Valentin Jucan, CNA: „Alegerile au fost fraudate în spaţiul audiovizual. Antena 3 şi România TV au folosit tehnici de manipulare, informaţii şi ştiri false“

Valentin Jucan, CNA: „Alegerile
au fost fraudate în spaţiul audiovizual. Antena 3
şi România TV au folosit tehnici de manipulare, informaţii şi ştiri false“

Valentin Jucan consideră că unele televiziuni nu au relatat corect evenimentele din ziua Alegerilor prezidenţiale 2014 FOTO Mediafax

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, afirmă într-un comunicat de presă că „în spaţiul audiovizual, alegerile prezidenţiale au fost fraudate“. Totodată, acesta susţine că Antena 3 şi RomâniaTV au încălcat reglementările audiovizualului în ziua primului tur al Alegerilor prezidenţiale 2014.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pornind de la ziua desfăşurării procesului electoral al primului tur de scrutin, constat că posturile Antena3 şi România TV au încălcat reglementările audiovizualului. Aceste televiziuni au folosit pe tot parcursul zilei tehnici de manipulare, informaţii şi ştiri false, toate acestea cu scopul de a favoriza un anumit candidat. Aceleaşi posturi de televiziune, pe toată durata campaniei electorale, au recurs atacuri la persoană, încălcări ale demnităţii umane, moderatorii acestor televiziuni uitând complet de normele audiovizuale şi de deontologia jurnalismului“, scrie Jucan în comunicatul postat pe pagina sa de Facebook.

Totodată, acesta semnalează şi faptul că postul public de televiziune „TVR1, a fost departe de rolul extrem de important pe care îl are, acela de a reflecta corect şi echilibrat această campanie electorală“.

„La rându-i, a favorizat un anumit candidat prin modul în care acesta a fost prezentat, atât în cadrul emisiunilor informative cât şi în cadrul servil al emisiunilor de dezbatere. Toate acestea se constituie într-o totală lipsă de informare corectă a publicului, a electoratului, cu atât mai mult cu cât audienţa celor trei posturi menţionate este una extrem de importantă. Manipularea, intoxicarea cu subiecte false, lipsa de dezbateri pe temele cu adevărat importante într-o campanie electorală prezidenţială, denigrarea constantă a unor candidaţi, divizarea românilor în tabere «pro» sau «contra» unui candidat, au ca efecte fraudarea în audiovizual a alegerilor.

Toate aceste grave prejudicii care sunt aduse publicului nu s-au manifestat doar în această perioadă, ci de cel puţin doi ani, ceea ce se constituie într-un act premeditat“, a mai scris Jucan în comunicatul de presă.

Acesta acuză şi modul în care CNA funcţionează în acest moment. „În acest context, Consiliul Naţional al Audiovizualului este condus de o majoritate solidară cu actuala putere politică, majoritate care, prin deciziile pe care le-a luat în decursul a doi ani, a favorizat înşelarea românilor şi manipularea acestora. În complicitate, Parlamentul României a preferat să accepte blocarea CNA în campania electorală, lăsând nefuncţional Consiliul atât în ziua primului tur de scrutin cât şi pe parcursul campaniei electorale pentru al doilea tur, implicit ziua votului final. Am convingerea că toate aceste atacuri la libera formare a opiniei vor avea efecte grave care vor fi menţionate şi în raportul de anul viitor privind Mecanismul de cooperare şi verificare - MCV“, a încheiat Jucan.


 

citeste totul despre: