Cea mai mare şi mai gravă criză politică din UE, în perspectivă imediată

Preşedintelui nostru chiar că nu-i lasă duşmanii pic de timp să se relaxeze şi să se bucure de succesele indubitabile ale implementării pas cu pas a gândirii sale politice. Pur şi simplu nu poate pentru că, iată, atât de frumos se exprimă, a observat cu îngrijorare că în România sunt crize peste crize. Să sperăm, din nou optimişti, că de astă dată n-a mai clădit un castel de promisiuni pe nisip mişcător.

Durerea este că nu duşmanii i-au făcut-o, ci chiar aliaţii cei mai apropiaţi. Dar, în definitiv, oare ce-i mai de preţ: succesul guvernării, soarta unui popor sau, scuzaţi de expresie, victoria doctrinar justă şi aprobată de cine trebuie? 

Aşa stând lucrurile, să lăsăm să se dizolve şi soarta acestui nou episod din istoria cam soioasă a ultimilor ani şi să ajungem la chestiunea următoare. Spun asta pentru că ceea ce se petrece de câtva timp la Bucureşti nu este, prin raport cu problemele dramatice ale din spaţiul european, decât o micuţă dramoletă tratată în cheia minoră a aceleiaşi partituri care începe cu un cor de urlete, acuzaţii şi invective şi, evident, în mod tradiţional, se încheie tot aşa. Aş zice că, dimpotrivă, din ce eram până acum consideraţi excentrici, acum lucrurile s-au tensionat atât de tare la Bruxelles încât chiar n-au timp să ne bage în seamă. Au altele de rezolvat. 

Şi nu este vorba de obişnuitele discuţii şi negocieri de criză care preced Summiturile importante în care trebuie luate decizii cu potenţial caracter conflictual. 

De data asta, discuţia reală, şi care cred că nu va mai putea fi evitată, priveşte însuşi viitorul arhitecturii comune, într-atât de teribil de importantă este "problema poloneză" sau "criza poloneză" declanşată de conflictul de profunzime între instituţiile europene şi Polonia pe subiectul statului de drept şi, mai precis, pe tema supremaţiei dreptului comunitar în faţa celui naţional. Am scris de mai multe ori despre asta dar, văzând că politicienii noştri nu au catadicsit să discute niciodată esenţa problemei, de parcă ar fi fost vorba despre o chestiune neînsemnată produsă pe o planetă îndepărtată, am înţeles cât de mare este. din nou, distanţa între ligheanul intern şi jocul politic de înalt nivel, european şi internaţional.  

Altfel, zic, măcar de formă, domnul preşedinte al nostru care se va duce acum la Bruxelles la reuniunea extrem de dificilă a Consiliului European, ar fi zis ceva de situaţia fără precedent şi plină de nespuse pericole în care se află construcţia europeană şi ar fi spus şi care este poziţia României pe această temă. Este important deoarece, chiar dacă ne interesează mai puţin chestiunile europene, măcar Polonia este prima şi cea mai importantă aliată strategică europeană a noastră, a doua în linia de preferinţe după SUA, baza aliniamentului împotriva Rusiei veşnic răuvoitoare de la care avem nevoie doar de gaze pentru a supravieţui. 

Păi, scuzaţi de întrebare, noi nu privim cu atenţie şi îngrijorare unde s-a ajuns acum în relaţia între Polonia (dublată de Ungaria) şi instituţiile europene, ultim pas dintr-un demers logic de ruptură instituţională?

FOTO EPA-EFE
 

Dacă până şi Ursula von den Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a ajuns să spună că "este pentru prima oară când o curte de justiţie naţională statuează că Tratatele Europene sunt incompatibile cu Constituţia naţională...(Decizia poloneză, n.n.) subminează protecţia independenţei justiţiei aşa cum este ea garantată de Art. 19 din Tratat". Discursul său devine realmente super-tensionat în faţa europarlamentarilor care ameninţă, fapt fără precedent şi aproape imposibil de imaginat, să trimită Comisia Europeană în faţa Curţii Europene de Justiţie din cauza incapacităţii sale de a-şi îndeplini datoriile ce-i revin de "Păzitoare a Tratatelor' ceea ce ar fi trebui mai demult să o facă să treacă la măsuri dure împotriva Poloniei. Evident, şi împotriva Ungariei. 

Asta însemnând nu numai declanşarea de noi şi noi proceduri de infringement de care s-a văzut că le pasă prea puţin guvernelor polonez şi maghiar, ci să folosească nou mijloc de retorsiune împotriva celor care încalcă prevederile statului de drept: penalizarea prin interzicerea accesului, parţial sau total, la fondurile comunitare şi, în acest moment de acum, la fondurile teoretic alocate pentru recuperare şi rezilienţă post-pandemie.  

Replica şefei CE a fost: "regulile pentru aceste fonduri de relansare economică rămân clare...aceste investiţii sunt legate de reforme care trebuie să răspundă recomandărilor specifice pentru fiecare ţară, iar cele pentru Polonia cer restabilirea imediată a independenţei justiţiei şi, în acest sens, desfiinţarea regimului disciplinar împotriva judecătorilor şi repunerea în posturile lor a judecătorilor eliminaţi din sistem...până acum, nu am pierdut în nicio procedură care priveşte statul de drept şi vom continua în acest sens". 

Europarlamentarii au lansat cel mai dur atac de care-mi amintesc în ultimele două decenii împotriva unui Stat membru. Ascultaţi ce spunea Manfred Weber, proaspătul lider reales în fruntea grupului PPE care se adresa liderilor polonezi: "Slăbiţi Uniunea Europeană. Băgaţi zâzania. Şi Putin va fi mulţumit. Politica voastră îi ajută pe ruşi pentru că pot avea toate avantajele dintr-o Europă slăbită. Potoliţi-vă!... Trebuie să discutăm despre un recurs în faţa Consiliului European. Şefii noştri de guverne lansează discursuri frumoase. Dar ne-ar trebui un Consiliu care să treacă la acţiune atunci când un Stat nu respectă legislaţia europeană!". 

David Sassoli, Preşedintele Parlamentului European a spus, tocmai pentru a marca momentul şi a da un impuls final Comisiei, că avocaţii din PE pregătesc o acţiune juridică specială tocmai pentru a fi siguri "că regulile sunt respectate", chestiunea cheie fiind de a şti care este exact un nivel de disperare al politicienilor de la Bruxelles, ci şi puterea lor de a trece la fapte concrete. Practic, vom afla dacă, da sau nu, decizia care trebuie să vină în următoarele ore sau zile este să se aprobe blocarea fondurilor pentru planul PNRR al Polonie (în valoare de 48 miliarde Euro) până în momentul în care Varşovia va anunţa că se supune legislaţiei comunitare. 

Ce se va întâmpla? Nu e deloc clar, chiar dacă, în principiu, poziţia Poloniei rămâne inflexibilă: nu se va fi îngenuncheată de "şantajul" la care este supusă de Comisia Europeană, cum spunea primul ministru polonez prezent la dezbaterea din PE. 

Acesta este contextul în care mi se pare că, solidari cum suntem până la capăt cu totţi aliaţii noştri din momentul în care i-am declarat strategici şi luptăm împreună împotriva ruşilor, nu zice nimic Preşedintele nostru dacă va decide să îi susţină în instanţele europene, cum face vecinul de la Budapesta. Sigur că, chiar şi de data asta, putem să ne facem că n-aude, n-a vede na greul-pământului şi să vorbim după ce au decis ceilalţi ce este de făcut. Totuşi, măcar de data asta, nu vrem să ţinem puţintel cu Europa aia de ne dă bănuţii fără de care ne sufocăm în crizele noastre interne de incompetenţi la guvernare? Sau de Polonia, dacă tot o punem de o aventură împreună pe Trei Mări? 

Sau nu ne pasă nici de asta cum nu ne mai pasă de nimic altceva? Şi asta se poate, atât timp cât mai funcţionează combinaţia de înaltă expertiză "te pup pe portofel, ura şi la gară!"