia de către ofiţerii KGB a fost ţinută în secret mult timp. Casa lui Vtiurin aflată într-o suburbie a oraşului Minsk a fost sigilată, iar pe apartamentul fiului său a fost pus sechestru.
Potrivit Iarex.ru, citat de deschide.md, odată cu arestarea lui Vtiurin a fost dat peste cap un complot împotriva preşedintelui, care ar fi fost pus la cale de către un grup de 5-6 generali şi ofiţeri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Apărării.
Scopul grupului era de a nu permite realegerea lui Lukaşenko în funcţia de preşedinte, iar drept motiv fiind colapsul progresiv al economiei ţării, dar şi tirania constantă a lui Lukaşenko.
Mai multe scenarii au fost dezvoltate simultan , de la pregătirea şi susţinerea unui adevărat rival a lui Lukaşenko la alegerile pentru izolarea sa şi eliminarea fizică.
Conspiranţioniştii au văzut o alternativă la actualul preşedinte pe fiul cel mare al acestuia Viktor. El este considerat „motorul” întregului scenariu. Cu toate acestea, el a fost cel care „a furnizat” informaţiile finale despre conspiraţie
Vtiurin a lucrat în serviciul de pază a lui Alexandr Lukaşenko din 1995, iar din 2007 până în 2014 l-a condus. După aceasta, a activat în Consiliul de Securitate al ţării.