Creşterile salariale din companiile de stat vor fi limitate la 60% din sporul de productivitate
0Creşterile salariale din regiile autonome sau companiile de stat vor fi limitate la cel mult 60% din sporul de productivitate a muncii, majorările incluzând primele, sporurile sau bonusurile pe care aceşti operatori economici le pot acorda, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor.
„Creşterea câştigului mediu brut lunar pe salariat nu poate depăşi 60% din indicele de creştere a productivităţii muncii calculată în unităţi valorice sau fizice, după caz“, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă, citat de Mediafax.
Proiectul include şi prevederea potrivit căreia contractele colective de muncă se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele şi în condiţiile stabilite prin bugetele de venituri şi cheltuieli.
Câştigul mediu brut lunar pe salariat este calculat ca raport între cheltuielile de natură salarială şi numărul mediu de salariaţi/numărul de luni aferente.
Proiectul defineşte, de asemenea, cheltuielile de natură salarială, care includ cheltuielile cu salariile şi bonusurile acordate salariaţilor în bani şi/sau în natură, în timp ce cheltuielile cu salariile reprezintă salariile de bază, sporurile, prime şi alte adaosuri şi bonificaţii, pentru a căror determinare se foloseşte ca element de calcul salariul de bază, sau alte modalităţi de determinare şi care se acordă conform Contractului colectiv sau individual de muncă. Bonusurile reprezintă orice alte avantaje acordate salariaţilor, în scop personal, în bani şi/sau în natură, conform prevederilor legale şi ale Contractului colectiv sau individual de muncă.
Proiectul de act normativ stabileşte că productivitatea muncii în unităţi valorice se va calcula ca raport dintre valoarea veniturilor totale din exploatare şi numărul mediu de salariaţi, în timp ce productivitatea muncii în unităţi fizice va rezulta din raportul dintre cantitatea de produse finite obţinute din activitatea de bază, conform obiectului principal de activitate, a cărei expresie valorică se regăseşte în veniturile de exploatare şi reprezintă mai mult de 50% din nivelul acestora şi numărul mediu de salariaţi.
De asemenea, proiectul de ordonanţă prevede că Guvernul va menţine şi anul viitor interdicţia de a acorda tichete de masă, tichete-cadou sau de vacanţă către bugetari, dar şi indemnizaţii lunare reparatorii pentru o categorie de revoluţionari, limitând în continuare gratuităţile la transportul feroviar, potrivit unui proiect de ordonanţă.
Aceste drepturi nu au mai fost acordate începând cu anul 2009, iar actualul guvern intenţionează să blocheze plăţile şi în 2014.
Astfel, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii şi a serviciilor de ambulanţă, nu vor acorda nici anul viitor tichete de masă, tichete-cadou şi tichete de vacanţă pentru angajaţi, potrivit proiectului elaborat de Ministerul Finanţelor.
Proiectul elaborat de Ministerul Finanţelor relevă că prevederea care stabilea că aceste indemnizaţii nu sunt acordate în 2012 şi 2013 va fi aplicată şi în 2014.
De asemenea, Guvernul va limita şi anul viitor reducerile de tarife sau, după caz, gratuităţile la transportul feroviar în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, conform OG 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române.