VIDEO Ambasadorul Palestinei la Bucureşti: „Suntem de acord să acceptăm soluţia unui singur stat, unde toţi cetăţenii au drepturi egale“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Ahmad Aqel îşi încheie misiunea, de cinci ani, ca emisar diplomatic al statului Palestina FOTO Adevărul
Ambasadorul Ahmad Aqel îşi încheie misiunea, de cinci ani, ca emisar diplomatic al statului Palestina FOTO Adevărul

Peste 300 de supravieţuitori ai Holocaustului şi ai urmaşilor acestora au publicat o declaraţie în New York Times, condamnând intervenţia statului israelian în Fâşia Gaza, unde, în urma acţiunilor militare au murit peste 2.000 de palestinieni şi 68 de israelieni. Între timp, neoficial, atât guvernul israelian, cât şi autorităţile palestiniene par să reflecteze serios la soluţia unui stat bi-naţional, în locul celei cu două state.

Din această perspectivă am invitat la un dialog pe Excelenţa Sa, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al statului Palestina,în România, Ahmad Aqel.

Acest interviu se înscrie în seria celor iniţiate pentru cunoaşterea, nuanţată, a opţiunilor de politică externă a statelor care au diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, anterior dând curs unor invitaţii similare ambasadorii Ucrainei, Poloniei şi Iranului.

Ambasadorului Palestinei a fost însoţit de un conaţional, provenind chiar din Gaza, dr.Bashar Al-Kishavi, care a asigurat translaţia, iar în studioul postului 6TV a fost invitată şi jurnalista Maria Nicolle Croitoru.

Din cele discutate în acest cadru am inserat mai jos cele mai semnificative momente. 

Ion Petrescu: - Domnule ambasador, ce nu înţeleg europenii din istoria palestinienilor?

Ahmad Aqel: - În primul rând vă mulţumesc pentru această invitaţie, la 6TV. Şi cred că această emisiune încearcă să le spună oamenilor din România ce se întâmplă în Palestina. Şi mai ales când vorbim despre mass-media care, pur  şi simplu nu acordă un spaţiu suficient pentru problemele internaţionale. Dacă vorbim de film (cu care a început emisunea), acesta a fost foarte just şi a prezentat foarte bine problemele. Iar faptul că a fost realizat de nişte israelieni arată o altă viziune despre realitate, în afară de cea a guvernului israelian. Dacă vorbim de ce nu ştiu europenii multe lucruri despre acest conflict este pentru că foarte multe probleme nu sunt mediatizate. Mulţi nu ştiu că acest conflict este între israelieni şi mai precis între evrei şi statele arabe. Şi mulţi nu ştiu că este vorba de alţi oameni, care au venit din altă parte, şi i-au obligat pe cei de acolo să plece la rândul lor. S-ar putea să fie conflictul din Palestina unul dintre cele mai ciudate din istorie. Şi anume să vină emigranţi din altă parte, să ocupe pământul şi să îi dea afară pe locuitorii acestei ţări. Dacă abordăm problema, dar nu din punct de vedere istoric foarte îndepărtat, exista o problemă în Europa şi anume aceea a evreilor de acolo. Iar acest lucru a condus la mai multe masacre, împotriva evreilor, în mai multe ţări europene. În acelaşi timp, multe state europene, colonialiste, încercau să îşi păstreze existenţa, în teritoriile arabe, şi să le ocupe în continuare. Şi ca să continue această ocupaţie, s-au gândit la crearea unei entităţi, care să separe zona estică, a lumii arabe, de zona vestică. Şi ştiau că această entitate străină va avea tot timpul nevoie de un sprijin occidental. Şi cum se spune, statul israelian este cea mai ieftină bază militară pentru occidentali. Şi de aceea s-au gândit la înfiinţarea unui stat israelian, care să le garanteze o soluţie pentru evreii din Europa şi una pentru ocuparea zonelor adiacente, mai ales după descoperirea petrolului. Şi s-a găsit aici un consens cu mişcările evreilor din Europa care căutau şi acestea o soluţie. Şi au existat mai multe variante, precum Argentina, Uganda sau Libia, însă mai apoi au ajuns la consens în alegerea Palestinei. 

Maria Nicolle Croitoru: - Posturile americane de televiziune au transmis imagini, cu cupluri de peste Ocean, formate de israelieni cu palestiniene, de palestinieni cu israeliene, chiar au reluat mesaje ale unor copii mândri că provin din familii mixte, familii tinere, neafectate de dramele trecutului, dar dornice ca acestea să nu se mai repete. Vocile lor contează pentru politicienii israelieni şi palestinieni?

Ahmad Aqel: - În primul rând Palestina este pământul păcii şi este pământul celor trei religii, iudaismul, creştinismul şi islamul. Şi de-a lungul istoriei a existat o armonie, între cele trei religii, cu excepţia unor episoade foarte limitate. Şi în oraşe şi sate existau familii care trăiau în acelaşi cartier. De aceea nu era o problemă în ceea ce priveşte căsătoria între adepţii unor religii diferite. Singura problemă este că iudaismul este o religie, nu reprezintă o naţiune sau o ţară. Mişcarea sionistă încearcă să transforme religia lor într-o patrie. Şi de aceea europenii cred că fiecare evreu trebuie să trăiască în Israel. De exemplu, în discuţiile noastre, cu prietenii români, vorbim foarte mult despre Isus Hristos. Iar eu le spun că Isus a fost palestinian, ţinând cont că s-a născut şi a crescut pe pământ palestinian. Şi ei zic că a fost iudeu. Şi aici trebuie să facem diferenţa, între ţara unde a trăit şi credinţa lui. De exemplu, când a fost Papa Francisc, în Ierusalim, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a spus că Isus vorbea ebraică şi era evreu. Însă Papa a replicat că Isus ştia limba ebraică, însă nu era evreu. Şi în acelaşi timp Netanyahu i-a zis că Ierusalimul aparţine evreilor. Şi imediat Papa i-a răspuns că Ierusalimul nu este doar pentru evrei. Am dat acest exemplu pentru a se înţelege diferenţa dintre apartenenţa la o religie şi cea la o naţiune. Iar Netanyahu propune să fie o patrie naţională, pentru iudei. Iar asta înseamnă că pentru fiecare iudeu, indiferent de cetăţenia lui, de provenienţa lui, trebuie să reprezinte Israelul patria lui. De aceea noi refuzăm să recunoaştem această chestiune, deoarece noi facem diferenţa între un cult, o religie şi o patrie. Şi cum se arăta şi în film există o mare discriminare între iudei şi palestinienii care au cetăţenie palestiniană. Acum, de când există statul israelian numărul familiilor mixte este mic. Asta pentru că, în religia iudaică bărbatul iudeu nu are voie să se căsătorească decât cu o femeie de aceeaşi credinţă. Cu câteva zile în urmă, în Tel Aviv a fost o căsătorie între un tânăr palestinian şi o jună israeliancă şi au urmat proteste contra acestui mariaj şi o campanie în media. 

Ion Petrescu: - Dacă este să dăm Cezarului ce este al Cezarului, atunci nu putem scoate din istoria Palestinei rolul lui Yasser Arafat. Îşi mai aduc aminte de acesta şi îi cinstesc memoria cetăţenii statului Palestina, cei din Cisiordania şi Gaza?

Ahmad Aqel: - Cu siguranţă. Yasser Arafat este considerat tatăl tuturor palestinienilor, părintele patriei Palestina. El a fost cel care a înfiinţat Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, în 1964. Şi înainte a înfiinţat Uniunea Generală a Studenţilor Palestinieni, în 1952, care a fost prima organizaţie care reprezenta palestinienii. Şi când s-a înfiinţat Uniunea Internaţională a Studenţilor, Yasser Arafat şi alţi colegi de ai lui au reprezentat Palestina, şi la primul congres, în 1956, s-a întâlnit acolo cu preşedintele Ion Iliescu, care reprezenta studenţii din România. Şi în acelaşi timp a fost cel care a pus bazele rezistenţei palestiniene, în 1965. Şi a condus Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei până când a plecat dintre noi. Şi a reprezentat poporul palestinian, peste tot în lume, iar portul lui tradiţional, ce purta pe cap, a devenit un simbol al rezistenţei. Şi azi, la orice nouă acţiune politică se încearcă un răspuns la întrebarea cum ar fi reacţionat Arafat în aceeaşi situaţie? Nu există politician palestinian, care indiferent că este pro sau contra Arafat să nu pomenească numele lui, în orice luare de cuvânt, asta pentru că altfel nu este aplaudat. Iar acum, la trecerea în revistă a deciziilor sale, îşi dau seama că fiecare hotărâre a lui a fost pentru binele poporului palestinian. Yasser Arafat reprezintă la ora actuală, pentru palestinieni, un simbol sfânt. Este imposibil să nu găsiţi o poză a lui Arafat în orice casă, în orice birou, din Palestina.  

Maria Nicolle Croitoru: - În Europa există două percepţii ale Palestinei, cea condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, tolerantă, democratică, şi aceea a Fâşiei Gaza, cu un statut aparte în statul palestinian, datorită faptului că acolo conduce Hamas. Care este realitatea din teren?


Ahmad Aqel: -După decesul lui Yasser Arafat, care a fost un martir - a câştigat alegerile de două ori şi în Cisiordania şi în Fâşia Gaza - preşedintele Abbas a candidat pentru alegerile prezidenţiale şi a fost ales în Cisiordania, Gaza şi Ierusalim, cu un procent foarte mare, 67%. Noi, în Palestina acordăm o foarte mare importanţă sensului democratic. Şi atunci când a fost conducerea palestiniană în afara teritoriilor palestiniene au fost alegeri democratice. De aceea avem tot interesul şi grija să fie tot timpul un proces democratic. Iar Hamas este o organizaţie palestiniană politică. Şi a fost înfiinţată pentru a scăpa de ocupaţia israeliană. Şi crede că pentru atingerea acestui scop calea este confruntarea armată. Şi are ca bază şi face parte din organizaţia Fraţilor Musulmani din zonă. Hamas nu a fost de acord cu tratatul de la Oslo, deoarece considera că se renunţă la o parte din drepturile palestinienilor. Cu toate astea au intrat în cursa pentru alegerile parlamentare, în Palestina, în anul 2006, deşi acestea s-au derulat pe baza unei legi inspirate de tratatul de la Oslo. Iar preşedintele Abbas şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei i-au încurajat pe cei din Hamas să participe la alegerile pentru parlament. Astfel, intrând într-un proces electoral democratic, probabil că Hamas va renunţa, în timp, la confruntarea armată. La alegerile menţionate Hamas a câştigat, în Gaza, şi a avut un număr mare de mandate, în parlament. Şi asta s-a petrecut pentru că premierul israelian de atunci, cel de azi, Benjamin Netanyahu, nu a oferit preşedintelui Abbas prea multe din cele prevăzute în tratatul de pace  şi atunci asta a permis să se întâmple acest lucru. Conform tratatului de la Oslo, în 1999 urma să se înfiinţeze statul palestinian şi să se retragă trupele israeliene din pământurile palestiniene ocupate în 1967. Dar Occidentul nu a recunoscut victoria Hamas, în alegerile parlamentare menţionate. Şi nu vrut să recunoască rezultatele scrutinului electoral. Şi nu a dorit să aibă de a face cu Hamas. Şi apoi, în anul 2008, a fost un conflict între Hamas şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, inclusiv Mahmoud Abbas, o confruntare armată în urma căreia Hamas a putut să controleze Fâşia Gaza. 

Ion Petrescu: - Domnule ambasador, cum poate fi depăşită această logică a confruntării, dintre palestinieni şi israelieni? 


Ahmad Aqel: - Palestinienii au propus o soluţie, în 1988, pentru acest conflict. Şi au declarat acest lucru în Algeria, când au afirmat palestinienii că acceptă formarea unui stat palestinian pe teritoriile ocupate în anul 1967. Iar aceste teritorii reprezintă doar 22% din suprafaţa Palestinei istorice. Noi credem că dacă reuşim, pe lângă existenţa unui stat israelian să înfiinţăm un stat palestinian, prin care să obţinem drepturi şi să realizăm multe dintre scopurile noastre, cu siguranţă vom ajunge şi la pace. De aceea, ulterior am intrat în negocierile de pace de la Oslo. Şi tratatul de la Oslo este considerat istoric între palestinieni şi israelieni. Iar cel care l-a semnat a fost Yitzhak Rabin, care a fost ministrul apărării israeliene şi prim-ministru. Acest om a înţeles că această confruntare nu poate să continue în sens militar. Iar din partea palestiniană a fost semnat de către Yasser Arafat, cel ce a înfiinţat patria palestiniană. Însă societatea israeliană nu era suficient de pregătită pentru a accepta această soluţie. De aceea extremiştii l-au asasinat pe Rabin. 

Ion Petrescu: - Este cazul să spunem că nici Yasser Arafat nu a avut parte de o moarte naturală. 


Ahmad Aqel: - A avut aceeaşi soartă pentru că a fost obligat să stea în biroul lui, la domiciliu, timp de doi ani şi a fost otrăvit şi a avut aceeaşi soartă ca şi Rabin, pentru că el a fost celălalt cosemnatar al acestui tratat. 

Maria Nicolle Croitoru: - Am văzut o fotgrafie, realizată în luna aprilie, în care surâd şeful delegaţiei palestiniene, la negocierile de atunci, vizând Gaza şi premierul de atunci al Fâşiei Gaza, Ismail Haniyeh. Prin urmare, statul Palestina a avut doi premieri, pe Rami Hamdallah, la Ramallah, şi pe cel menţionat deja, în Gaza? 


Ahmad Aqel: - Până acum trei luni, Palestina a avut doi premieri şi două guverne, unul în Cisiordania şi unul în Gaza. Iar când s-a semnat înţelegerea pentru formarea unui singur guvern naţional, de atunci Palestina are un singur guvern. Şi acum domnul Hamdallah este prim-ministrul Palestinei. Iar guvernul  format este executiv palestinian , pentru Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Ion Petrescu: - Dacă Palestina are un singur guvern, atunci acesta este în stare să gestioneze unitar relaţia cu Iranul? Asta pentru că Iranul sprijinea înainte mişcarea Hamas. Recunoaşte Teheranul noul guvern unit al Palestinei?


Ahmad Aqel: - Guvernul de uniune naţională al Palestinei a fost recunoscut de toate statele lumii. Şi toate ţările lumii au acceptat acest executiv, pentru că au văzut în acest guvern o unitate a poporului palestinian. Singura ţară care nu a recunoscut acest guvern a fost Israelul. Care a declarat că nu va colabora cu acest guvern. Iar Netanyahu l-a pus pe Abbas să aleagă între a forma un guvern cu Hamas sau a sta la masa negocierilor de pace. Iar înainte, când erau negocierile pentru actualul guvern spunea că nu are cu cine să discute, pentru că preşedintele Abbas nu îi reprezenta pe toţi palestinienii. În cele nouă luni de negocieri, sub egida SUA, premierul israelian nu a răspuns la niciuna din soluţiile propuse. Netanyahu a afirmat că refugiaţii palestinieni nu pot reveni acasă, coloniile israeliene rămân unde sunt şi trebuie să fie acceptate de palestinieni, ca atare. Şi am încercat să îl întrebăm pe Netanyahu, unde se termină graniţele Israelului. El a evitat răspunsul şi a spus că armata israeliană va fi unde trebuie să fie, chiar la râul Iordan. De aceea zic că rezultatele acestor negocieri au fost zero. 

Maria Nicolle Croitoru: - Conform statisticilor, Israelul are aproximativ opt milioane de locuitori, iar statul Palestina circa patru milioane şi jumătate de locuitori, per total cam jumătate din populaţia României. Noi suntem latini, uneori cu sângele mai năvalnic, când este vorba de mândria naţională. În Palestina temperaturile sunt tipice deşertului. Cum poate fi stăpânită stihia deşertăciunilor, cu statul israelian?


Ahmad Aqel: - Numărul palestinienilor în lume este de 11,5 milioane, iar al evreilor, în lume, este 11 milioane. Şi de aceea, legat de aceste cifre, noi propunem următorul lucru, dacă nu le convine israelienilor soluţia celor două state, noi suntem de acord să acceptăm soluţia unui singur stat, în care toţi cetăţenii au drepturi egale.

Ion Petrescu: - Cum comentează Excelenţa Sa decapitarea unui jurnalist american, de către ISIL?


Ahmad Aqel:- Trebuie să spunem că este o crimă inacceptabilă. Şi în niciun caz nu are vreo legătură cu islamul şi musulmanii, pentru că autorii (decapitării) sunt criminali.

Ion Petrescu: -  Statul Palestina are un preşedinte, un singur guvern, are determinarea de a negocia cu israelienii. Dar recentele negocieri au fost întrerupte de rachete lansate din Gaza. Cel puţin acesta a fost pretextul premierului Netanyahu pentru a le întrerupe. Excelenţă, cine comandă în Gaza? Guvernul unic palestinian sau altcineva?


Ahmad Aqel:- Cred că nu au fost rachete lansate din Gaza cele care au oprit negocierile. Negocierile s-au oprit cu mult timp în urmă. Totul a început, de fapt, când israelienii au refuzat să elibereze a patra tranşă de prizonieri de război, despre care s-a vorbit în negocierile pentru tratatul de la Oslo. Şi când au ajuns americanii la concluzia că aceste negocieri nu vor duce la niciun rezultat. Secretarul de stat american şi cei care lucrează la Departamentul de Stat l-au informat pe preşedintele SUA că israelienii sunt cei care au blocat negocierile. Asta pentru că israelienii nu au dat nicio soluţie, la nimic din ce au propus palestinienii.

Ion Petrescu: - Corect, dar mă refeream la negocierile de la Cairo, de acum. 


Ahmad Aqel:- Lăsaţi-mă să termin şi o să revin şi o să vă zic. Când şi palestinienii au ajuns la aceeaşi concluzie, ca şi administraţia americană, atunci au anunţat formarea guvernului unit, de uniune naţională. Şi Netanyahu a luat atunci mai multe decizii, prima şi cea mai importantă să oprească negocierile. Iar după două săptămâni a fost chestiunea cu dispariţia celor trei cetăţeni israelieni. Şi imediat Netanyahu a declarat că responsabilitatea dispariţiei lor revine Hamasului, asta înainte de a face orice anchetă. Şi a început o ofensivă în Cisiordania şi Ierusalim. Au fost ucişi 16 palestinieni. Au fost arestaţi 650 de palestinieni. Iar 650.000 de palestinieni, din zona Hebronului, au fost obligaţi la domiciliu forţat. Şi a început atacul în Fâşia Gaza. Şi, în mod normal, palestinienii din Cisiordania au protestat împotriva celor petrecute în Gaza. Şi chiar dacă aceste proteste au fost paşnice, în fiecare zi au murit oameni. Iar în Gaza, ca răspuns la acele atacuri, au început să lanseze şi rachete. Au fost lansate aproape 3.000 de rachete din Gaza. Aceste rachete nu au ucis pe niciun israelian. Dar a fost rănită o singură femeie, care a fost internată la spital. Au mai murit trei israelieni civili, doi dintre ei la graniţa cu Gaza, într-un schimb de focuri. Şi a mai murit o femeie israeliană, de stop cardiac, în perioada când au fost lansate acele rachete. 

Maria Nicolle Croitoru:- Pentru autorităţile statului Palestina a existat o mare speranţă generată de vizita preşedintelui american la Ramallah. A rămas amintirea unor declaraţii frumoase. Mai concret, ce a împiedicat mersul înainte spre negocieri reciproc avantajoase, pentru palestinieni şi israelieni?

 Ahmad Aqel:- Cum am mai zis, societatea israeliană nu este pregătită pentru a acepta pacea, soluţia celor două state şi retragerea trupelor palestiniene, din teritoriile palestiniene ocupate în anul 1967. Guvernul actual israelian este de extremă dreaptă, patru dintre membrii executivului sunt colonişti israelieni din Cisiordania, şi un procent mare din membrii guvernului nu recunosc niciun drept al palestinienilor, de a trăi pe pământurile Palestinei. Netanyahu încearcă să ajungă la o soluţie prin negocieri, privitor la Fâşia Gaza, însă miniştrii lui, de extremă dreaptă nu prea îl lasă. Era o speranţă mare să se ajungă, în negocierile de la Cairo, la un rezultat pozitiv, însă presiunile miniştrilor de extremă dreaptă, asupra lui Netanyahu au amânat acest lucru. Netanyahu vrea să arate că a obţinut o victorie în Gaza. 

Ion Petrescu: - Vă rog să adresaţi un mesaj românilor. 


 Ahmad Aqel:- Vreau să trasmit poporului român că poporul palestinian speră să existe pace, în pământul păcii. Şi credem că românii au avut, înainte, un rol foarte important în crearea păcii între ţările arabe şi Israel, iar soluţia celor două state a fost o idee românească. Şi România a depus eforturi pentru acest lucru, iar prima întâlnire între preşedinţii Arafat şi Peres a fost tot aici, în România. Şi întâia întâlnire oficială, dintre palestinieni şi israelieni a fost tot în România, prin eforturi româneşti. Sperăm că România va continua acest rol şi să fie echidistantă faţă de  cele două părţi. Şi să aibă iniţiative politice şi diplomatice, ca să fie în continuare prezentă în zonă. Iar pentru că voi părăsi România, luna următoare, deoarece mi se încheie misiunea diplomatică, mulţumesc poporului român pentru bunătatea lui, pentru colaborarea de care am beneficiat. În perioada de cinci ani am reuşit să dezvoltăm mult relaţiile româno-palestiniene, am semnat 14 documente de colaborare, între România şi Palestina, în diverse domenii. Au existat două vizite prezidenţiale în România, la Bucureşti. Şi au fost două şedinţe interguvernamentale, ale executivelor român şi palestinian. Şi au fost zeci de vizite ale oficialilor români.

*********************************************************************************************

POST-SCRÍPTUM:

Voi posta, pe acest blog, însemnul distinctiv al Statului Major General al Armatei României, până când vor fi confirmate public:

1.) reîntoarcerea premierului la reşedinţa sa oficială, din Palatul Victoria,

2.) revenirea ministrului Apărării Naţionale şi a şefului SMG în birourile lor oficiale, de drept, de la etajul 1 al Ministerului Apărării Naţionale,

3.) repostarea galeriei şefilor M.St.M./S.M.G. la locul de onoare cuvenit, pe peretele din dreapta uşii conducătorului Statului Major General, la etajul 1.

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite