Era în plină mişcare hippy-flower power - şi cele 1000 reprezentaţii pe Brodway pe care le-a numărat succesul atunci e legat fireşte şi de acel moment în care izbucnea revolta tinerilor afirmându-şi libertatea şi emanciparea de constrângerile familiale, sociale, habituale, etc. Între timp, s-au petrecut multe în istoria recentă în care generaţii după generaţii de tineri „au cucerit” noi poziţii, uneori chiar de ledear care dă tonul la capitolul opune-te!. Nu aceste considerente de context atârnă, însă, în succesul premierei amintite, cât starea de graţie a echipei care dăruieşte publicului acest spectacol minunat de o delicateţe rară a sentimentelor, trăirilor, a relaţiilor dintre nişte oamnei, tineri şi adulţi, nu lipsiţi de probleme. Mai întâi, trebuie salutată ideea regizorului de a miza pe o poveste la prima vedere melodramatică, despre un tânăr care s-a născut orb, dar care îşi asumă cu stoiscism, ba şi cu umor uneori, condiţia. Şi asta pentru că Erwin Simsensohn a intuit potenţialul textului atât de inteligent scris, şi atât de frumos tradus de Eliza Simsensohn, aşa încât în spectacolul de o tandreţe lucidă care a rezultat e vorba despre multe alte lucruri, cum ar fi dragostea, încrederea, prietenia, răspunderea, curajul şi încă altele deduse din relaţia lui Don, personajul central, cu noua lui prietenă, fluturatica Jill, dar şi cu mama sa autoritară, dar şi mondenă.

Toţi trei suferă pe parcursul spectacolului transformări veridice, pledând în ordinea moralei, pentru deschidere în relaţiile dintre oameni indiferent de vârstă, preocupări sau handicapuri fizice ori sufleteşti. Fiindcă nu doar despre eliberarea de prejudecăţi în tratarea oamenilor cu handicap e vorba în Fluturii sunt liberi, ci şi, mai ales, despre treptele spre libertatea interioară de care e nevoie pentru a -ţi decide viaţa în mod responsabil şi autonom. O face nu numai tânărul tarat din această piesă ci şi Jill care renunţă la frivolităţile ei,recunoscându-şi handicapul emoţional (a fost de trei ori măritată şi are doar 19 ani), ba chiar şi mama care-şi schimbă în respectiva conjunctură concepţiile de o viaţă, cu privire la rolul părintelui într-o ecuaţie asemănătoare. Armonia dintre cei trei care lucrează în favoarea transformării e marea izbândă a spectacolului care beneficiază de o distribuţie ideală dezvoltând un chimism aparte, contaminant.

Alex Călin are naturaleţea necesară şi inteligenţa care-l îndrumă corect spre o interpretare fără accente realiste privind ilustrarea handicapului. O bună parte din spectacol nici nu -şi trădează defectul aşa încât surpriza e cu atât mai mare când aflăm că Don nu vede, iar modul cum se autoironizează transmite un îndemn la curaj. Actorul performează, rolul fiind o bună recomandare pentru altele în piese cu oameni din zilele noastre, pentru autenticul din jocul său. Ioana Anastasia Anton are ca de obicei glamour, interpretând-o pe Jill cu dezinvoltură jucăuşă, evitând vulgaritatea care nu se confundă aici cu un mod frust de abordare. Catrinel Dumitrescu, care-ar fi fost cândva o interpetă perfectă pentru Jill, o joacă la vârsta de acum pe mama modernă, cu o ţinută impecabilă, mizând pe un anume ascendent în relaţia cu fiul ei pe care-l sugerează prin pauze înţelepte şi o prezenţă în general discretă. Jocul ei e elegant şi emană farmecul pe care actriţa l-a avut dintotdeauna. Într-un rol episodic bine prizat din câteva replici apare actorul Şerban Gomoi, din ce în ce mai des distribuit pe scenele bucureştene pe care se impune cu aplomb.

O scenografie adecvată, un light design aplicat şi o muzică bine aleasă contribuie la împlinirea acestei montări pe care publicul bucureştean deja o caută.

Pe lacul auriu la Teatrul Bulandra

Tot un film celebru a făcut cunoscută şi piesa Pe lacul auriu, care a intrat de curând în repertoriul Teatrului Bulandra. Cu Katherine Hepburne şi Jane Fonda în distribuţie, pelicula amintită produsă în 1981 i-a adus autorului Ernest Thomson un Oscar pentru cel mai bun scenariu şi montarea un an mai târziu a piesei într-un teatru newyorkez. De altfel, scenaristul de succes a dovedit şi cu alte ocazii că ştie cum să povestească în piesele sale întâmplări cu oameni simpli şi probleme cotidiene pe un ton îngăduitor dar şi ascuţit propriu ironiilor care salvează personajele sale de banalitate. Pe vremea când scena şi ecranul nu se umpluseră de luseri şi prostituate care forfotesc în bezna unui secol fără busolă, spectacole precum Pe lacul auriu au creat publicului frumoase iluzii de care se pare că ar mai fi nevoie şi astăzi. O supapă, un respiro binevenit e în acest sens spectacolul Teatrului Bulandra pus în scenă de venerabilul Dinu Cernescu, vedetă a anilor 70, care cu ocazia premierei şi-a lansat o nouă carte de amintiri intitulată Întâlniri.

Nostalgică e şi atmosfera spectacolului în care un cuplu octogenar interpretat cu ataşament de Virgil şi Valeria Ogăşanu, îţi petrec visând vara pe pontonul lacului auriu. Sunt doi intelectuali încă legaţi de cărţile lor şi de principii în cazul tatălui care se împacă spre sfârşitul spectacolului cu singura lui fiică nestatornică în sentimente. Nu sunt mari filosofii de spus despre acesti oameni care într-o lume normală nu fac decât să-şi apere mica/marea lor personalitate şi linişte. Din când în când, fostul profesor mai cade pe jos acuzând crize de inimă în vreme ce consoarta exercită roluri felurite de la soţie iubitoare la infirmieră. Nu ne lămurim dacă sunt trucuri sau ameninţări reale. În piesă mai apare şi fiica rebelă (Ana Ioana Macaria) şi noul soţ (Lucian Iftime), dar şi un reprezentant al generaţiei nepoţilor (imberbul Alin Potop) cu alte preferinţe muzicale şi nu numai. Doar că în piesa lui Thomson generaţiile se înţeleg în cele din urmă, au nevoie unii de alţii chiar şi atunci când intervin inevitabil conflicte. Totul e salvat de umorul protagonistului, rol în care Virgil Ogăşanu pune multă căldură, dar mai ales umor. Solicitată în ultima vreme mai ales să facă decoruri de atmosferă, Maria Miu creează un ambient plăcut spectacolului Pe lacul auriu care-i cuprinde şi pe eroii acestei poveşti simpatice despre timpul care trece cu micile şi marile bucurii ale vieţii despre care e bine să vorbim tot mai des.

Cei care vin la teatru şi pentru întâlniri tandre ca aceasta, cu actori îndrăgiţi şi poveştile lor, vor găsi în acest spectacol meniul ideal.