Un festival şi întemeietorul său

Un semn de speranţă şi de credinţă în revenirea la normalitate (nu, nu cea dinaintea pandemiei) este fiecare eveniment cultural, organizat chiar şi în condiţiile restrictive ale stării de alertă.

Fiecare dintre aceste întâlniri culturale, plasate încă mai ales în aer liber dovedeşte nevoia oamenilor, fie ei organizatori sau public participant, de a trece dincolo de cercul nevoilor de bază, fiziologice şi de siguranţă, ce par a fi privilegiate în timpuri epidemice, spre nivelurile de împlinire psihologică şi creativă ale individului (căci şi actul de receptare a operelor culturale este, la modul ideal, un tip de creativitate personală). Fiindcă numai aşa, integral satisfăcut, fizic, afectiv şi intelectual poate zice orice om că trăieşte deplin. Iar societatea democratică este obligată să asigure cetăţenilor ei condiţiile pentru o astfel de existenţă completă.

Din această nevoie de continuitate spirituală şi în ciuda restrângerilor financiare, Victoria Cociaş a făcut efortul de a asigura, alături de parteneri instituţionali tradiţionali, între care Primăria oraşului gazdă, Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunea Cineaştilor şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România  (dar nu şi Ministerul Culturii) a patra ediţie a Festivalului de Film Central European de la Timişoara. Central European Film Festival Timişoara se va desfăşura în perioada 23 -27 septembrie, iar intrarea este liberă, pe baza unei înscrieri prealabile, completând formularul ce poate fi accesat pe site-ul cefftm.ro, sau pe pagina facebook, ale evenimentului cinematografic.

Această întâlnire dintre publicul român şi pelicule valoroase ale industriilor de film din centrul şi estul Europei i se datorează regizorului Radu Gabrea, care a fondat festivalul în 2011. Cu viziunea lui de artist care a creat “pe cele două maluri”, adică atât în România comunistă (şi democratică, după revenirea sa în ţară, în 1993), cât şi în Germania (unde a fugit din raiul comunist, alegând exilul în 1974), Gabrea a avut şi voinţa de a întemeia o punte de legătură între naţiuni. Şi a făcut-o atât prin coproducţiile pe care le-a semnat, cât şi prin acest festival, care, după dispariţia regizorului în 2017, a fost continuat de soţia sa, actriţa Victoria Cociaş.

Anul acesta ea, dar şi cinefilii, au un motiv în plus de satisfacţie, căci Radu Gabrea este omagiat şi de Muzeul Filmului din oraşul München, unde regizorul român a trăit (mai multe despre Radu Gabrea). Retrospectiva ce-i este dedicată a început pe 10 septembrie, cu difuzarea online a unora din filmele regizorului român, între care primul său lungmetraj, Prea mic pentru un război atât de mare, care i-a adus Premiul juriului pentru tineret, la Festivalul de la Locarno, în 1970, fiind prezentat în anul următor şi la Cannes, în Secţiunea Quinzaine des réalisateurs. Este oferită astfel posibilitatea unui public larg să vizioneze filmele regizorului român, până în 4 noiembrie, permiţând şi proiecţii ale filmelor pe 35 mm în sala de cinema, în condiţii de restricţii pandemice, desigur.

Publicul german va putea să vadă astfel Nu te teme, Iacob!, realizat în Germania, în 1982, Rosenemil, coprodicţie româno-germană, filmată după revenirea regizorului în ţară, în 1993 şi Cocoşul decapitat, coproducţie ce a adunat în echipă cineaşti din România, Germania, Ungaria, fiind realizată în 2007. Pentru această retrospectivă, Arhiva Naţională de Filme din România a trimis o copie a documentarului Amintiri bucureştene ce conţine şi cele şapte minute care au fost tăiate în 1970, la cererea cenzurii comuniste. De asemenea, graţie cooperării dintre organizatorii Retrospectivei şi colaboratoarea de lungă durată a lui Radu Gabrea, Melania Oproiu, care a semnat montajul la şaisprezece din filmele sale, pelicula Dincolo de nisipuri, cenzurată în 1973, a putut fi proiectată într-o variantă mai amplă decât era cunoscută înainte.Ediţia din acest an a Festivalului de Film Central European de la Timişoara ne promite un buchet de filme reunite sub pălăria tematică a Utopiilor, dar puse în tensiune dramatică şi dialog incitant cu surorile lor întunecate, distopiile.

Prima seară a festivalului este plasată sub semnul unei comedii satirice exuberante, cum numea presa străină filmul lipsit de dialoguri al regizorului Ion Popescu Gopo, S-a furat o bombă. La Garnizoana din Piaţa Libertăţii, filmul va primi replica muzicală din partea formaţiei Coma.

În a doua zi de festival, pe 24 septembrie, în cadrul Secţiunii Panorama, va fi prezentată  pelicula ceho-slovacă (când te gândeşti că scriam cândva cehoslovacă!) Cook, F**k, Kill, realizată în 2019, de o regizoare consacrată, Mira Fornay, câştigătoare a marelui premiu la Festivalul de la Rotterdam, în 2013, cu filmul Ucigaşul meu de câini. În filmul gingaş tradus de organizatori, Găteşte, copulează, ucide, autoarea navighează între dramă, comedie şi SF, într-o manieră ce include experimentul, dar nu uită uciderea.

A treia zi de festival cere publicului să aleagă, fiindcă sunt prezentate în paralel un lungmetraj românesc şi o selecţie de filme studenţeşti. Urma, un thriller cu complicaţii psihologice, i-a adus regizorului Dorian Boguţă, în 2020, premiul de debut la Festivalul de Film Transilvania. Dacă preferaţi totuşi să pipăiţi lumile pe care le construiesc cineaştii în devenire, puteţi alege alternativa, adică Secţiunea de filme studenţeşti, care prezintă şase filme de institut: A Love Story, de Andrei Olănescu, Contraindicaţii, de Lucia Chicoş, Doi fără, de Miruna Minculescu, Vânătoare de hipopotam şi crocodil, de Germain Kanda, Lumi paralele, de Andrei Tache-Codreanu şi Probleme la apartamentul 14, de Radu Barbu.

A treia zi de festival continuă cu aceeaşi dilemă multiplicată.  Să te duci la thrillerul Agnieszkăi Holland, Domnul Jones, nominalizat la Ursul de Aur, la Festivalul de la Berlin, în 2019? Sigur că vrei să vezi felul în care cineasta  poloneză abordează povestea unui jurnalist din Ţara Galilor, care demască Uniunea Sovietică, scriind despre holodomor, foametea din Ucraina, determinată de măsurile lui Stalin, ce au ucis milioane de oameni, la începutul anilor ’30.

Sau să alegi Secţiunea Focus Irlanda. Ştiu, nu-mi spuneţi, Irlanda nu s-a mutat în centrul Europei, dar aceasta este o secţiune specială, de autor, unde sunt proiectate filmele unui gigant al cinematografiei, atent la problematicile sociale: Ken Loach. Pe 26 septembrie e proiectată drama de război The Wind That Shakes the Barley, plasată în timpul Războiului de Independenţă din Irlanda, ce a urmat Primului Război Mondial. Povestea celor doi fraţi care luptă pentru eliberarea ţării lor din chinga Imperiului Britanic a câştigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, în 2006. A doua zi, un film din 2014 al aceluiaşi autor, coproducţia internaţională Jimmy’s Hall, nominalizată la Palme d’Or. Este istoria deportării în Statele Unite a unui susţinător al ideilor socialiste şi fondator, în anii ’30, al unei formaţiuni ce a precedat Partidul Comunist Irlandez.

Pe 26 septembrie, la aceeaşi oră, are loc lansarea unei noi cărţi de film, Noul cinema, două decenii şi ceva. Secvenţe din filmul românesc la început de mileniu trei, apărută în acest an. Autorul, timişoreanul Marian Sorin Rădulescu, face o analiză a poeticii Noului Val, a cineaştilor ce nu mai acceptă clişeele edulcorate şi minciunile ce au dominat societatea românească decenii la rând. A doua zi, Anda Ionaş îşi lansează volumul Adaptarea cinematografică a operelor literare: aporii, prejudecăţi, noi perspective, o teză de doctorat dezvoltată, ce urmăreşte istoria teoriei şi a practicii transferului conţinutului din domeniul literar în cel filmic.

Tot în ultima zi de festival poate fi văzută tot în aer liber coproducţia Malmkrog, adaptarea cinematografică după Soloviov, cu care Cristi Puiu a câştigat Premiul de Regie la Secţiunea Encounters a Festivalului de la Berlin, în 2020.

Desigur că susţinerea unui festival internaţional de film, de calibru, este un must în oraşul de pe Bega, care, chiar dacă nu va fi Capitală Culturală Europeană decât în 2023, în loc de 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, are nevoie de astfel de evenimente culturale, care dovedesc legăturile dintre Vest şi Est şi susţin ritmul bătăilor inimii artistice a continentului european.