
Noul proiect al Legii Educaţiei stârneşte valuri de comentarii
0Este primul lucru pozitiv cu această propunere de nouă Lege a Educaţie. “Nouă” este un eufemism, dacă proiectul are vreo cinci ani vechime. Ce spune ministrul Câmpeanu: “O nouă lege a educaţiei este necesară datorită evoluţiei societăţii. Este necesară pentru a asigura un cadru în care să poată fi realizate dezideratele, aşteptările sistemului de educaţie”
Total fals. În nicio ţară din lumea asta societatea nu evoluează astfel încât la fiecare 2-3 ani să fie necesare noi legi ale educaţiei, pentru că sistemele sociale sunt inerţiale şi conservative. Trebuie lăsată o lege 12-15 ani, cel puţin un ciclu de învăţământ, pentru a-şi arăta efectele, bune sau rele.
Am avut o lege, Miclea-Funeriu, produsă de specialişti, nu de politruci, începând de la Comisia Prezidenţială condusă de Mircea Miclea până la Legea Educaţiei Naţionale, promulgată în timpul guvernării Boc.
Această lege nici n-a apucat să-şi producă efecte, că a şi fost măcelărită de actuala putere prin OUG-uri.
Ce se întâmplă dacă peste doi ani, viitoarea guvernare, va lua totul de la zero, şi va produce o alta şi o altă lege a educaţiei? Sună ca în teatrul absurd, daca nu ca la nebuni!
Sancţiunea pentru această poziţie ilogică şi contrară interesului naţional o dă piaţa muncii, reglator de ultimă instanţă a rezultatelor din educaţie. Aceasta deja a transmis elevilor şi tinerilor, că degeaba îşi rup hainele pe băncile şcolilor şi facultăţilor, dacă nu câştiga competenţele cerute de angajatori. Drept urmare, abandonul şcolar a crescut rapid şi de necontrolat, iar “fabricile” de diplome universitare şi-au săpat singure groapa, se închid acum pe capete.
În ultimele două zile au apărut declaraţiile lui Victor Ponta, ale dnei Ecaterina Andronescu şi ale ministrului Câmpeanu, apropos de noul proiect de lege.
" Domnule ministru Câmpeanu, să nu cădeţi în capcană în care au căzut toţi miniştrii. O să facem o nouă lege atunci când e toată lumea de acord: Parlamentul, preşedintele României, sindicatele, profesorii, elevii, părinţii. Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio lege a educaţiei, până când nu stă toată lumea la masă, până când nu o gândeşte pe termen lung, până când n-o facem ca în Europa sau ca în America", i-a spus Victor Ponta lui Sorin Câmpeanu.
Are şi nu are dreptate premierul.
Părţile implicate au, în general opinii şi opţiuni divergente, singurul care contează este interesul naţional, care nu are reprezentant la masă.
Şefii sindicatele susţin DOAR interesele profesorilor, de la care primesc şi salarii frumuşele, interese care nu coincid neapărat cu interesele beneficiarilor, elevi şi părinţi, care şi plătesc prin taxe şi impozite salariile profesorilor. Cu interese legate exclusiv de salarii şi păstrarea catedrelor, cu orice costuri, nu vom progresa.
Beneficiarii nu sunt agregaţi în asociaţii credibile, astfel încât cuvântul lor nu prea este şi nu va fi luat în considerare.
Pe urmă este necesar un “centru”, format din experţi şi jurişti, nu din politruci, care să trieze toate propunerile, într-un tot coerent şi necondradictoriu, care să servească interesul naţional.
Ce înseamnă acest interes naţional?
Şcoala să servească cerinţele pieţei muncii, prin competenţele obţinute de elevi şi studenţi, care serveşte o economie competitivă şi atractivă, care serveşte un trai mai bun pentru întreaga populaţie. E simplu!
Dacă nu se face aşa, elevii, părinţii, studenţii vor asculta ce le spune piaţa muncii, nu dorinţele, visele, interesele actorilor mai mult sau mai puţin organizaţi din educaţie.
Câteva observaţii asupra soluţiilor concrete propuse
Avem nevoie de Evaluare Naţională la sfârşitul clasei a VIII-a, să avem o oglindă fidelă a eficienţei sistemului, la sfârşit de gmnaziu.
Pentru acelaşi motiv avem evaluări la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, nu să aşteptăm bacalureatul care să ne spună că învăţământul e “varză”!
Examenul de admitere pe grup de licee de elită este necesar, altfel, cu notele umflate venite din anii de studiu şi, eventual, şi de la Evaluarea Naţională, elevii se trezesc pe trasee educaţionale care nu li se potrivesc, pentru că nu au resursele necesare pentru acestea, cum ar fi specializarea matematica-informatica.
Important este şi portofoliul educaţional, care sa cuprindă rezultatele învăţării, profilul intelectual al elevului, ce înclinatii, talente, interese îl animă, şi care să conteze la admiterea în liceu.
Examenul după clasa a X-a, (treapta a doua), este şi el benefic. Elevii se obişnuiesc cu atmosfera şi pretenţiile examenelor, şi avem iarăşi o oglindă a situaţiei, înainte de a fi prea târziu.
Eventual, dacă iau note mici sau foarte mici, se reorientează, la vârste de 16-17 ani spre alte trasee, de exemplu spre şcoală profesională.
O altă propunere binevenită, avansată de ministrul Câmpeanu, este salarizarea diferenţiată, funcţie de performanţă şi rezultatele muncii, concretizate în progresul şcolar al elevilor.
De 10 ani tot scriu în favoarea pornirii “motoarelor” motivării salariale, şi abia acum a ajuns un ministru la aceeaşi concluzie.
Doar că pentru evaluarea rezultatelor trebuie, mai întâi, implementat un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, care să măsoare progresul şcolar al elevilor în mod obiectiv, fără intervenţia actorilor din sistem. Se poate realiza cu aplicaţii informatice, care să facă diferenţa mediei notelor de final de an şcolar şi început de an.
Primii care n-au fost şi nu vor fi de acord cu acest sistem sunt profesorii şi sindicatele, care nici nu vor să audă de evaluare obiectivă. Asta apropos de “consensul” mult visat.
Evaluarea obiectivă i-ar ajuta şi pe părinţi, pe elevi să înţeleagă care le sunt posibilităţile, să nu se ducă pe un traseu educaţional care nu li se potriveşte.
Cu clasa pregătitoare la gimnaziu e cam toată lumea de acord, deşi proiectul o vede la grădiniţă. Asta ca să ne lămurim asupra seriozităţii proiectului de lege.
Este bună ideea de a consulta şi mediul economic, patronatele şi marii agenţi economici.
Visul ministrului de a ajunge la un numitor comun rămâne un vis, sau va fi un “numitor” extrem de mic, pentru că interesele sunt, de cele mai multe ori, divergente.
Nu se discută de loc despre trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, cauza majoră a abandonului şcolar.
Anul trecut, din 190.000 elevi în clasa a VIII-a, s-au înscris la repartiţia computerizată 130.000, adică 68%. Restul unde sunt, dacă în şcoala profesională abia s-au înscris circa 10.000?
S-a discutat şi despre curriculumul şcolar, începând cu sfârşitul. Nu avem agreată, la nivel de societate, o hartă a competenţelor pe care să le obţină elevii, generale, specifice, pe discipline, pe cicluri de şcolaritate. Abia apoi să elaborăm planurile cadru, modulele specifice, cu mai puţine discipline, unele incluse în discipline agregat (educaţie pentru societate, ştiinţele mediului, ştiinţele vieţii, etc). În felul acesta “ocupăm” aria interdisciplinară, aşa cum vedem că se cere la testele PISA.
Învăţarea continuă, la care avem un procent de 10 ori mai mic decât Uniunea Europeană, trebuie deprinsă încă din şcoală, printr-o arie curriculară distinctă, care nu apare încă în proiect şi nici în discuţii.
Sunt multe observaţii de făcut, dacă dezbaterea va fi susţinută şi serioasă.
În opinia mea, lucrarea la care se angajează ministrul Câmpeanu este aşa de amplă şi anevoioasă, că nu ajung nici doi ani, timp în care actualul ministru nu va mai fi în funcţie.