Un atentat la centrala BfV din Koln a fost dejucat în urma arestării unui agent „islamist“ într-o operaţiune secretă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent din cadrul serviciilor germane de informaţii interne BfV, un "presupus islamist" care a propus "informaţii interne" pe Internet, a fost arestat, a anunţat angajatorul său, în contextul în care potrivit presei germane acesta plănuia un atentat la sediul centralei din Koln (vest), relatează AFP.

"Biroul pentru Protecţia Constituţiei (Bundesamt für Verfassungsschutz - BfV, serviciiul german de informaţii interne) a reuşit să demascheze un presupus islamist în rândul colaboratorilor săi", a anunţat într-un comunicat centrala, confirmând astfel informaţii publicate de cotidianul Die Welt şi săptămânalul Der Spiegel.

Nici Biroul şi nici cele două publicaţii nu vorbesc însă despre vreo legătură cu gruparea jihadistă Statul Islamic.

Potrivit celor două publicaţii este vorba despre un german în vârstă de 51 de ani, convertit din 2014 la islam. Angajat al unei bănci şi cu familie, el colabora din aprilie cu BfV.

Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a Biroului pentru Protecţia Consituţiei a confirmat că bărbatului i se "reproşează că a făcut pe Internet, sub un nume fals, declaraţii islamiste şi a propus în chat-uri informaţii interne".

El era însărcinat să supravegheze scena islamistă germană - 9.200 de radicali, potrivit BfV, cu un nucleu dur de 1.200 de persoane susceptibile să comită atentate.

În contextul în care nimic deosebit nu s-a depistat nici atunci când a candidat, nici în timpul formării, el a sfârşit prin a atrage atenţia Biroului în urmă cu o lună, potrivit Der Spiegel.

El este suspectat că a propus, ulterior, pe Internet, "informaţii sensibile despre Birou", în care s-ar fi infiltrat cu scopul de a culege informaţii în vederea pregătirii unui "atentat cu exploziv" împotriva sediului din Koln al BfV, potrivit celor două publicaţii.

Însă, în timpul chat-urilor pe Internet, interlocutorul său era un agent de la serviciile de informaţii interne, potrivit Der Spiegel, care scrie că niciun element nu arată că şi-ar fi comunicat gândurile intime altor persoane.

Bărbatul în vârstă de cincizeci de ani şi-a recunoscut faptele - parţial -, scriu cele două publicaţii. În timpul interogatoriului, el ar fi evocat un plan de atentat îndreptat "împotriva necredincioşilor" şi "în numele lui Allah", scrie Die Welt.

CONVERTIT

Purtătoarea de cuvânt a Biroului nu a evocat suspiciuni cu privire la atacuri teroriste, limitându-se să anunţe că nu există, pentru moment, "niciun element care să ateste un pericol concret la adresa securităţii Biroului sau a colaboriatorilor acestuia".

Un mandat de arestare a fost emis pe numele suspectului, iar acesta a fost plasat în detenţie, a adăugat ea.

Parchetul din Düsseldorf (vest) este însărcinat cu ancheta cu privire la "pregătirea unui act grav care ameninţăr securitatea statului".

Însă Parchetul Federal din Karlsruhe (vest), competent în cazuri de terorism, nu a fost sesizat până marţi seara, un semn că suspectul nu era considerat cu adevărat periculos.

Potrivit Der Speigel, el s-a convertit la islam în 2014, un demers pe care familia sa îl ignora total. Astfel, el ar fi jurat credinţă predicatorului salafist berlinez Mohamed Mahmoud - care s-a alăturat între timp grupării Statul Islamic în Siria - continuă revista.

Germania a fost ocolită până în prezent de atacuri jihadiste de amploare ale grupării Statul Islamic, de tipul celor care au însângerat Parisul şi Bruxellesul. În schimb, mai multe atentate islamiste au fost comise recent de persoane izolate.

Alte planuri au fost dejucate, dintre care ultimul în octombrie, al unui refugiat sirian, Jaber al-Bakr, care voia să atace un aeroport din Berlin. Arestat înainte să treacă la fapte, acesta s-a sinucis în închisoare.

O adolescentă germano-marocană este judecată, în prezent, pentru că a rănit cu cuţitul un poliţist, în februaroe, la Hanovra (nord). Potrivit Parchetului, atacul poartă semnătura Statului Islamic, în pofida faptului că nu a fost revendicat.

În iulie, gruparea jihadistă a anunţat, în schimb, că a organizat un atentat, comis de către un sirian în vârstă de 27 de ani, a cărui cerere de azil a fost respinsă, soldat cu 15 răniţi, iar poi un atac cu toporul, într-un tren, comis tot de un solicitant de azil, soldat cu cinci răniţi.

Anterior, în septembrie 2015, un irakian în vârstă de 41 de ani, eliberat condiţionat după ce a fost condamnat din cauza unui plan de atentat împotriva unui premier irakian în 2004, a fost ucis de poliţie după ce a rănit cu cuţitul o poliţistă la Berlin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite