Actorul Mircea Rusu, la Interviurile FNT: „În teatru, lupta între generaţii trebuie uitată“ VIDEO
0Actorul Mircea Rusu şi regizorul Vlad Cristache au subliniat, la Adevărul Live, că numai prin competenţă se pot crea punţi de comunicare între toate generaţiile de actori de pe scenă, ceea ce se putea vedea în spectacolele selectate în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (20-30 octombrie)
Regizorul Vlad Cristache, care s-a aflat ieri, în studioul Adevărul Live, are două spectacole selecţionate în cadrul Festivalului Naţional de Teatru: „Umbre“ (27 octombrie, Teatrul Naţional Bucureşti) şi „Deşteptarea primăverii“ (20 şi 21 octombrie, Teatrul Mic). În spectacolul „Umbre“, o dramă schimbă destinul unei fete şi al familiei sale.„Umbre“, într-o montare cu o distribuţie foarte bună, reuneşte trei generaţii de actori, Ana Ciontea, Gheorghe Visu, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, sub îndrumarea lui Vlad Cristache (30 de ani), unul dintre tinerii regizori pe val. Personajele îşi trăiesc drama personală până când, treptat, povestea fiecăruia se întrepătrunde cu povestea celorlalţi, ca într-un puzzle care, după ce-i ataşezi ultima piesă, dezvăluie o surprinzătoare imagine de ansamblu, aşa cum se arată în prezentarea spectacolului de la TNB. După ce fiica le este violată în pădure, părinţilor interpretaţi de Ana Ciontea şi Gheorghe Visu li se opreşte viaţa în loc.
Regal cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc
Dramaturgul şi regizorul spaniol Marilia Samper (43 de ani) nu este la prima sa vizită în Bucureşti, prima având loc, în urmă cu trei ani, la Teatrul Odeon, cu ocazia unui spectacol-lectură bazat pe aceeaşi piesă. Scenografia cu frunze pe jos şi copaci închişi în cutii de sticlă poartă semnătura lui Vlad Cristache. Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc sunt din nou împreună pe scena Teatrului Naţional, după cinci ani de la premiera „Conul Leonida faţă cu reacţiunea“. Bătrânelul şi Bătrânica, interpretaţi de cei doi mari actori, au replici savuroase.Un spectacol plin de poezie şi mister, cu final neaşteptat, plasat în inima pădurii, loc simbolic în care sălăşluiesc temeri ancestrale, dar şi locul din care putem ieşi la lumină, mai puternici decât am intrat. O piesă despre pierderea fiinţelor iubite, dar şi despre regăsirea seninătăţii, după o lungă suferinţă.
„În teatru lupta între generaţii trebuie uitată. Nu s-a simţit că e vorba de generaţii diferete pe scenă. El, un regizor tânăr, a ţinut în mână un spectacol şi a reuşit să conducă pe unii dintre cei mai puternici actori, cum sunt Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ“, a spus actorul Mircea Rusu.
„Comunicarea dintre noi a fost sinceră şi reală. Am încercat să spunem împreună o o poveste. Competenţa atrage respect. În Umbre a fost mai complexă distribuţie cu care am lucrat acum“, a explicat regizorul Vlad Cristache.
În spectacolul, „Umbre“, de la Teatrul Naţional Bucureşti, actorul Mircea Rusu este unul dintre protagonişti, fiind personajul Bărbatul şi fiind alături pe scenă de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ.
Umbre de Marilia Samper
27 octombrie | 20:00
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Atelier
Un text contemporan al unei scriitoare spaniole, cu piese montate pe importante scene din Barcelona, care afirmă despre opera sa: „Sunt interesată de natura umană şi de ceea ce motivează oamenii să acţioneze, uneori în moduri ciudate. În scrierile mele am încercat să explorez laturile întunecate ale individului, să cercetez amănunţit temerile, obsesiile, dorinţele, mereu într-un context recognoscibil, cu care spectatorul să se poată identifica, dar lăsând spaţiu pentru imaginaţie şi poetic”.
O piesă despre trei familii marcate de pierdere: un cuplu care se destramă după dispariţia fiicei adolescente; un tată şi fiul său care nu pot comunica unul cu celălalt, fiind afectaţi de absenţa mamei; un al treilea cuplu de bătrâni pentru care, la finalul unei vieţi fericite, cea mai mare temere o reprezintă moartea celuilalt. Sfâşiaţi de durere, angoasă şi nesiguranţă, fiecare încearcă să facă faţă, în felul său, dramei pe care o traversează. Treptat, vieţile lor se întrepătrund până la a ajunge să se contopească într-o poveste unică: cea a Albei, fiica pierdută în desişul pădurii, şi a călătoriei ei prin ţinutul durerii, înspre salvare.
Traducerea : Florin Galiş şi Iunia Mircescu
Distribuţia :
Mama : Ana Ciontea
Tatăl : Gheorghe Visu
Bătrânica : Mariana Mihuţ
Bătrânelul : Victor Rebengiuc
Bărbatul : Mircea Rusu
Străinul : Gavril Pătru
Fata : Alexandra Sălceanu
Băiatul : Emilian Mârnea
Regia, scenografia, ilustraţia muzicală şi light design: Vlad Cristache
Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti
Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind (Teatrul Mic)
"
20 octombrie | 18:00 – Teatrul Mic
21 octombrie | 18:00 – Teatrul Mic
Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulţilor, se revoltă împotriva ipocriziei şi a falselor valori în lipsa unor ţeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul însă, îşi caracteriza textul drept „o reflectare” luminoasă a vieţii, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obţine”.
Traducerea: Victor Scoradeţ
Adaptarea: Vlad Cristache
Distribuţia:
Melchior Gabor: Alexandru Voicu (20 oct) / Ionuţ Vişan (21 oct)
Wendla Bergman: Silvana Mihai (20 oct)/Alina Rotaru (21 oct)
Moritz Stiefel: Rareş Florin Stoica (20 oct) / George Albert Costea (21 oct)
Ilse: Alina Petrică
Hanschen Pilow: Marian Olteanu (20 oct)/ Cezar Grumăzescu (21 oct)
Ernst: Silviu Debu (20 oct) / Răzvan Krem Alexe (21 oct)
Georg, Otto, Robert, Lammermeier:
Alexandru Voicu/ Ionuş Vişan
Rareş Florin Stoica / George Albert Costea
Marian Olteanu / Cezar Grumăzescu
Silviu Debu / Răzvan Krem Alexe
Martha: Andreea Alexandrescu
Thea: Alina Rotaru/ Silvana Mihai
D-na Bergmann: Liliana Pană
D-na Gabor: Mihaela Rădescu
Dl. Gabor / Habebald: Gabi Costin
Sonnenstich (Rectorul şcolii), Omul cu mască: Gelu Niţu
Knuppeldick, Zungenschlag, Fliegentod (grup de profesori): Avram Birău, Ion Lupu, Petre Moraru
Pastorul Kahlbauch: Petre Moraru
Dl.Stiefel: Avram Birău
Dr. Von Brausepulver: Ion Lupu
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Vlad Cristache
Muzica originală: Daniel Rocca
Interpretare live: Trupa FiRMA (Daniel Rocca Stoicea, Sorin Erhan, Adrian Coman, Bărbuţă C-tin Bărbăşelu)
Light design: Iulian Bălţătescu
Durata: 3 h 30 min (cu pauză)
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani
Spectacol cu traducere în limba engleză
Teatrul Mic, Bucureşti