Preţul petrolului, la maximumul ultimelor trei luni. Sabotajele din Nigeria şi Kurdistan au contrabalansat creşterea producţiei din Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iranul a crescut producţia după eliminarea embargoului petrolier, dar aceasta a scăzut în nordul Irakului şi în Nigeria, din cauza atacurilor teroriste
Iranul a crescut producţia după eliminarea embargoului petrolier, dar aceasta a scăzut în nordul Irakului şi în Nigeria, din cauza atacurilor teroriste

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, continuând avansul din ultimele zile, cotaţiile fiind cu o treime mai mari faţă de minimele atinse în ianuarie, scrie Reuters, citată de News.ro.

Astfel, contractele pentru ţiţeiul Brent pe termen de o lună au urcat până la 39,5 dolari pe baril, în condiţiile în care în luna ianuarie s-a atins cel mai mic nivel din 2003 încoace.

Creşterea cotaţiilor petrolului este determinată de optimismul investitorilor cu privire la o întâlnire din data de 20 martie, dintre statele membre ale Organizaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Petrol (OPEC) şi Rusia, unde care s-ar putea ajunge la un consens privind tăierea producţiei.

Concomitent, avansul este influenţat, parţial, de creşterea acţiunilor pe bursele asiatice, care au atins cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.

Analiştii avertizează însă că supraoferta fizică de petrol, la nivel mondial, ar putea să influenţeze din nou negativ cotaţiile petrolului.

„În pofida datelor fundamentale negative, traderii au găsit o zona de confort în încetinirea producţiei din SUA, întreruperile de furnizare de ţiţei din OPEC şi aşteptările potrivit cărora, la 20 martie, se va ajunge la o limitare a producţiei între statele OPEC şi cele din afara organizaţiei“, potrivit Saxo Bank.

Scade producţia în Irak şi Nigeria

Saxo Bank citează şi reducerea producţiei în Kurdistanul irakian şi în Nigeria, ca motiv de exuberanţă a investitorilor, acest lucru făcând uşor digerabilă revenirea Iranului pe piaţă.

Exporturile de ţiţei din nordul Irakului s-au înjumătăţit în luna februarie, până la 350.000 de barili pe zi din cauza opririi unei conducte care transportă ţiţeiul până în Turcia, a anunţat Ministrul Resurselor Naturale din Kurdistan, o provincie semi-autonomă din nord-estul Irakului.

Exporturile de ţiţei din Kurdistan şi din zona oraşului Kirkuk au scăzut de la 600.000 de barili pe zi până la 350.000 de barili din cauza problemelor de pe teritoriul Turciei, unde armata se confruntă cu militanţi Partidului Muncitorilor din Kurdistan. Conducta în cauză urma să transporte petrol până în portul Ceyhan, de la Marea Mediterană.

De asemenea, exporturile de petrol din Nigeria au scăzut din cauza violenţelor din Delta Nigerului şi a unei deversări la un zăcământ operat de Shell. Aceasta a declarat „forţă majoră“ în data de 21 februarie, după ce o bombă a explodat, afectând o conductă subacvatică şi a dus la scurgeri de ţiţei. Nigeria a anunţat recent că îşi va sparge compania naţională de petrol, NNPC (de la Nigerian National Petroleum Corporation, n.r.) ca urmare a corupţiei şi a pierderilor imense suferite în ultimii ani.

Revenirea Iranului

Iranul şi-a crescut exporturile, ca urmare a eliminării embargoului petrolier, oficialii de la Teheran anunţând că va majora producţia cu 500.000 de barili pe zi. Primul petrolier cu ţiţei iranian a acostat zilele trecute în Europa, potrivit Bloomberg.

Producţia Iranului va ajunge curând la 2 milioane de barili pe zi, a declarat luni Ali Tayebnia, ministrul Finanţelor şi Economiei de la Teheran. Înaintea sancţiunilor, producţia Iranului era de circa 1,3 milioane de barili.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite