BACALAUREAT 2013 adevarul.ro publică vineri lecţii video pentru proba opţională
0Adevarul.ro publică mâine ultimele lecţii video din campania ”adevarul.ro te meditează”, destinate elevilor de clasa a XII-a care vor da vineri, 5 iulie, examenul scris la materiile opţionale de profil, ultima probă de la Bacalaureatul din 2013. Cei mai mulţi candidaţi au ales Biologia, aproape 68.000.
Adevarul încheie seria lecţiilor video pentru Bacalaureat 2013 cu o serie de sfaturi pentru ultima probă a examenului, cea la materia opţională conform profilului studiat, probă ce va avea loc vineri, 5 iulie 2013.
Absolvenţii vor avea la dispoziţie trei lecţii video, pentru o parte din aceste materii, în principal cele două opţionale pe care le bifează cei mai mulţi candidaţi la Bac.
Este vorba despre Biologie şi Geografie, însă adevarul.ro va publica de asemenea şi o lecţie video pentru cei care aleg Informatica, o materie din ce în ce mai apreciată.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, cei mai mulţi elevi s-au înscris anul acesta la Biologie (aproape 68.000), Geografie (aproape 56.500), Fizică (peste 14.000) şi Chimie (în jur de 10.500), iar aproape 6.000 au ales Informatica.
Profesori vor fi Angelica Mihăilescu, profesor de biologie la Colegiul Naţional ”George Coşbuc” din Capitală, Nicoleta Beliciu, profesor de Geografie la Colegiul Naţional ”Grigore Moisil” şi la Şcoala nr. 193 din Bucureşti şi George Trifan, profesor de informatică la Liceul Internaţional Teoretic de Informatică din Bucureşti (ICHB), unde pregăteşte lotul de olimpici la Informatică şi de asemenea cadru didactic la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul”.
adevarul.ro te meditează pentru Bac şi Capacitate
Elevii care învaţă în această perioadă pentru examenele de Bacalaureat 2013 (10 iunie – 5 iulie) şi Capacitate 2013 (25 – 27 iunie) pot accesa, în secţiunea de Educaţie a site-ului adevarul.ro, lecţii video în care profesorii din şcolile şi liceele de top explică modul de rezolvare a subiectelor la principalele materii de examen, oral şi scris.
Până acum,adevarul.ro le-a oferit elevilor de clasa a VIII-a lecţii video pentru cele două probe de la Capacitate 2013, la limba română şi la matematică, dar şi o serie de meditaţii pentru probele orale de la Bacalaureatul 2013: la Română, la competenţe digitale şi pentru examenul oral la o limbă străină, respectiv Engleză şi Franceză.
Au fost publicate şi lecţii video pentru probele scrise: la română, la matematică, respectiv istorie.
Calendar Bacalaureat 2013
- 10-12 iunie - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
- 12-14 iunie - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
- 17-21 iunie - evaluarea competenţelor digitale
- 25-28 iunie - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
- 1 iulie - proba scrisă la Limba şi literatura Română
- 2 iulie - proba scrisă la Limba şi literatura Maternă
- 3 iulie - proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie)
- 5 iulie - proba la alegere a profilului (fizică, biologie, chimie, informatică, sau geografie, filosofie, logică, psihologie, economie, sociologie)
- 8 iulie - afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi de punerea contestaţiilor între orele 12:00 - 16:00
- 9-11 iulie - rezolvarea contestaţiilor
- 12 iulie - afişarea rezultatelor finale