Capcanele plăţilor online: Cum ne dispar bani de pe card la unele achiziţii de pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi utilizatori ai serviciilor de comerţ online au descoperit că deşi cumpărau un produs al cărui preţ era afişat în lei, pe extrasul bancar apare o sumă diferită, rezultat al unei conversii în euro.

Centrul European al Consumatorilor (ECC Romania) a primit mai multe reclamaţii împotriva unor agenţi economici care vând online, având ca subiect plata cu cardul.

Cumpărătorii online au constatat că între preţul afişat pe site şi banii reţinuţi de pe card apare o diferenţă notabilă. Potrivit ECC România problema apare în momentul în care avem o tranzacţie în care apar mai multe bănci.

Citiţi în Adevărul Financiar:  Publicitatea online în primele şase luni din 2015 a fost de 10,2 milioane euro

„Soluţia problemei diferenţei dintre suma afişată pe site-ul comerciantului şi suma retrasă de pe cardul consumatorului este dată de statul în care îşi are sediul banca profesionistului. Reclamaţiile consumatorilor au fost îndreptate împotriva unor profesionişti înregistraţi în alte state membre UE, ale căror bănci sunt situate în afara României. Fiind vorba de două bănci aflate în state diferite, tranzacţia între acestea nu se poate face în RON, chiar dacă se face între două conturi deschise în RON, ci există o conversie în EUR”, se arată într-un material informativ publicat de eccromania.ro.

Cum dispar banii

Potrivit ECC România diferenţa este dată de mecanismul tranzacţiei despre care consumatorul nu cunoaşte detalii. „După autorizarea plăţii de către consumator şi confirmarea comenzii de către comerciant, acesta transmite o solicitare de plată a sumei respective în RON către banca emitentă a consumatorului. Fiind vorba de o tranzacţie între două bănci aflate în state diferite, companiile deţinătoare ale mărcii comerciale de carduri (VISA, MASTERCARD, AMERICAN EXPRESS etc.) fac tranzacţia prin conversia sumei din RON în EUR („settlement currency”), la un curs propriu şi retragerea contravalorii astfel obţinute din contul consumatorului. Ulterior, suma este transferată în contul comerciantului în RON, făcându-se din nou conversia de la EUR în RON”, explică reprezentanţii ECC România.

Citiţi în Adevărul Financiar:  Magazinele de mâine: Cât va înghiţi comerţul online din vânzările supermarketurilor

Aceştia spun că platformele de pe care se fac tranzacţiile trebuie să cunoască aceste mecanisme şi să informeze consumatorii asupra faptului că este posibil ca suma retrasă din cont să fie diferită de cea de pe site ca urmare a conversiei în EUR pentru transferul interbancar transfrontalier.

„Dacă nu există aceste informaţii, situaţia prezentată poate constitui o practică comercială incorectă, iar consumatorii ar trebui să-şi poată recupera diferenţele dintre suma afişată pe site şi cea retrasă de pe card”, mai spun reprezentanţii ECC România.

Aceştia propun câteva soluţii în urma cărora oamenii să aibă imaginea reală a preţului plătit cu cardul. În primul rând, comercianţii trebuie să  consumatorii înainte de achiziţia prin card în mod corect şi complet, explicând cum apar diferenţele dintre suma afişată pe site şi cea retrasă de pe card şi oferindu-le posibilitatea de a alege dacă vor sau nu să continue procesul de achiziţie.

O altă soluţie propusă de ECC România ca magazinele online cu sediul în afara ţării să utilizeze, pentru plata prin card, un cont deschis la o bancă aflată în România, evitându-se în acest fel tranzacţionarea transfrontalieră şi conversia în euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite