VIDEO Interviu cu Chimie, un rapper cu substanţă: „Am cochetat cu moartea. E seducătoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chimie are în el hidrogen, oxigen şi mult suflet FOTO Alex Varninschi
Chimie are în el hidrogen, oxigen şi mult suflet FOTO Alex Varninschi

Controversat, aplaudat, acuzat sau adorat, rapperul Chimie se pregăteşte de lansarea unui nou material discografic. Cu această ocazie, artistul a discutat despre mesajul albumului, despre colaborarea cu Loredana, oferind şi o serie de amănunte inedite din viaţa sa privată.

Chimie, pe numele său de mirean Mihai Adamescu (sau Mişu Foarfecă), are 26 de ani si face rap de peste 10. A crescut în Constanţa pe casetele celor de la Beatles, Queen şi Pink Floyd, iar pe la 15 ani s-a apucat de scris versuri şi de cântat prin diferite găşti de la malul mării. A ales să se exprime prin rap pentru că de genul ăsta s-a îndrăgostit.

În clasa a doua, un coleg l-a poreclit Chimiţă, pentru că era foarte slab. Slab este şi acum, cu pomeţi proeminenţi, înalt şi cu basca lipită de scalp. Poartă un sacou peste hanorac şi pantaloni largi. Consideră că stilul vestimentar şi muzical pe care-l abordează n-ar mai trebui să reprezinte în 2013 un motiv de prejudecată din partea celor mai în vârstă: "mă mai lovesc de idei preconcepute, dar nu pot să stau să-mi pierd timpul cu asta acum". Mai mereu e cu ochii pe pereţi, unde stă agăţat un imensul tabel al lui Mendeleev. În laboratorul de chimie al Colegiului Naţional "Mihai Viteazul", înconjurat de eprubete, pahare Berzelius, alcani şi alchene, s-a simţit ca acasă. Asta deşi nu prea-i place să se lungească la vorbă.

Revine Specii

Consacrarea sa a venit în 2008, după colaborarea cu Dragonu' 47 şi Kazi Ploae în proiectul Specii, cu care a scos trei albume: Ameninţarea Maimuţei, Imperiul lianelor şi Uşile Vol. 1. Specii a reprezentat un punct de cotitură în rapul autohton, după cum mărturiseşte Mişu, pentru că "atunci i-am inspirat şi pe alţii să facă muzică bună. Am făcut ceva nou şi am stârnit un nou val". A fost o colaborare de succes, care a luat doar o pauză, pentru că "se adunase mult stres. Dragonu' şi cu mine suntem ca nişte fraţi şi puneam amândoi mult suflet în tot ceea ce făceam. Dar se apropie momentul în care o să facem din nou ceva împreună. Sub ce formă? Asta încă nu ştiu".

De atunci şi până acum, Chimie a scos un album solo, Mambo Siria, şi se pregăteşte să-l lanseze pe 23 martie (Atelierul de Producţie, ora 21:00) pe cel de-al doilea, De la zei la cimpanzei. Între timp, trage alături de trupa Shadowbox un material discografic inedit, o combinaţie între rap şi rock. Despre cel mai nou album solo, artistul spune că e cel mai bun din cariera sa: "mi-am găsit cuvintele mai bine şi am ajuns in locul în care voiam eu sa fiu artistic vorbind, în momentul ăsta. Am găsit un tempo potrivit".

Loredana, invitat special al albumului

Pe noul album, Chimie îi are ca invitaţi pe "fraţii" săi Afo, Dragonu' 47, Flou Rege, Bean de la trupa Subcarpaţi, iar ca invitat special pe Loredana Groza de la care susţine că fură meserie, fiind o profesionistă în tot ceea ce face.

Tainic din fire, Chimie i-a dat noului album o aură spirituală: "Am fost dintotdeauna foarte mistic, mereu am explorat latura asta. «De la zei la cimpanzei» are şi misticism, şi creaţie, şi foarte multe întrebări existenţiale".

Puţini ştiu că Mişu ascultă şi se inspiră din muzica lăutărească pe care o îmbină cu jazz-ul. "Ascult muzică lăutărească şi ţigănească, pentru că mă atrage, o simt la fel ca pe hip-hop. E transcendentală, hipnotică, o simt, o trăiesc, mă identific cu ea".

chimie si eprubete

A reuşit să spună adio drogurilor

În lumea underground a hip-hopului românesc şi nu numai, drogurile nu sunt un subiect tabu. Cu toate acestea, Chimie a reuşit să renunţe la aceste vicii în urmă cu doi şi jumătate. Pentru că voinţa proprie l-a ajutat să câştige această luptă, se consideră un om norocos. "Înainte băgam de toate. Orice. Acum am început să mă recunosc în oglindă, mă simt mult mai bine. Am cochetat şi cu moartea. E seducătoare", povesteşte artistul.

Lupta interioară şi psihică a fost puternică, a trecut cu bine de perioada sevrajului şi a mers mai departe. "Am fost norocos, am simţit că nu îmi mai trebuie. Nu mă mai distram, nu îmi mai făcea bine pe niciun plan. Ăsta a fost norocul meu, dar a meritat".

La 26 de ani şi cu o diplomă de jurnalist în buzunarul de la spate, artistul vede viaţa într-un fel aparte. Calm din fire, răspunde sincer că nu de puţine ori s-a gândit să o termine cu lumea asta, "dar cine nu a avut gândul asta vreodată? L-am avut şi eu, l-ai avut şi tu, l-a avut şi el, toată lumea a trecut prin asta la un moment dat. E doar un gând".

A acceptat propunerea lui Mazăre pentru a câştiga puţin control

De curând, Chimie şi-a luat prin surprindere fanii cu o colaborare alături de Loredana şi primarul Constanţei, Radu Mazăre. Edilul le-a propus celor doi să compună o piesă împreună, care să devină, vara aceasta, imnul de promovare al staţiunii "Mamaia".

El a acceptat propunerea pentru că se consideră vocea celor pe care îi reprezintă în acest context, iar prin acestă colaborare speră să obţină puţin control pentru mişcarea underground: "eu sunt reprezentantul undergroundului în acest context, eu sunt vocea oamenilor pe care îi reprezint. Dacă Universul a vrut ca eu să ajung la masă cu omul asta (n.r. Radu Mazăre), o să mă duc să vad ce are de spus. Ideea e că mă duc să câştig puţin control pentru ai noştri".

Dacă ar putea, ar stârni o revoluţie, fenomen pe care îl şi studiază, pentru că, în opinia sa, oamenii trebuie treziţi din "această plutire" şi din alienarea către care se îndreaptă umanitatea.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite