UPDATE FOTO VIDEO Avion malaysian cu 298 de pasageri, doborât lângă Doneţk. Nu există supravieţuitori

Avion Malaysia Airlines, doborât lângă Doneţk de o rachetă

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, cu 280 de pasageri la bord şi cu 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit în Ucraina, lângă Doneţk, a declarat o sursă din cadrul companiei pentru agenţia rusă Interfax. Cursa zbura între Amsterdam şi Kuala Lumpur. BBC informează că nu există supravieţuitori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta este accidentul aviatic cu cele mai multe victime, după 11 septembrie 2001.

Canalul oficial de Youtube al celor de pe Euromaidan a publicat un videoclip care arată momentul prăbuşirii aeronavei. De asemenea, proprietarii contului susţin că avionul ar fi fost doborât.

Avionul s-a prăbuşit în estul Ucrainei, într-o zonă în care mai multe aeronave au fost atacate de către insurgenţi proruşi. Potrivit BBC, reprezentanţii companiei Malaysia Airlines au precizat, pe Twitter, că au pierdut contactul cu zborul MH17 când acesta a intrat în spaţiul aerian al Ucrainei.
 
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, nu exclude posibilitatea ca avionul de pasageri prăbuşit în estul Ucrainei să fi fost doborât cu o rachetă, informează AFP.

„Nu poate fi exclusă posibilitatea ca avionul să fi fost doborât cu o rachetă", a declarat Poroşenko.

LIVE UPDATE

UPDATE 06.00 „Mulţi” dintre pasagerii avionului malaysian care s-a prăbuşit, joi seara, în Ucraina se deplasau la o conferinţă mondială pe tema SIDA, care urmează să aibă loc în acest weekend, la Melbourne, a declarat vineri directorul ONUSIDA, citat de AFP, potrivit Mediafax.

„Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de familiile celor care au dispărut tragic la bordul avionului malaysian. Mulţi dintre pasageri erau în drum spre conferinţa AIDS2014, care va avea loc la Melbourne", a afirmat Michel Sidibe, directorul ONUSIDA, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

UPDATE 05.29 Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat joi seară că avionul de linie Malaysia Airlines prăbuşit joi în estul Ucrainei, în urma căruia 298 de persoane au murit, a fost doborât, aeronava fiind „aruncată în aer în timpul zborului”, relatează agenţia Reuters.

„Din câte se pare nu a fost un accident. Avionul a fost aruncat în aer în timpul zborului”, a precizat Joe Biden într-un discurs pe care îl ţinea în Detroit.

UPDATE 05.04 Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au contestat vineri autenticitatea unor înregistrări telefonice interceptate de Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) în care doi lideri separatişti ar fi discutat despre doborârea avionului malaysian, prăbuşit joi seara în estul Ucrainei, relatează Interfax, citat de Mediafax

Reprezentantul „special al Guvernului republicii” Doneţk, Serghei Kavtaridze a declarat că nu crede în autenticitatea înregistrării publicate de SBU cu privire la doborârea avionului malaysian. „Afirmaţiile potrivit cărora au fost interceptate conversaţii între cazaci, care ar fi discutat despre doborârea acestui avion sunt un exemplu de propagandă", a declarat reprezentantul insurgenţilor proruşi pentru Interfax.

UPDATE 04.37 Forţele militare ucrainene nu au utilizat în timpul operaţiunii "antiteroriste", desfăşurată contra insurgenţilor proruşi, rachete de tip sol-aer, care ar cauzat prăbuşirea unui avion al companiei Malaysian Airlines joi seara, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat, relatează AFP

UPDATE 03.45 Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a afirmat vineri, într-o adresare către comunitatea internaţională, că insurgenţii separatişti au „ucis printr-o lovitură" aproape 300 de persoane, după prăbuşirea unui avion de pasageri malaysian în estul Ucrainei, relatează agenţia Ukrinform, citată de Mediafax

"Războiul a depăşit astăzi frontierele Ucrainei. Consecinţele acestui război sunt suportate de întreaga lume. Tragedia care a avut loc joi seara în cerul din estul Ucrainei şochează (...) Astăzi, teroriştii au ucis printr-o lovitură aproximativ 300 de persoane, printre care femei, copii, cetăţeni ai altor state", a subliniat liderul de la Kiev.

UPDATE 03.05 „Faptele şi responsabilităţile trebuie să fie stabilite cât mai repede posibil”, au afirmat într-un comunicat, citat de AFP, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy. O reacţie a venit şi din partea  secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen care susţine că pentru moment circumstanţele catastrofei rămân obscure. „Totuşi, instabilitatea din regiune, cauzată de separatiştii susţinuţi de Rusia, a creat o situaţie din ce în ce mai periculoasă”, a adăugat reprezentantul NATO.

UPDATE 02.45  Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut joi o "anchetă internaţională completă şi transparentă" în privinţa avionului prăbuşit în regiunea Doneţkului. În cadrul unei scurte declaraţii de la sediul ONU din New York, el a exprimat „sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor, precum şi poporului din Malaysia”, informează AFP.

Oficialul de la ONU Ban a precizat că este în contact cu Organizaţia internaţională a aviaţiei civile pentru a urmări evoluţia situaţiei în acest caz.

Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune de urgenţă, vineri, la New York, începând cu ora 10.00 (17.00 ora României) în legătură cu avionul malaysian care s-a prăbuşit în estul Ucrainei, a anunţat joi preşedinţia Consiliului, deţinută în prezent de Rwanda

UPDATE 01.57 Serviciul pentru Securitatea Statului, agenţia de informaţii a Ucrainei, cunoscută drept SBU, a publicat o interceptare telefonică în care rebeli proruşi discută cu agenţi ruşi de informaţii şi recunosc că au doborât un avion comercial. În urmă cu câteva ore, un Beoing 777 a fost doborât deasupra Ucrainei, iar toţi cei 298 de oameni de la bord au murit.

Un grup de rebeli proruşi, care luptă sub numele „Bes”, au lovit un avion Boeing 777 al Malaysian Airlines cu o rachetă sol-aer de provenienţă rusească, potrivit SBU

UPDATE 00.56 Vladimir Putin consideră că Ucraina „poartă responsabilitatea teribilei tragedii” din estul Ucrainei, deoarece autorităţile de la Kiev au fost cele de-a lungul ultimelor luni au atacat zonele insurgenţilor proruşi potrivit CNBC.

"Nu există îndoială că statul pe teritoriul căruia s-a petrecut acest lucru poartă responsabilitatea acestei teribile tragedii", a declarat preşedintele rus, citat de agenţia RIA Novosti. "Această tragedie nu ar fi avut loc dacă domnea pacea în această ţară, dacă operaţiunile militare nu ar fi fost reluate în sud-estul Ucrainei", a precizat liderul de la Mosscova.

UPDATE 00.34  Vicepreşedintele departamentului european al companiei Malaysia Airlines, Huib Gorter, a anunţat în noaptea de joi spre vineri că la bordul avionului prăbuşit în Ucraina se aflau 298 de persoane, dintre care 154 de olandezi, potrivit BBC.

„La bord au fost 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului”, a firmat Gorterîn cadrul unei conferinţe de presă pe aeroportul Amsterdam-Schiphol. Reprezentantul companiei aeriene a precizat că în afară de cei 154 de olandezi, la bordul avionului se aflau 27 de australieni, 23 de malaysieni, 11 indonezieni, şase britanici, patru germani, patru belgieni, trei filipinezi şi un canadian. Naţionalitatea a 50 de persoane rămâne a fi stabilită.

UPDATE 23.47 Avionul malaysian a fost doborât de o rachetă sol-aer, a anunţat un oficial american, citat de AFP, informează Mediafax

UPDATE 23.40 Liderul diplomaţiei europene, Catherine Ashton, s-a declarat joi, la rândul său, „şocată”, după anunţul privind prăbuşirea avionului de pasageri în Ucraina. Aceasta a îndemnat toate părţile din regiune să autorizeze accesul complet la locul accidentului şi să colaboreze într-o anchetă.

„Suntem şocaţi de noutăţile cu privire la circumstanţele acestei pierderi tragice a unui avion Malaysia Airlines, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur prin teritoriul Ucraienei şi pierderea unui număr atât de mare de vieţi", a afirmat Ashton, potrivit unui comunicat, citat de AFP.

"Gândurile noastre sunt alături de persoanele ale căror rude erau la bord", a adăugat oficialul european care a subliniat că în cel mai scurt timp trebuie elucidate circumstanţele producerii tragediei aviatice.

UPDATE 23.12 ROMATSA informează că este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian, după accidentul aviatic din Ucraina, şi că asigură deja o creştere de trafic aerian de 25-30% ca urmare a rerutării zborurilor în contextul conflictului din ţara vecină, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.

„ROMATSA este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian, ca urmare a accidentului aviatic din Ucraina. Regia a luat deja măsurile necesare pentru a asigura, în siguranţă, serviciile de navigaţie aeriană pentru aeronavele care survolează spaţiul aerian al României. În cazul în care vor exista solicitări din partea EUROCONTROL, regia este pregătită să asigure mai multe sectoare de dirijare simultan”, precizează un comunicat al instituţiei menţionate, informează Mediafax. Totodată, ROMATSA precizează că asigură „deja o creştere de trafic aerian de 25-30% ca urmare a rerutării zborurilor, în urma conflictului din Ucraina”.

UPDATE 22.55 Autorităţile ucrainene au închis toate rutele aeriene care tranzitează estul ţării, după prăbuşirea  avionului companiei Malaysian Airlines, a anunţat Eurocontrol, citat de AFP.

UPDATE 22.32 Vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a oferit preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, ajutorul pentru a determina cauzele prăbuşirii avionului malaysian în estul Ucrainei. Oficialul american a discutat la telefon cu liderul ucrainean şi a oferit sprijinul „pentru a stabili ce s-a întâmplat şi de ce", informează BBC.

UPDATE 22.21 Premierul Marii Britanii, David Cameron, s-a declarat „şocat şi întristat” de prăbuşirea avionului malaysian în estul Ucrainei. Liderul caninetului de la Londra a informat că experţii britanice s-au reunit pentru a discuta despre circumstanţele aciidentului. Potrivit presei din Albion, între cinci şi zece persoane cu cetăţenie britanică s-ar fi aflat în avion.

UPDATE 22.06 „François Hollande exprimă imensa emoţie în legătură cu acest incident şi exprimă solidaritate cu rudele victimelor”, informează departamentul de presă de la Palatul Elysee. Potrivit Ministerului francez de Interne, cel puţin patru cetăţeni francezi se aflau la bordul avionului prăbuşit,relatează „Le Figaro”, ediţia electronică.

UPDATE 21.56 Surse citate de CNN susţin că miliţiile separatiste şi pompierii sosiţi la locul prăbuşirii avionului de pasageri, în estul Ucrainei, au recuperat cutiile negre ale aeronavei.Autorităţile ucrainene nu au acces în zona dezastrului aviatic, regiunea fiind sub controlul separatiştilor proruşi.

UPDATE 21.48 Preşedintele Traian Băsescu cere clarificarea imediată a condiţiilor în care s-a petrecut tragicul accident şi solicită ca experţi ai Uniunii Europene să participe la anchetă alături de autorităţile ucrainene, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Totodată, liderul de la Palatul Cotroceni se declară consternat tragicul eveniment.

UPDATE 21.09: Peste 300 de persoane au murit în urma prăbuşirii avionului de pasageri malaysian în estul Ucrainei, afirmă un oficial din Ministerul ucrainean de Interne, cu toate că la bordul aeronavei se aflau 295 de persoane. „Avionul a fost doborât de ruşi. Sunt peste 300 de morţi, inclusiv 23 de cetăţeni americani“, a declarat Zorian Şkiryak, consilier în Ministerul ucrainean de Interne. Ministerul francez de Interne a anunţat că cel puţin patru cetăţeni francezi se aflau la bordul avionului prăbuşit în estul Ucrainei, transmite Mediafax.

UPDATE 21.05 Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, în judeţul Arad, că prăbuşirea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines în Ucraina este o tragedie şi că în acest moment nu are nicio informaţie privind existenţa unor pasageri români la bordul aeronavei.

„Am auzit de accidentul aviatic, ministrul Transporturilor a vorbit cu mine când eram în maşină dinspre Timişoara, o să încercăm să aflăm dacă e şi vreun cetăţean român. În acest moment nu avem niciun fel de informaţii. E o tragedie", a spus prim-ministrul României. 

Mai mulţi lideri de stat şi de guvern, printre care şi premierul britanic, David Cameron, şi prim-ministrul olandez şi-au exprimat regretul faţă de această tragedie aviatică, cea mai gravă de la 11 septembrie 2001.

UPDATE 20.40 Mai multe companii aeriene au răspuns apelului lansat de Eurocontrol, anunţând că îşi suspendă zborurile deasupra Ucrainei. Operatorul aerian rus Aeroflot şi compania Turkish Airlines au anunţat că nu vor mai efectua zboruri deasupra teritoriului Ucrainei, în timp ce compania germană Luftansa va evita estul Ucrainei, operând numai zboruri la Kiev şi Odessa. 

UPDATE 20.32 Agenţii internaţionale informează că la bordul aeronavei Boeing 777 se aflau 23 de cetăţeni americani. Ministerul Afacerilor Externe din România a anunţat că a solicitat companiei Malaysia Airlines informaţii despre posibilitatea ca în zborul MH17 să se fi aflat şi cetăţeni români. 

UPDATE 20.25 Separatiştii susţin că nu ar avea vreo responsabilitate, afirmând că sistemele lor de rachete nu pot depăşi altitudinea de 3.000 de metri. Reprezentanţii Republicii Doneţk informează pe Twitter că „militarii“ lor au sosit la faţa locului, în încercarea de ajuta echipele de salvare. Tot aceştia au declarat că printre victime sunt mulţi copii.

UPDATE 20.17 Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că şeful statului cataloghează prăbuşirea avionului drept „un atac terorist“, comis de separtiştii proruşi.

UPDATE 20.12: Franţa îndeamnă toate companiile aeriene să evite spaţiul aerian ucrainean, după prăbuşirea avionului de pasageri al Malaysia Airlines în regiunea Doneţk.

VIDEO Istoria se repetă: Boeing doborât în Ucraina. Americanii au făcut la fel cu un Airbus cu 290 de civili. SUA le-a dat criminalilor medalii pentru curaj

UPDATE 20.00 Liderii separatişti din autoproclamata „Republica populară Doneţk" s-au lăudat că au doborât joi două avioane „ucrainene", în estul Ucrainei, informează Kyiv Post.

Rebelii proruşi din regiunea Doneţk susţin că au doborât două avioane, prezentate ca fiind "aeronave ale Forţelor Aeriene ucrainene", potrivit lui Igor Druz, consilier al "ministrului Apărării" din autoproclamata „Republică populară Doneţk".

UPDATE 19.48 Eurocontrol cere companiilor aeriene să evite survolarea spaţiului aerian al Ucrainei. Zeci de curse sunt în acest moment în aer, tranzitând Ucraina.

Agenţiile olandeze au anunţat că la bord se aflau între 50 şi 60 de cetăţeni olandezi.

UPDATE 19.45 Rebelii proruşi susţin că nu ei sunt responsabili pentru doborârea avionului şi învinovăţesc forţele ucrainene, relatează Associated Press. 

UPDATE 19.43  Potrivit Associated Press, preşedintele Barack Obama le-a cerut consilierilor săi să îl ţină la curent cu privire la tragedia din Ucraina, însă Casa Albă susţine că nu poate confirma relatările de la faţa locului. Ofiţerul de presă de la Casa Albă le-a declarat reporterilor Associated Press că Obama a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin înainte de a călători spre New York, însă nu ştie dacă discuţia a avut loc înainte sau după prăbuşirea avionului. De asemenea, aceeaşi sursă a menţionat că Putin a cerut să discute la telefon noile sancţiuni impuse Rusiei. 

UPDATE 19.40 Malaysia Airlines confirmă faptul că a fost notificată de controlorii ucraineni de trafic aerian cu privire la pierderea contactului cu zborul MH17, la ora 14.15 (GMT). Avionul a decolat de la Amsterdam la 12.15 (ora locală) şi trebuia să aterizeze pe Aeroportul Internaţional din Kuala Lumpur la 6.10 a.m. (ora locală). 

UPDATE 19.33 Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a discutat la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre prăbuşirea avionului companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei. Purtătorul de cuvânt de la Casa Albă a declarat că liderul american se află în contact permanent cu autorităţile ucrainene.

UPDATE 19.30 Jurnaliştii de la Associated Press susţin că au văzut un lansator de rachete similar cu sistemul Buk în apropierea oraşului ucrainean din estul ţării, Snizhne.

FOTO Sistemul rusesc BUK- M2

UPDATE 19.25 Premierul malaysian a reacţionat pe Twitter în urma incidentului şi a anunţat că autorităţile din ţara sa vor demara imediat o investigaţie pentru elucidarea cauzelor. 

UPDATE 19.20 Cadavrele a peste 100 de pasageri sunt răspândite pe o rază de 15 kilometri, informează un corespondent Reuters aflat la faţa locului.

UPDATE 19.15 Un oficial din Ministerul ucrainean de Interne, Anton Geraşenko, a declarat pe Facebook că aeronava malaysiană a fost doborâtă cu un sistem de rachete Buk, lansată în spaţiul aerian din estul ţării.

Potrivit agenţiei Reuters care citează un oficial de la Ministerul rus de Interne, aeronava a fost doborâtă de o rachetă sol-aer. Atât ucrainenii, cât şi ruşii se acuză reciproc de tragedia aviatică, susţinând că rachetele aparţin părţii adverse.

Avioane ucrainene, doborâte cu rachete ruseşti

Ucraina a acuzat joi aviaţia rusă că a doborât, miercuri, un avion de luptă ucrainean de tip Su-25, aflat „în misiune deasupra teritoriului ucrainean", potrivit Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare.

„Avionul nostru a fost doborât, pilotul a reuşit să se catapulteze", se arată într-un scurt comunicat al instituţiei ucrainene.

Kievul acuzase deja Rusia că a doborât un avion de transport militar de tip An-26, care s-a prăbuşit luni în apropiere de frontiera rusă.

Patru dintre cei opt membri ai echipajului avionului An-26 au fost salvaţi, doi au fost luaţi prizonieri şi doi au murit, a precizat joi Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare.

Blestemul Malaysia Airlines

La opt martie, zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines cu 239 de pasageri la bord a dispărut la o oră după ce a decolat de pe aeroportul din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing. Soarta avionului Boeing 777 nu se cunoaşte nici în prezent, după mai multe luni de căutări intense şi operaţiuni de salvare desfăşurate în colaborare de experţi din peste 25 de ţări. 

Rămășițele avionului Boeing 777 doborât de o rachetă FOTO Reuters 

Imagini din aceeasi galerie
  • Rămășițele avionului Boeing 777 doborât de o rachetă FOTO Reuters 
  • Rămășițele avionului Boeing 777 doborât de o rachetă FOTO Reuters   
  • Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, cu 280 de pasageri la bord şi cu 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit în Ucraina, lângă Doneţk, a declarat o sursă din cadrul companiei pentru agenţia rusă Interfax. Cursa zbura între Amsterdam şi Kuala Lumpur. BBC informează că nu există supravieţuitori. FOTOGRAFII Reuters

  • Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, cu 280 de pasageri 
la bord şi cu 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit în Ucraina, lângă 
Doneţk, a declarat o sursă din cadrul companiei pentru agenţia rusă 
Interfax. Cursa zbura între Amsterdam şi Kuala Lumpur. BBC informează că
 nu există supravieţuitori. FOTOGRAFII AFP

 nu există supravieţuitori. FOTOGRAFII Reuters

  • O poză cu trupul unui copil decedat la locul tragediei a fost postată de un utilizator Twitter pe contul său.
Distribuie imaginea
citeste totul despre: