Înscrieri facultate 2015. Calendarul admiterii la cele mai importante universităţi din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înscrieri facultate 2015. FOTO Adevărul
Înscrieri facultate 2015. FOTO Adevărul

După ce au trecut de hopul examenului de Bacalaureat 2015, absolvenţii de liceu se pregătesc acum pentru cea de-a doua încercare a verii: admiterea la facultate 2015. Majoritatea universităţilor din ţară deschid perioada de înscrieri pentru admiterea la facultate 2015 începând de luni, în timp ce câteva au făcut primii paşi în această direcţie încă din luna aprilie.

Înscrierile la Universitatea din Bucureşti au loc în perioada 9-18 iulie, iar examenele de admitere se susţin în perioada 16-25 iulie, potrivit calendarului de admitere 2015. 

În ceaa ce priveşte formula de admitere, la şase specializări se intră doar pe bază de examen (Facultatea de Drept, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Facultatea de Litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine la specializările Engleză, Franceză, Germană, Neerlandeză, Spaniolă, Arabă, Chineză, Japoneză, Traducere şi interpretare). 

În rest, admiterea se face pe baza mediei de la Bac şi a unui eseu motivaţional sau într-o formulă mixtă ce combină media de la Bac cu un test grilă de admitere. Rezultatele se afişează până pe 28 iulie 2015.

Acte necesare pentru înscrierea la Universitatea Bucui:

• fişă-tip de înscriere ;
• diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau copie legalizată sau adeverinţă (în cazul liceelor la care nu s-au eliberat diplomele pentru promoţia 2015) eliberată de către instituţia de învăţământ, în care se menţionează media generală, notele la probele examenului de bacalaureat, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma;
• certificatul de naştere, în copie legalizată;
• diploma de olimpic, în copie, numai pentru candidaţii care se înscriu ca olimpici ;
• adeverinţa medicală-tip, din care să rezulte că este apt pentru facultatea la care candidează;
• trei fotografii tip buletin de identitate;
• B.I sau C.I   în copie;
• chitanţă de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere  în conformitate cu taxele aprobate de Senatul Universităţii din Bucureşti
• atestatul de recunoaştere a studiilor efectuate în afara României, eliberat de către direcţia de specialitate din cadrul M.E.C.S.
Numai pentru persoanele care solicită scutirea de taxă la înscriere la concursul de admitere, se va prezenta unul din următoarele documente:
• copie legalizată de pe certificatele de deces ale părinţilor (în cazul celor orfani de ambii părinţi);
• adeverinţe de la casa de copii (în cazul celor aflaţi în această situaţie);
• adeverinţe din care să rezulte calitatea de personal didactic, în activitate, a susţinătorilor legali;
• adeverinţe din care să rezulte calitatea de personal încadrat în Universitatea din Bucureşti pentru susţinătorii legali ai candidatului.

Cei care se înscriu şi urmează două facultăţi trebuie să prezinte originalul diplomei de Bacalaureat la facultatea la care au fost admişi pe locurile finanţate de la buget,  iar copia legalizată la cealaltă facultate.

Calendar admitere 2015 Universitatea Bucureşti

• Înscrieri  9 – 18 Iulie
• Examene   16 – 25  Iulie
• Data limită de afişare a rezultatelor  28 Iulie

Înscrieri facultate 2015 – Universitatea Babeş-Bolyai Cluj

Perioada de admitere 2015 la UBB este 14-31 iulie 2015, iar examele se susţin, în funcţie de facultate, în perioada 17-24 iulie, cu excepţia Facultăţii de Teologie Reformată, unde examenul de admitere se susţine pe 28 iulie.  Rezultatele finale se afişează în perioada 27-31 iulie.

Pentru anul universitar 2015-2016, UBB scoate la concurs 4.840 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă şi 2.655 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. La nivel master -  3.500 de locuri la buget, peste 6.000 de locuri la taxă şi aproximativ 1.000 de locuri pentru IDD.

Acte necesare pentru înscriere:

  • Diploma sau Adeverinţa de Bacalaureat în original sau în copie legalizată pentru candidaţii care solicită locuri bugetate, respectiv în copie legalizată pentru candidaţii care optează numai pentru locuri cu taxă.
  • Certificat de naştere în copie şi originalul pentru a fi legalizat la facultate.
  • Copie carte de identitate.
  • Diploma (în original şi copie) cu premiul obţinut sau diploma de participare pentru candidaţii care beneficiază de facilităţile acordate olimpicilor sau participanţilor la concursuri.
  • Diplomă de licenţă/absolvire sau diplomă echivalentă, în original sau copie legalizată la notariat, pentru candidaţii care doresc să urmeze o a doua facultate.
  • Formularul de pre-înscriere on-line (completat on-line pe pagina universităţii, listat şi semnat de candidat).
  • Fişa de înscriere, procesată pe loc de către Comisia de Admitere şi semnată după verificare de către candidat. Această fişă conţine şi lista opţiunilor candidaţilor pentru domeniile pe care se face admiterea.
  • Chitanţă taxă de procesare. Achitarea taxei (în cuantum de 30 Ron) se poate face în momentul depunerii dosarului de concurs, la Comisia de Admitere.
  • Chitanţă taxă de înscriere. Achitarea taxei (în cuantum de 170 Ron) se poate face în momentul depunerii dosarului de concurs, la Comisia de Admitere.
  • Actele din care să rezulte scutirea de taxă de procesare şi/sau de înscriere pentru candidaţii ce solicit acest lucru în condiţiile prezentului regulament.
  • Absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat obţinută anterior anului curent vor depune la dosar o declaraţie pe proprie răspundere (conform modelului din Anexa 5) din care să rezulte traiectoria şcolară din învăţământul universitar românesc de stat. Declaraţia va fi completată, listată şi semnată de către candidat şi se va aduce la înscriere.
  • Adeverinţă/Adeverinţe care să ateste numărul de ani bugetaţi sau cu taxă urmaţi în sistemul universitar românesc.
  • Certificat de competenţă lingvistică (dacă acesta face parte din lista aprobată de Rectoratul universităţii) (pentru candidaţii ce optează pentru studii universitare organizate într-o limbă de circulaţie internaţională). Se va prezenta certificatul de competenţă lingvistică în original şi copie (copia va rămâne la dosar). Se iau în considerare certificatele ce au minim 2 calificative B2. Diploma de bacalaureat nu înlocuieşte certificatul de competenţă lingvistică obţinut la bacalaureat.
  • Adeverinţă medicală tip (în original), din care să rezulte că sunt apţi pentru domeniul la care candidează.
  • Trei fotografii mărime ¾ (cu numele candidatului scris pe verso).
  • Dosar plic.

Calendar admitere 2015 UBB Cluj

• Înscrieri  14 - 31 Iulie
• Examene   17 - 24 Iulie
• Data limită de afişare a rezultatelor  27-31 Iulie

Înscrieri facultate 2015 – Universitatea Politehnică

Admiterea la Universitatea Politehnică din Bucureşti se face pe bază de examen cu două probe la toate cele 15 facultăţi ale universităţii. Astfel, în funcţie de facultatea pentru care opează, candidaţii susţin probe de admitere la Fizică, Economie, Geometrie sau Chimie organiză. Înscrierea la concursul de admitere este 100 de lei pentru toate facultăţile, iar taxa de şcolarizare este de 4.000 de lei.

Actele necesare pentru înscrierere:

  •     3 fotografii (format 3x4 cm, color, pe hartie mata);
  •     diploma sau adeverinta de bacalaureat (original);
  •     foaia matricola eliberata de liceu (original);
  •     copie legalizata a certificatului de nastere;
  •     adeverinta medicala (eliberata de liceu sau de medicul de familie);
  •     fisa de inscriere (se va completa la secretariatul fiecarei facultati);

Calendar admitere 2015 Politehnică

• 11 - 18 iulie 2015, zilnic între orele 9:00 - 16:00 - înscrierea candidaţilor la concursul de admitere, se va efectua la secretariatele facultăţilor;
• 20 şi 21 iulie 2015 - susţinerea concursului de admitere. Ora de începere a fiecărei probe scrise de concurs este 10:00 şi are durata de 3 ore.

Înscrieri facultate 2015 – SNSPA

Înscrierile la concursul de admitere la facultăţile din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) încep luni, 13 iulie. Înscrierea candidaţilor se va desfăşura la noul sediu al SNSPA, Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1, în intervalul orar 9.00 şi 16.00.

Facultatea de Ştiinţe Politice a început selecţia candidaţilor încă din primăvară, cu prima sesiune de pretestare, desfăşurată în luna aprilie 2015.

Cei care doresc să obţină o notă mai mare, precum şi cei care nu au participat la prima sesiune de pretestare, se pot înscrie online, pentru cea de-a doua sesiune de pretestare, organizată pe 10 iulie 2015.

Pentru anul universitar 2015-2016, la admiterea la studii universitare de licenţă, SNSPA scoate la concurs 800 de locuri alocate de la buget, repartizate astfel:

• Facultatea de Administraţie Publică: 225 de locuri
• Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice: 250 de locuri
• Facultatea de Management: 75 de locuri
• Facultatea de Ştiinţe Politice: 250 de locuri

Acte necesare pentru înscrierea la SNSPA

  • cerere de înscriere tip
  • diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în copie legalizată, iar pentru absolvenţii de liceu promoţia 2015, adeverinţa care atestă promovarea examenului* în original sau copie legalizată, în care se menţionează atât media generală obţinută la examenul de bacalaureat, cât şi notele obţinute la probele susţinute;
  • certificatul de naştere, în copie legalizată (certificat de căsătorie sau certificat de schimbare a numelui, dacă este cazul);
  • buletinul/cartea de identitate, în copie xerox;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, pe care se menţionează “clinic sănătos pentru înscrierea la facultate” (în original);
  • chitanţa de plată a taxei de admitere, taxă care se achită la casieria facultăţii;
  • 4 fotografii tip buletin de identitate (3/4 cm), color
  • un dosar plic.

*Înscrierea candidaţilor care au promovat examenul naţional de bacalaureat în anul 2015 se poate face în baza adeverinţei – în original sau copie legalizată – care atestă promovarea examenului, eliberată de unitatea şcolară absolvită. La înmatriculare, candidaţii admişi pe locurile finanţate de la buget sunt obligaţi să confirme locul prin prezentarea diplomei de bacalaureat, în original.

Calendar admitere 2015 SNSPA

• Înscrierea candidaţilor la Facultatea de Administraţie Publică: 6 aprilie-22 iulie 2015
• Înscrierea candidaţilor la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice: 13-17 iulie 2015
• Înscrierea candidaţilor la Facultatea de Management: 13-16 iulie 2015
• A doua sesiune de pretestare la Facultatea de Ştiinţe Politice - înscrieri online: 1 mai - 8 iulie 2015

Înscrieri facultate 2015 – Universitatea Transilvania

Încrierile la una dintre cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania din Braşov începe în luna iulie, după finalizarea examenului de Bacalaureat. Taxa de înscriere este de 100 de lei la majoritatea facultăţilor. La Facultatea de Muzică este 110 lei, iar la Medicină între 120 şi 150 de lei.

Majoritatea facultăţilor au ales ca admiterea să se facă pe bază de dosar, luându-se în calcul 100% media de la Bacalaureat. Unele facultăţi tehnice vor ţine cont 60% de media de la Bacalaureat şi 40% de nota de la matematică sau fizică. Tot la facultăţile tehnice mai există şi altă posibilitate de admitere: 50% media de la Bacalaureat şi 50% media celor patru ani de liceu. Examen se va da doar la Facultatea de Medicină. La Facultatea de Sport, pe lângă probele fizice, se va da şi un test grilă la Biologie. La Facultăţile cu predare în limbi străine va exista o probă eliminatorie de engleză, franceză sau germană.

La Universitatea Transilvania, înscrierile pentru admitere au loc în perioada 13-19 iulie, la secretariat, între ora 9.00 şi 15.00, cu excepţia weekend-ului când programul este 9.00-13.00. Excepţie face Facultatea de Construcţii, unde înscrierile pentru programul de masterat se prelungesc până pe 21 iulie.

Acte necesare pentru înscrierea la Universitatea Transilvania

  • Cerere tip (se printează de către comisia de înscriere);
  • Diploma de bacalaureat (sau diploma echivalentă cu aceasta) în original şi Atestatul de recunoaştere eliberat de CNRED, în cazul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene.
  • Suplimentul la diploma de bacalaureat / Foaia matricolă, unde este cazul;
  • Certificatul de naştere (copie legalizată);
  • Cartea de identitate (copie simplă);
  • Chitanţa de plată a taxei de înscriere, eliberată de casieria universităţii;
  • Adeverinţa medicală tip, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că posesorul este apt din punct de vedere medical;
  • Trei fotografii tip buletin de identitate;
  • Copie după certificatul de căsătorie, pentru candidatele căsătorite. Înscrierea se face după numele din certificatul de naştere. 

Pentru candidaţii care se înscriu la mai multe facultăţi (domenii de licenţă) în locul Diplomei de bacalaureat în original se poate depune o copie legalizată a acesteia şi copie legalizată după legitimaţia de concurs, care să ateste înscrierea la prima facultate (legalizarea copiei după legitimaţia de concurs se face la comisia de înscriere);

Calendar admitere 2015 Universitatea Transilvania

• Înscrieri  13 - 19 Iulie
• Examene   17 - 24 Iulie
• Data limită de afişare a rezultatelor  27-31 Iulie

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite