Final de săptămână la Cannes 2014. Urmează o nouă recoltă de filme

Duminica la Festivalul cel mai comentat din lume e departe de a fi o zi liberă. Ba mai mult, chiar a fost o zi românească, Dan Burlac organizând o vizionare la Short Film Corner şi un drink – numai englezisme, deşi suntem în ţara lui Moliere...(sponsorizat la pavilionul nostru, de CNC). Afişe, lume multă şi parcă mai prietenoasă ca niciodată. Aerul Croazetei!

Dis-de-dimineaţă, Tommy Lee Jones a venit cu un film, pe care-l regizează şi îl joacă. Este o ecranizare după „Homesman”, susţinută şi de Spielberg în persoană. (Apropo de părintele „Listei lui Schindler”, am aflat de la un producător indian, că ideea cu „E.T.”, ar fi fost a lui Satyajit Ray - „Lumea lui Apu”, şi geniul hollywoodian şi-a însuşit-o, din mers).

Un western cam prăfuit, cu o Hilary Swank mai slută ca niciodată (deşi cred că urâţenia ei nu mai are nevoie de grade de comparaţie), care trebuie să străbată stepa, ca să ducă trei nevrozate la azil, la oraş, unde într-un târziu, dăm şi de mult trâmbiţata Meryl Streep!

Al doilea pe care l-am ales a fost „El Ardor”, cu Bernal şi Braga, deşi Larisa, colega de la Chişinău, mi-a spus că „Turistul” a fost o comedie, ceea ce aş fi preferat cu dragă inimă luptei violente dintre nişte mici proprietari şi mari mafioţi (Se lasă cu spânzurători şi decapitări cu iataganul, fără Suleyman, al cărui succes l-am înţeles mai bine după atâtea deraieri de la normalitate). De unde să-mi dea prin cap, dacă în prezentare se pomenea de o avalanşă că m-aş putea destine?

„Frumoasa tinereţe” de la Un cerain regard, este o peliculă spaniolă, originală şi duioasă, despre un cuplu gata de aproape orice, numai să supravieţuiască. Marea dezamăgire, aproape anunţată, a fost: Cronenberg (nici nu ştii care se droghează mai tare, cineastul sau personajele) şi al său „Hărţi spre stele”, cu aluzii la Cetatea Filmului, dar şi cu multă confuzie şi orori. Incest (ca în cel israelian), ba chiar dublu, părinţii fraţi, şi copiii lor care se combină între ei, nelipsita toaletă şi neapărat măcar o rundă de vărsături (aş da un premiu cui le evită, însă mă tem că-am rămâne fără concurenţi, dar vorba lui Saint Laurent: „Moda trece, doar stilul rămânel! De-ar trece odată, cu stil cu tot!”).

Seara s-a încheiat, en beaute, mai ceva ca la cinema, la Cap d’Antibes, la Hotelul cel mai elegant, unde erau vase enorme cu trandafiri bătuţi şi bujori, cu lift transparent, cu însemnele sale heraldice, care presupun şi o coroană regală şi Cocteiluri de vis de la Mojito Royal şi Rubis, iar la pian, melodia lui Edith Piaf, „Viaţa în roz ”, care are băutura sa, fireşte tot... pink şi care se cânta în „Sabrina”, cea cu Audrey Hepburn. 

La elegantul bar, alături de Delia şi doi producători de origine din India (unul dintre ei investind în recenta poveste „Yellow”, a lui Nick Cassavetes, prezentat în avanpremieră la Bruxelles, la Festivalul de Film Fantastic, căruia i se face deja reclamă prin revistele caneze, pentru următoarea ediţie, şi unde a fost invitat în 2014 şi „Ultimul zburător” , al cărui trailler, curgea pe ecarnul de la standul nostru, de lângă iahturi) pe unde a trecut cândva şi Picasso, i-am privit cu entuziam la doi paşi, sau ieşind pe trerasa cu labirint de pădurice, pe Harrison Ford, Colin Firth, Schwarzy sau Banderas.

În faţă, la Carlton, era Jessica Chastain, pe care doar timiditatea funciară m-a împiedicat s-o felicit pentru unul dintre cele trei, cele mai reuşite pelicule, de până acum, din Cannes-ul 67: „Dispariţia Eleanorei Rigby”! Celelate două fiind turcescul „Winter Sleep” şi englezescul „Mr.Turner”.

Gata , începe o nouă săptămână. Mai sunt două treimi! De-abia aştept restul recoltei, care sper să nu fie la întâmplare.