La câteva minute după asta, reunit în sesiune de urgenţă la Madrid, Senatul spaniol l-a autorizat pe premierul Rajoy să ia măsurile care să ducă, imediat, la „punerea sub tutelă“ a Cataloniei. Ceea ce înseamnă că, în vineri seară, după reuniunea Consiliului de Miniştri, vom vedea şirul de decizii care vor însemna, de jure şi de facto, preluarea de către Madrid a tuturor atribuţiilor ce reveneau până acum regiunii autonome Catalonia ce vor fi gestionate direct de către autorităţile de la Madrid, aceasta însemnând inclusiv preluarea controlului total asupra sistemelor de comunicaţii, radioului şi televiziunii, dar şi a Poliţiei locale ce va fi direct subordonată ministrului de Interne spaniol.

Situaţia este acum extrem de tensionată, în memoria tuturor revenind episodul sângeros din 1934. Atunci, pe 6 octombrie, Lluis Companys, preşedintele guvernului autonom al Cataloniei, proclama un „Stat Catalan în cadrul Republicii federale spaniole". Spunea el atunci: Catalonezi! În acest moment solemn, în numele poporului şi al Parlamentului, guvernul pe care-l conduc asumă toate puterile în Catalonia, proclam Statul Catalan al Republicii Federale spaniole". Răspunsul guvernului nu s-a lăsat absolut deloc aşteptat, comandamentul militar din Catalonia proclamând instantaneu starea de război. Au urmat lupte care au făcut între 46 şi 80 de morţi.

Acum, reacţia lui Rajoy este la fel de imediată (deocamdată, folosind mijloacele civile), premierul anunţându-şi concetăţenii să „rămână calmi deoarece statul de drept va fi restaurat în Catalonia“. Anunţ sibilinic, lăsând absolut toate variantele deschise. Le vom cunoaşte foarte, foarte rapid. Am convingerea că măsurile respective vor fi extrem de dure, mai ales că activarea art. 155 înseamnă şi dizolvarea imediată a tuturor instanţelor administrative ale Cataloniei, inclusiv a Parlamentului, deci anularea tuturor prerogativelor care asigurau impunitatea parlamentară, liderul separatist Puigdemont şi toţi susţinătorii lui intrând acum sub incidenţa legilor care sancţionează acţiunile împotriva securităţii şi stabilităţii statului (inclusiv, evident, proclamaţia de secesiune) cu pedepse între 15 şi 30 de ani de închisoare.

Şi, de data asta, Rajoy are mâinile absolut libere după ce a obţinut la finele săptămânii trecute, la Bruxelles, acordul omologilor săi din UE pentru ceea ce anunţa ca acţiuni viitoare în cazul în care separatiştii catalani vor dori să meargă până la capăt pe drumul care avea un singur orizont final, secesiunea provinciei şi distrugerea unităţii statului spaniol. Consecinţele unei asemenea situaţii-limită au fost foarte bine înţelese de liderii reuniţi în cadrul Consiliului European, conştienţi fiind de ce poate însemna un viitor efect de tip „bulgăre de zăpadă" în mai multe state membre. Şi astfel se face că, în acest moment, spre deosebire de ezitările şi discreţia care a caracterizat nepermis de mult timp poziţia instituţiilor comunitare faţă de referendumul unilateral de independenţă din 1 octombrie, de data asta reacţia a venit imediat şi extrem de ferm. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European a transmis că, din punctul de vedere al instituţiilor europene, singurul interlocutor existent este Spania, cerând şi guvernului spaniol „să favorizeze discuţiileîn faţa argumentului forţei"

Puigdemont răspunde, foarte sec, cu acelaşi text pe care-l difuzează de câteva zile, anunţând că este deschis discuţiilor.

A venit, în acelaşi sens cu poziţia UE, şi reacţia americană sub forma unui document difuzat de Heather Nauert, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, unde citim următoarele: 

Catalonia face parte integrantă din Spania, iar Statele Unite ale Americii susţin măsurile constituţionale ale guvernului spaniol care vizează menţinerea unei Spanii puternice şi unite. SUA poartă o mare prietenie şi au un parteneriat durabil cu Spania, partenerul nostru din NATO, ţările noastre cooperând strâns pentru a face să progreseze priorităţile lor comune economice şi de securitate“. 

Iar Emmanuel Macron dă şi el un mesaj în care spune că „Rajoy beneficiază de susţinerea mea totală“. Iar Steffen Seibert, purtător de cuvânt al  Cancelarului german a transmis că „Guvernul german priveşte cu nelinişte gravitatea situaţiei din Catalonia şi nu recunoaşte o asemenea Declaraţie de independenţă“.

Nota uşor discordantă o face declaraţia lui Jean Claude Juncker care menţine faptul că „nu avem de ce să ne băgăm în această dezbatere hispanico-spaniolă“, amintind totuşi că „trebuie evitate fisurile“ în cadrul Uniunii Europene.

„Declaraţia de independenţa votată azi în Parlamentul din Catalonia reprezintă o încălcare a statului de drept, a Consituţiei spaniole şi a statutului de autonomie al Cataloniei care sunt părţi ale cadrului juridic al Uniunii Europene. Nimeni din UE nu va recunoaşte această declaraţie. Mai mult ca niciodată, este acum necesar să fie restabilită legalitatea ca bază pentru dialog şi ca garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor din Catalonia"

Antonio Tajani, Preşedintele Parlamentului European

Din acest moment, lucrurile sunt absolut clare: separatiştii catalani au pierdut pe toată linia şi, prin gestul de vineri, au reuşit să îndepărteze orice formulă posibilă de acceptabilitate la nivel european şi au dat ultima justificare aşteptată de Rajoy pentru intrarea în faza următoare a jocului, adică „punerea sub tutelă cu tot ceea ce va însemna asta în următoarele ore şi zile. Au pierdut şi acel statut de autonomie extinsă de care beneficia Catalonia, au provocat o ruptură gravă şi care va dura mult timp în interiorul societăţii catalane, acum serios divizată între cei pro şi contra taberei separatiste. Au provocat deja pierderi economice grave: peste 1.700 de companii şi-au mutat deja sediul social în alte regiuni ale Spaniei, turismul a scăzut dramatic. Şi, numai vineri, principalele bănci catalane au înregistrat pierderi absolut dramatice: CaixaBank a scăzut cu aproximativ 5%, iar Banco Sabadell a pierdut 6%. Bursa din Madrid a înregistrat şi ea şocul, cu indicele IBEX care a scăzut cu 1,6%. Aceste mişcări s-au rostogolit mai departe, provocând scăderea cu 1,2% a indicelui EUROSTOXX al valorilor bancare europene din Zona Euro. Şi, în funcţie de ce se va petrece în perioada imediat următoare, lucrurile s-ar putea să nu se oprească aici.

Ce se întâmplă acum în Spania, acest eşec total al încercării separatiste, ar trebui să fie o lecţie dură pe care Europa viitorului proiect al unităţii va trebui s-o digere extrem de rapid, trăgând toate învăţămintele necesare, ascultând cu mai multă atenţie semnalele transmise de opinia publică dar şi, în acelaşi timp, elaborându-şi o poziţie de principiu, cât mai clar exprimată, în ce priveşte nivelul admisibil şi absolut legitim, în termenii subsidiarităţii, a proiectelor de autonomie regională şi, în acelaşi timp, trasând odată pentru totdeauna, linia roşie peste care acestea nu pot evolua în sensul ruperii statelor constituţional declarate ca naţionale şi unitare.