Avem patru universităţi într-un top global, dar în a doua jumătate a listei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Babes - Bolyai

Universitatea „Babeş-Bolyai”, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Politehnica” din Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au fost incluse într-un top global al celor mai bune 1000 universităţi, realizat de site-ul american US News, informează Digi 24. Cu toate acestea, România se află în a doua jumătate a topului.

Cea mai bine clasată este Universitatea „Babeş-Bolyai”, pe locul 569, cu un scor de 48 din 100. Următoarele sunt Universitatea Bucureşti, clasată pe locul 733, cu un scor de 42,9 din 100 de puncte posibile, Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, situată pe locul 750, cu un scor de 42,4, şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, aflată pe locul 996 cu un scor de 33,5 puncte.

Primele cinci locuri din top sunt ocupate de universităţi din Statele Unite. Cea mai bună din lume este considerată Universitatea Harvard, care a primit un scor perfect, 100 din 100. Pe locurile următoare s-au situat MIT, Stanford şi Berkeley. De asemenea, Statele Unite au cele mai multe unităţi de învătământ superior în acest clasament, 201. Urmează China, cu 87 şi Marea Britanie, cu 68. 

Topul a fost realizat pe baza performanţei în cercetare şi a reputaţiei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite