Chester Bennington s-a sinucis la 41 de ani. Un site cu mesaje de condoleanţe, dar şi cu linii telefonice antisuicid a fost creat de indată.

Ceea ce probabil unii dintre dumneavoastră cunoaşteţi deja este faptul că solistul a suferit abuzuri sexuale încă de la vârsta de 7 ani. A declarat că autorul nu era membru al familiei sale. Dar i-a fost frică să ceară ajutor pentru că nu dorea ca oamenii să creadă că era gay sau că minte. Astfel că abuzurile au continuat până la vârsta de 13 ani. Pentru a-şi găsi liniştire a început să deseneze, să scrie poezii şi cântece.

Ulterior, i-a dezvăluit identitatea abuzatorului tatălui său - poliţist care se ocupa, culmea, tot de cazuri de abuzuri sexuale, dar a ales să nu continue investigaţia după ce şi-a dat seama că abuzatorul a fost el însuşi o victimă.

Dacă mă gândesc la acea perioadă, când eram foarte tânăr, când eram molestat, când toate aceste lucruri oribile se petreceau în jurul meu, tremur.

Părinţii lui au divorţat când avea 11 ani. Mama lui era asistentă medicală. După puţin timp a început să consume în mod abuziv marijuana, alcool, opiu, cocaină, meth şi LSD. În final, şi-a depăşit dependenţa de droguri şi a reuşit să vorbească în public de nenumărate ori despre problemele sale.

Devenit membru al formaţiei Linkin Park, a început să înregistreze succese uriaşe, să fie iubit de milioane de fani. Trupa a vândut peste 70 de milioane de albume în lumea întreagă şi a câştigat două Premii Grammy.

Plecând de la cazul său, într-un articol din ediţia online a CNN, Joan Cook, profesor la Yale University şi preşedintele Departamentului de Psihologie a Traumei (Asociaţia Americană de Psihologie), speră ca viaţa lui Ennington să ajute victimele sexuale, băieţi, să vorbească despre traumele lor. Teza lui ca psiholog clinician este că nu consideră că ar greşi dacă ar susţine că problemele din trecutul solistului, inclusiv abuzul sexual, ar putea fi un factor în sinuciderea sa. Când ne gândim la victime tindem să identificăm preponderent persoane de gen feminin, ori din păcate şi numărul victimelor băieţi este ridicat şi nu vorbim doar de locuri instituţionalizate ori de persoane defavorizate social.

Ajunge cu atâtea prejudecăţi.

Zilele trecute, am ascultat o declaraţie la televiziune a unui bărbat care a declarat că a întreţinut relaţii sexuale cu preotul cântăreţ. Bărbatul şi-a explicat motivul de a ieşi în public din dorinţa de a veni în sprijinul eventualelor victime minori, considerând că dacă preotul a abuzat sexual minori, prin corupere, trebuie să fie anchetat şi pedepsit, deoarece el însuşi a fost victima unui abuz sexual, iar momentele prin care a trăit în copilărie, după abuz, sunt groaznice. Au ieşit la iveală şi alte cazuri de preoţi, călugări şi episcopi. Dacă au fost abuzuri asupra minorilor, organele judiciare trebuie să-şi facă datoria, indiferent de poziţia sau de profesia abuzatorului.   

Bărbaţii victime ale agresiunii sexuale nu raportează fapta din cauza rolurilor de gen care îi învaţă să fie duri şi neînfricaţi.

Mulţi dintre aceşti băieţi se tem că vor fi judecaţi pentru că au provocat sau „au invitat“ abuzatorul şi se învinovăţesc pentru că nu au putut să evite sau să împiedice într-o oarecare măsură abuzul. Se tem că preferinţa lor sexuală va fi pusă la îndoială.

Şi, ca rezultat, declară psihologul american, unii dintre aceşti bărbaţi elimină abuzul sexual din psihicul lor, refuză să creadă că a avut loc vreodată, minimalizează impactul sau încearcă să justifice, să raţionalizeze ceea ce li s-a întâmplat şi se angajează în comportamente periculoase, cum ar fi consumul de droguri sau de alcool, pentru a-şi îneca suferinţa.

Ceea ce s-a şi întâmplat în cazul solistului Linkin Park.  

Image may contain: 1 person, on stage, dancing, crowd, concert and night

Pe tema abuzului sexual, analizându-l din multe puncte de vedere, s-a scris mult în Europa şi mai ales America. În România e încă un subiect tabu, ca de altfel orice discuţie despre sexualitate în complexitatea acestui termen. Bunăoară, suntem printre puţinele ţări care nu oferă informaţii sigure şi sănătoase prin sistemul de educaţie despre sexualitate. România este o ţară în care supremaţia bărbatului reprezintă o normă, o conduită, în care dreptul de a abuza nu se sancţionează şi victimele nu sunt protejate şi nici încurajate să-şi exprime suferinţa. Deseori violatorii sunt liberi. Mai grav, servicii specilizate pentru asistenţa juridică, medicală sau psihologică a victimele abuzului sexual nu avem. Campanii de informare, de mediatizare, specialişti fie că vorbim de medici, educatori, învăţători, profesori, asistenţi sociali sau poliţişti care să identifice semnele unui abuz sexual şi să raporteze nu prea sunt.

Abuzul sexual afectează copiii şi familiile şi provoacă daune psihologice şi somatice pe termen lung.

Există multe forme de abuz sexual asupra copiilor şi definiţia le este încă neclară românilor. Abuzul sexual poate implica o rudă sau poate fi un act violent comis de un străin. Dacă abuzul a fost unul provocat de o rudă, victimele suferă niveluri mai ridicate de anxietate şi depresie. Tatăl, unchiul sau un alt membru al familiei poate fi abuzator. De cele mai multe ori abuzatorul este cunoscut. Cum spuneam, devine dificil de definit şi din cauza multor forme diferite pe care le poate lua. Violenţă sexuală, viol, incest, hărţuire sexuală, atingeri forţate ale zonelor intime, sau orice formă de act sexual neconsimţit, inclusiv actele sexuale ale părinţilor în prezenţa copiilor sau seducţia de a privi materiale pornografice la o vârstă mică, abuzul via internet, manipularea prin internet pentru a obţine fotografii pornografice sunt forme ale abuzului sexual.

Printre efectele pe termen lung se numără depresia, sentimentele de vinovăţie, ruşinea, autoblamarea, tulburările de alimentaţie, tulburările somatice, tulburările de somn, anxietatea, tulburările sexuale şi, mai ales, dificultatea de a dezvolta relaţii intime. Predomină, de asemenea, ideile suicidare. Un supravieţuitor, conform unor cercetări, are un risc de 25 de ori mai mare de a abuza de alcool şi de droguri. Din cauza ruşinii, a sentimentelor de vinovăţie, dar şi din cauza stigmei sociale, în SUA se estimează că doar 32% din abuzurile sexuale ajung să fie denunţate la poliţie. Şi prea puţini dintre agresorii sexuali ajung să fie condamnaţi şi să execute ani de pedeapsă. În România aş fi dorit să aflu câteva date.

Semnele abuzului sexual la un copil pot fi: retragerea în sine, evitarea de a rămâne singuri cu oamenii (chiar rude sau prieteni), comportament sexual exhibiţionist sau limbaj sexual (foloseşte cuvinte adulte pentru părţile corpului), comportament sexual activ la o vârstă precoce, coşmaruri, apetit alimentar scăzut sau ridicat, modicări ale dispoziţiei, frică, nesiguranţă, autorăniri, enurezis, semne fizice, cum ar fi dureri inexplicabile sau vânătăi în jurul organelor genitale.