VIDEO Excepţiile capitalismului de cumetrie: Florin Talpeş, românul care exportă inteligenţă în toată lumea

VIDEO Excepţiile capitalismului de cumetrie: Florin Talpeş, românul care exportă inteligenţă în toată lumea

De pe strada Delea Veche din Bucureşti, Florin Talpeş concurează cu marile firme de IT din Silicon Valley

Florin Talpeş (58 de ani) a fost, în 1990, unul dintre primii antreprenori IT din România. În aceşti 25 de ani în care miliardarii de carton au dat tunuri şi s-au îmbogăţit peste noapte, el a urmat politica paşilor mărunţi şi a construit un brand uriaş: antivirusul Bitdefender, cu 500 de milioane de licenţe vândute în toată lumea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Săptămâna trecută, în cadrul serialului „25 de ani de capitalism“, zeci de mii de români au fost scandalizaţi de afirmaţiile cinice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu. Astăzi vă prezentăm un tip de capitalist care se află la polul opus faţă de bişniţarii-afacerişti. Florin Talpeş a creat, în 1990, una dintre primele firme private de IT din România. Evoluţia lui este, din păcate pentru societatea românească, o excepţie. Un om crescut şi educat în comunism a reuşit să înţeleagă capitalismul mai bine decât vesticii. În timp ce alţii speculau naivitatea românilor derutaţi de trecerea la democraţie, Talpeş a ales să speculeze inteligenţa şi talentul lor pentru tot ce înseamnă tehnologie. Aşa a reuşit să creeze Bitdefender, un produs cumpărat de 500 de milioane de oameni din întreaga lume. Şi din asta nu câştigă doar economia României. Printr-un gest simplu, Florin Talpeş face mai mult decât toate brandingurile de ţară puse la un loc: imprimă pe cutiile antivirusului Bitdefender motto-ul „Inteligenţă din România“.

„Adevărul“: Aţi fost printre primii întreprinzători privaţi din industria IT care s-a format în România după 1990. Cum aţi început?
Florin Talpeş: Eram foarte entuziaşti şi credeam că industria software, cu care mă ocupam eu şi soţia mea, este de mare viitor. Am intrat în legătură cu cineva care ştia potenţiali clienţi în Franţa. Am mers la Paris, era vorba de o firmă care făcea jocuri video. Aveau un joc de tenis şi nu prea reuşeau să asigure continuitate mingii. Mingea, când era lovită, avea o mişcare sincopată. Şi se chinuiau de câteva luni să rezolve problema asta. Au zis „dacă rezolvaţi problema, aveţi primul contract de la noi“. Am stat două zile şi două nopţi, ei spuseseră că ne aşteaptă în două săptămâni cu o soluţie. În două zile eram înapoi la ei, le rezolvaserăm problema. Aşa am primit primul contract.

Cum era să ai contracte în Vest la câteva luni după Revoluţie?
Începutul a fost interesant, pentru că pe vremea aceea sistemul bancar nu-ţi permitea ţie, ca şi întreprindere mică, să-ţi faci un cont. Când emiteai o factură, banii îi luai în mână, cu sacoşa cum s-ar spune. Astăzi ar fi de neconceput, ar fi văzută ca evaziune, dar atunci nu puteai să-ţi deschizi un cont, doar întreprinderile de stat aveau voie. După aia s-au mai relaxat băncile şi au început să deschidă conturi şi întreprinderilor mici. Apoi am dat de altă problemă: pentru ca banca să accepte trecerea banilor prin circuitul ei, trebuia să faci export. Dar exportul nu exista decât pentru obiecte fizice. Noi, fiind în industria de software, era ceva imaterial, iar banca ne cerea neapărat declaraţii vamale de export. Dacă nu completai câmpul de greutate pe formular, nu puteai să faci export. Şi atunci am făcut noi o regulă simplă în care am zis că un kilooctet este egal cu un gram. Măsuram mărimea fişierelor şi ziceam atâtea grame. Deci, exportam kilograme de programe (n.r. – râde).


 

La începutul anilor ’90, toată lumea se îmbogăţea peste noapte făcând bişniţă. Nu v-a atras zona asta?
Nu m-a atras şi nici nu m-a scandalizat. Eram foarte focalizat pe ce făceam noi. Vedeţi, şi mentalităţile noastre au evoluat în timp. Astăzi, eu, Florin Talpeş, nu mai pot concepe corupţia, sunt frustrat dacă văd că există corupţie la scară largă. Poate că acum zece ani mi se părea normal, pentru că erau lucruri cu care eram obişnuit. Eu fac parte din generaţia care a trăit în comunism şi apoi a construit capitalismul, aşa strâmb cum este el. Noi, care eram hârşiţi prin comunism, unele lucruri nu le mai vedeam. Trebuia să vină cineva proaspăt ca să zică „asta e complet greşit, de ce-o facem aşa?“. Asta înseamnă schimbarea de mentalitate de care vorbea Brucan în 1990. Am fost foarte supărat atunci când a spus că ne vor trebui 20 de ani, mi se părea că ne aruncă undeva în infinit. Acum îi dau dreptate, cei care trăisem în comunism nu înţelegeam ce presupune un alt sistem. În adolescenţă, pe la 16 ani, eram puternic îndoctrinat de comunism, eram chiar entuziast.

 

 

Florin Talpeş

- Data şi locul naşterii: 19 decembrie 1956, Bârnova, judeţul Iaşi
- Starea civilă: căsătorit cu Măriuca Talpeş (fiica regretatului actor Mihai Mereuţă), are doi băieţi gemeni
- Studiile şi cariera:
- A absolvit Colegiul Naţional „Avram Iancu“ din Brad în 1975.
- În 1980, a absolvit Facultatea de Matematică, Universitatea din Bucureşti, iar în 1981 a obţinut specializarea în „Teoria Operatorilor“.
- În perioada 1981-1983, a fost profesor de matematică la Liceul Industrial nr. 1 din Sighişoara. În perioada 1983-1990, a fost cercetător la Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti.
- În 1990, a înfiinţat, împreună cu soţia, compania de software şi servicii Softwin.
- În 2001, a înfiinţat compania de software de securitate Bitdefender, cel mai vândut produs românesc la nivel internaţional, cu peste 500 de milioane de utilizatori.
- În perioada 2001-2003, a fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Industriei de Software şi Servicii din România.

Aţi ieşit din comunism cu o mentalitate deficitară, dar în acelaşi timp foarte bine pregătit într-un domeniu care v-a permis să dezvoltaţi o afacere.
Eu am lucrat la Institutul de Tehnică şi Calcul, unde am nimerit într-o echipă de superprofesionişti. Platforma Pipera era, înainte de Revoluţie, un fel de Sillicon Valley al României. În a doua jumătate a anilor ’50, România era între primele opt ţări din lume care reuşise să proiecteze şi să construiască un calculator electronic. Tot ce înseamnă infrastructură IT era deja pusă pe picioare în perioada comunismului. La sfârşitul anilor ’60, România a avut prima şi, din păcate, ultima strategie naţională de informatizare a societăţii. Atunci au fost create licee de informatică, facultăţi de informatică, institute de cercetare, fabrici în care se produceau memorii... Existau centre de calcul în fiecare judeţ unde se făcea toată partea de contabilitate, salarii, toate astea se făceau pe calculator în vremea comuniştilor. După 1989, a fost un proces de migrare puternic, pentru că efectiv piaţa de aici nu mai cerea competenţe de IT.

De ce n-a rămas România în avangarda informaticii mondiale? De ce n-au apărut mai multe companii româneşti care să reuşească în domeniul IT?
Ţine de greşelile pe care le-am făcut vizavi de sistemul de educaţie. Noi, în perioada comunistă, nu aveam un sistem de educaţie care să includă şi specializări de vânzări şi marketing, ceea ce astăzi numim partea de business. Când creezi o industrie ai nevoie de competenţe tehnice, dar şi de cunoştinţe despre cum să-ţi promovezi produsul. România nu avea aşa ceva până în 1990, pentru că era o economie centralizat planificată, iar când treci de la un sistem centralizat la o piaţă liberă, îţi apar nu sute, mii de întreprinderi care au nevoie de echipe de vânzări şi marketing. Asta înseamnă că îţi trebuie sute, mii de oameni care să fie specializaţi pe vânzări şi marketing. Această nevoie poate fi satisfăcută doar prin sistemul de educaţie, un sistem care educă, formează şi aruncă în piaţă cunoştinţe şi competenţe de vânzări şi marketing.

Facultăţile de marketing înfiinţate după 1990 n-au produs nimic?
Să vă dau exemplul Indiei, care în anii ’80 era sub nivelul României, iar astăzi e al treilea exportator al lumii de produse IT. Indienii s-au gândit aşa: de ce avem nevoie ca să reuşim? Avem nevoie, pe lângă partea tehnică, de specialişti în vânzări şi marketing. Îi avem în ţară? Nu. Avem un sistem care-i formează? Nu. Şi au zis: OK, trebuie să formăm un sistem. Au adus profesori din sistemul american şi au creat un sistem la ei în ţară. Profesorii americani au creat, la rândul lor, profesori şi în 20 de ani s-a creat o masă de oameni de vânzări şi marketing. Noi nu am făcut lucrul ăsta. Noi am convertit profesori de socialism, de economie politică şi am încercat să-i facem să predea vânzări şi marketing, ceea ce nu a ţinut. Asta a dus la o întârziere foarte mare a formării unor specialişti în acest domeniu, iar România a avut foarte mult de pierdut.

Dumneavoastră de unde aţi luat oameni de marketing pentru a pătrunde pe piaţa globală?
Noi am avut bani de investit şi am angajat străini. Când am mers pe piaţa americană, am angajat americani care să facă lucrul ăsta. Oameni din zona de marketing, din zona de vânzări, care înţelegeau piaţa americană. Oamenii ăştia ne-au ajutat să formăm echipe de români. Ca să vă dau un exemplu, un om de marketing bun, în piaţa americană, te poate costa şi 200.000 de dolari pe an, cel puţin. E un cost relativ mare. Trebuie să îţi poţi permite lucrul ăsta. Dacă ar exista în România un sistem de educaţie competitiv pe vânzări şi marketing la nivelul pieţei internaţionale, atunci nu ar trebui să faci efortul ăsta. Aş lua un român, care ar costa mult mai puţin: nu 200.000 de dolari pe an, ci 40-50.000 de dolari pe an. Contează enorm, mai ales dacă eşti la început.

Cum ne-a învăţat Ceauşescu să piratăm
Florin Talpeş are o explicaţie foarte interesantă pentru preferinţa românilor de a pirata produse software în loc să cumpere licenţe: „Ceauşescu, în anii ’80, a dat tonul: «Copiaţi!». Când s-a hotărât să plătească datoria externă a României cât mai repede, nu mai făcea importuri. Nici importuri de tehnologie. Dacă în ţară aveam nevoie de 15.000 de calculatoare de un anumit tip, România importa două calculatoare şi crea o industrie care să recreeze acele două calculatoare. E ceea ce numeam noi «reverse engineering». Ăsta a fost un fenomen: copiatul. Şi asta a fost o plată a comunismului ca mentalitate. Noi am intrat în 1990 cu mentalitatea de a copia, nu pentru că noi eram înscrişi generic să furăm. Ci pur şi simplu pentru că sistemul ne-a învăţat timp de 10 ani să facem lucrul ăsta“.

„Nu toţi întreprinzătorii sunt nişte tâlhari“

Nu vă deranjează că mulţi vă pun pe picior de egalitate cu oamenii de afaceri care au început făcând bişniţă cu blugi?
Eticheta asta negativă legată de oamenii de afaceri e proastă pentru antreprenoriat. Mulţi se uită la antreprenori ca la nişte oameni aflaţi în afara legii. În loc ca anteprenorii să fie clasa care împinge România înainte şi să fie urmată şi de alţii, persistă percepţia asta negativă că fac lucruri ilegale.

Ne-am uitat pe topurile milionarilor din ultimii ani şi am văzut că o parte dintre ei sunt la închisoare. Ce spune asta despre capitalismul românesc?
Eu aş reformula şi aş zice aşa: o parte dintre cei mai mediatizaţi oameni de afaceri au intrat la închisoare. Majoritatea întreprinzătorilor nu caută niciun fel de mediatizare. Am văzut mediatizare multă la cei care au amestecat puterea economică şi puterea politică. Deci, având putere politică, fiind la butoane cum se zice, au reuşit să facă şi afaceri. Acolo mă aştept să existe o densitate mare a celor care au probleme. Acolo unde sunt cei care amestecă politica şi afacerile. Dar nu toţi întreprinzătorii sunt nişte tâlhari, e complet falsă această idee.

Dumneavoastră ce relaţie aveţi cu statul?
În 2013, totalul afacerilor Bitdefender – cele din România –, incluzând aici şi statul, au reprezentat sub 2%. Deci 2% din totalul vânzărilor noastre globale.

Un martor anonim v-a menţionat numele în dosarul Microsoft, legat de un contract pentru proiectul de informatizare în şcoli.
M-a deranjat acest lucru. În 2001 eram cel mai mare exportator român de software, am luat multe premii, eram un nume. Bănuiesc că cineva s-a gândit că, fiind un nume în piaţă, avem şi relaţiile politice. Mai era şi Ioan Talpeş în funcţia de şef al Cancelariei Prezidenţiale – o simplă coincidenţă de nume. Şi atunci, lumea a presupus că eu, personal, sunt extrem de bine poziţionat politic şi fiind poziţionat politic, doar n-oi fi prost să nu exploatez relaţiile politice. Ceea ce era neadevărat. S-a făcut, din păcate, o afirmaţie falsă care a avut un anumit impact emoţional asupra noastră, pentru că evident că nu ne-am simţit bine să facă cineva afirmaţia asta după atâta vreme de antreprenoriat.

Cu Bitdefender aţi reuşit să intraţi foarte puternic pe piaţa globală. Când îţi propui un astfel de ţel, există vreun dezavantaj în faptul că vii din România?
Există. România, ca ţară, are o imagine negativă în Europa. Eu, un cetăţean român oarecare, comparat cu un cetăţean ceh oarecare, pornesc dintr-o poziţie inferioară. Asta se întâmplă din cauza unor greşeli: când am dat drumul la libera circulaţie, n-am gestionat bine proiectul, iar criminalitatea a avut o pondere foarte mare. Dacă întâlneşti cu o frecvenţă mare români care fac rău, ai impresia că toţi românii fac rău. Când vine vorba de SUA, avem un brand-umbrelă şi anume Europa de Est, care are reputaţia că e foarte bună pe matematică, ştiinţă şi tehnologie. În cele mai bune 25 de universităţi americane există la catedra de matematică cel puţin un profesor român. Acolo percepţia e foarte bună. În Asia avem altă umbrelă: e vorba de Europa, iar asiaticii au o părere bună despre europeni.

Aţi început recent un proces de branding al produsului Bitdefender, axat pe deviza „inteligenţă din România“.
Da, pentru că am constatat că majoritatea celor care au auzit de Bitdefender nu ştiu că e un produs creat în România. M-am urcat recent într-un taxi şi, pentru că se făcuse comanda de la Bitdefender, taximetristul m-a întrebat: „Da’ Bitdefender e din România? Că am văzut reclama aia la televizor“. Da, i-am spus, e făcut în România. „Uaaa, super-tare“. Era extraordinar de încântat. El folosea Bitdefender, dar habar n-avea că e făcut în România, atunci aflase. Iar afară am constatat că mulţi germani credeau că e un produs german, francezii – că e un produs franţuzesc. În 2011 am decis să spunem cu voce tare că Bitdefender e creat în România. Atunci am ales lupul dacic ca un simbol al românilor, punând pe toate cutiile noastre povestea lupului dacic. În străinătate, oricine a cumpărat o cutie Bitdefender în ultmii ani a putut să citească povestea noastră, a inteligenţei din România.

„Sistemul de educaţie are nevoie de continuitate strategică“
Florin Talpeş crede că marea greşeală pe care România a făcut-o după 1989 a fost incapacitatea de a păstra lucrurile pozitive din perioada comunistă: „Noi am ieşit din comunism şi ne-am îndepărtat de el. Ce-am aflat ulterior e că ţările capitaliste din vestul Europei au luat unele părţi din comunism şi le-au dus în sistemul capitalist. Comunismul are părţi bune ca sistem, capitalismul are şi el părţi bune, asta n-am înţeles noi, faptul că niciun sistem nu e perfect. După Revoluţie a avut loc în România o negare a tuturor valorilor dinainte, ceea ce e greşit. Trebuie să preiei lucrurile bune
şi să construieşti. La noi, de fapt, negarea asta n-am întâlnit-o numai la frontiera dintre comunism şi economia liberă, dar am văzut-o şi la schimbările de guvernare, când toate programele s-au fracturat, toată lumea a decis că tot ce a făcut ăla dinainte era prost şi el trebuie să o ia de la capăt. Şi din păcate sistemul de educaţie nu poate fi fixat într-un an de zile, ci trebuie reconstruit în minimum zece ani, cu o continuitate strategică".



 

citeste totul despre: