Anul acesta, s-a făcut cea mai amplă cercetare ştiinţifică a utilizării emoji-urilor. Cam în acelaşi timp, un musical în care sunt protagoniste a fost lansat la Los Angeles. Emojiland. „Hieroglifele“ vieţii (post)moderne sunt strânse într-un dicţionar special. Emojipedia.

Semnele acestea care însoţesc sau compun mesajele din mediul electronic au fost create în Japonia, la mijlocul anilor '90, de o companie de pagere care-a vrut să se distingă în branşă. Numele original e kaomoji („faţă“ şi „personaj“), dar au intrat în limbajul uzual ca e-moji, desemnându-le precis folosinţa. De la introducerea în limbajul digital s-au dezvoltat într-un ritm şi în versiuni extrem de diverse, ajungând la peste 1000, acoperind practic întregul lexic. Evident, tradiţionaliştii s-au panicat în faţa exploziei emoji-onale, întrebându-se dacă minusculele desene vor concura până la substituire cuvintele. Deocamdată, nu sunt motive de panică, iar pentru relaxarea lingviştilor, evoc soarta pe care-a avut-o esperanto. Emoji-urile sunt o fază comunicaţională care, foarte probabil, se vor transforma şi, odată, altceva le va lua locul. Deocamdată interesul pentru simpaticele forme e în plin avânt în multe domenii. Unele dintre ele sunt neaşteptate, precum literatura. Nu s-au „scris“ încă poezii sau proze, dar au apărut proiecte bizare. Fred Benenson e un tânăr newyorkez creativ, autor de jocuri video şi al unui manual de întrebuinţare a emoji-urilor, How to Speak Emoji (2015). În 2010, s-a apucat de „tradus“ lucrări clasice în limbajul emoji, asociindu-şi un grup de computerişti angajaţi ai Amazon Mechanical Turk. Stimulaţi de Benenson, au tălmăcit în timpul liber romanul canonic al lui Herman Melville, Moby Dick. A fost un proiect crowd sourced, în care membrii echipei propuneau variante, iar, prin vot, era aleasă beneficiara celui mai mare număr de like-uri. Emoji Dick, cartea „bilingvă“, engleză şi emoji, se poate cumpăra online la preţul de 40 dolari sau 200 dolari, ediţia cu coperte cartonate. Şi, glumă sau nu, un exemplar se găseşte şi la Biblioteca Congresului! Un indiciu ferm că impactul lor în cultura populară a momentului nu poate fi trecută cu vederea.

Versiunea occidentală a emoji-urilor sunt emoticoanele, şi ele cu o lungă istorie şi întrebuinţare. Faţa zâmbitoare cu care ne-am obişnuit în mesajele de pe dispozitivele electronice are o vârstă venerabilă. Nu şi riduri! Într-o peşteră din Franţa s-a descoperit un desen rupestru cu această expresie, acreditat ca prima reprezentare a gamei de sentimente traduse prin râs. Datează de 2500 de ani î.e.n. Mai aproape temporal de noi, în cultura pop, feţişoara galbenă şi binedispusă a intrat în anii '60, când un post de radio newyorkez a transformat-o în emblemă publicitară. Harvey Ball pare să fie autorul desenului ajuns la o carieră globală, propunându-l unei societăţi de asigurări din Worcester Massachusetts, care căuta modalităţi de-a crea atmosferă pozitivă în companie. Era în 1963.

Pe Internet, emoticonul zâmbăreţ a fost pus în circulaţie pe 19 septembrie 1982, de Scott E. Fahlmann, de la Carnegie Mellon University. Cercetătorul l-a ataşat ca indicator pentru glume sau ironie. Forma de-atunci, azi „preistorică“, era alcătuită din semne de punctuaţie :-).

Pictogramele sunt mijloace de formulare sintetică dintr-un mediu în care condensarea e axiomatică. Sigur că ele sunt reducţioniste în raport cu limbajul verbal şi că au efecte şi limitări în privinţa capacităţilor de exprimare, dar traversează limbile naţionale, iar rostul este să amplifice viteza de comunicare. Transmit stări, emoţii, simbolizează diverse obiecte, gesturi. Sunt unul dintre reperele că receptarea noastră e în plină metamorfoză, că atenţia preferă termenele scurte, deoarece avem de rezolvat concomitent sarcini multiple, că ne atrag imaginile care spun cât o mie de cuvinte. Conform Emojipedia, 5 miliarde de emoji sunt trimise zilnic pe Messenger. E limpede cât de mult fac parte din viaţa noastră!


Artele nu le puteau ignora. Când a acceptat să colaboreze cu Teatrul Excelsior, lui Gigi Căciuleanu i s-a părut perfect acest subiect din dimensiunea virtuală pentru o scenă bucureşteană care şi-a delimitat publicul ţintă la zona de vârstă a (pre)adolescenţei. Şi l-a tratat cu umor şi inventivitate în #EmojiPlay. Patru tineri dansActori (Ana Vişan, Irina Strungăreanu, Adrian Nor, Alexandru Călin, în alternanţă cu Bianca Bor şi Vlad Troncea) transferă în emoţionalitate coregrafică acţiuni şi afecte tipice utilizatorilor de emoji, într-un spectacol de teatru coregrafic pe care vi-l recomand. E ludic, imprevizibil, arată că în lumea noastră ritualurile de socializare impun limbaje noi, la care trebuie să ne adaptăm. Secvenţele dansate curg dintr-una-ntr-alta, se succed fragmentat, componenta de expresivitate corporală fiind dublată de una imagistică, cu fluxuri de emoji-uri ce „dansează“ grafic pe un ecran. În acorduri muzicale ritmate, în tandem acustic cu celelalte straturi ale spectacolului, rotunjind paleta surselor de semnificare.

Zilele acestea s-a lansat lungmetrajul de animaţie Emoji Movie, a cărui acţiune ne plimbă prin interiorul unui smartphone. E un „basm“ upgradat la era digitală, în care prinţesele sunt hackeriţe, zmeii sunt (anti)viruşi, iar „regatul“ se numeşte Textopolis. Eroii nu mai călătoresc peste mări şi ţări, ci din aplicaţie în aplicaţie, din Candy Crash dincolo de firewalls, accesând coduri sursă pentru a nu sfârşi în recycle bin. Ca orice poveste reuşită, scenariul conţine şi elemente educaţionale: citez aproximativ - „aici doar asta contează, popularitatea“, „toţi sunt fanii tăi şi te ajută când eşti printre primii, apoi eşti uitat“ etc. Are poante inteligente, surpriză, dezvăluie universuri tainice, plimbându-ne imaginaţia prin ungherele telefonului mobil. Şi are happy end!

Nimeni nu şi-ar putea imagina, cel puţin deocamdată, comunicarea în mediul online în absenţa emoji-urilor. Şi pentru că suntem pe blog, ca să adeveresc afirmaţia, zic aşa: 🎟 🎭 🎥 👏 😍!