BAC 2014 Capcanele din subiectele de la proba scrisă la Română de la Bacalaureat. Sfaturile profesorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii susţin luni proba la Limba română din cadrul examenului de Bac
Candidaţii susţin luni proba la Limba română din cadrul examenului de Bac

Candidaţii trebuie să aibă grijă să nu se încurce la rezolvarea subiectelor, din cauza emoţiilor de examen, iar profesorii de română vin cu câteva sfaturi în ceea ce priveşte micile capcane din subiecte, care pot să-i încurce la examen. Dascălii spun că cel mai adesea este vorba de lipsă de atenţie din partea elevilor.

Profesoara Ecaterina Stanca a povestit într-o emisiune de Adevărul Live despre cât de important este timpul verbelor atunci când se cere definirea perspectivei. ”Eu le-aş recomanda să ia creionul şi să sublinieze pe text cuvintele cheie - repere spaţiale şi temporale, detalii semnificative, personajele”. Uneori poate fi o problemă cu răbdarea, elevii necitind textele până la capăt. Fixarea dimensiunii spaţiale se face foarte uşor”, spune Stanca.

În examen sunt numeroase întrebări ce ţin de teorie, unele noţiuni fiind predate încă din clasa a VIII-a. Este foarte important ca elevii să ţină cont şi de răspunsurile de la cerinţele anterioare, care îi pot ajuta în anumite situaţii.

De asemenea, elevii trebuie să reţină poeziile în cazul în care vor avea de realizat un eseu cu tema şi viziunea despre lume. Mai mult, copiii trebuie să dea argumente pertinente cu citate din text. Eseul trebuie să fie o sinteză a lucrurilor care i-au impresionat pe ei la respectiva poezie.

”Elevii nu mai folosesc virgula. Am foarte mari probleme cu acest lucru”, spune profesoara, explicând că se pot pierde foarte uşor puncte din această cauză. Şi caligrafia este problematică în cazul noilor generaţii, obişnuite să scrie mai mult în mediul digital.

Atenţie la greşelile de ortografie şi de exprimare

Profesoara Iulia Pop a spus într-o lecţie video pentru proba de limba Română, că scrisul lizibil este foarte important şi este mai bine să scrie cu stiloul, nu cu pixul. "Stiloul nu o ia înaintea gândului", a spus profesoara.

Pop i-a mai sfătuit pe elevi să se rezume la fraze scurte şi foarte clare, iar textul scris să fie natural. "Persoanele care nu au obiceiul de a scrie curent, tind să realizeze texte utilizând cuvinte bombastice. Nu este bine, naturaleţea în scris este foarte importantă, nu facem concurenţă scriitorilor şi poeţilor. Claritate, concizie, coerenţă, cursivitate, proprietate trebuie să se regăsească înscriitură", a spus profesoara.

Cea mai mare greşeală la eseu, spune Pop, este învăţatul pe de rost, din cărţi de comentarii - nu vor putea să aibă o lucrare cursivă şi coerentă.

„În plus, apar greşeli de exprimare şi de ortografie foarte des sau structura eseului nu e clară sau scriu prea puţin, patru pagini înseamnă mult. De aceea am insistat că trebuie măcar acum să se apuce să lucreze în scris pe diferite subiecte, chiar şi cu subiectele pe masă, să-şi dozeze subiectele, să vadă în cât timp rezolvă subiectele”, a mai spus Pop.


Pe aceeaşi temă:

BACALAUREAT 2014 A patra lecţie la Matematică, pentru profilul Tehnologic, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 A treia lecţie la Matematică, pentru profilul Ştiinţele Naturii, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 A doua lecţie la Matematică, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 Prima lecţie video la Matematică: cum pot fi evitate cele mai comune greşeli în rezolvarea exerciţiilor

BACALAUREAT 2014 Prima lecţie de consiliere: „Un copil încurajat să-şi găsească chemarea e un adult de succes”

BACALAUREAT 2014 A doua lecţie de consiliere: „Ar trebui să existe şcoli pentru părinţi”

BACALAUREAT 2014 VIDEO A treia lecţie de consiliere: La şcoală, profesorii iau locul părinţilor elevilor

BACALAUREAT 2014 A patra lecţie de consiliere despre frica de eşec şi orientarea în carieră, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 Despre adevăratul rol al şcolii, la Adevărul Live

VIDEO BACALAUREAT 2014 Prima lecţie de Română cu profesoara Iulia Pop de la Colegiul „Sf. Sava“, la Adevărul Live

VIDEO BACALAUREAT 2014 A doua lecţie la Română, despre eseul literar, la Adevărul Live

VIDEO BACALAUREAT 2014 A treia lecţie la Română, pentru elevii de la Real, la Adevărul Live

VIDEO BACALAUREAT 2014 A patra lecţie la Română, pentru elevii de la Real, la Adevărul Live

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite