Duzina de ticăloşi VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei şase care-au speriat Gothamul
Cei şase care-au speriat Gothamul

GOTHAM Filmul „Suicide Squad“ / „Brigada sinucigaşilor“, scris şi regizat de David Ayer, este atât de sumbru şi întunecat, ducând „Universul Extins DC Comics“ la un asemenea nivel de violenţă, încât filmele mai vechi cu Batman sau Superman par acum o joacă de copii.

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale verii, „Suicide Squad“ mai mult a dezamăgit, având – de la premiera mondială din 5 august – reacţii mai degrabă rezervate. Asta din partea criticilor, ca şi în review-urile scrise pe net de fanii înveteraţi ai benzilor desenate şi ai supereroilor, pentru că la box-office-ul american filmul îşi menţine supremaţia de două săptămâni încoace. Puţin probabil, însă, ca cine a văzut o dată filmul să mai vrea să-l vadă încă o dată. S-a sperat, de la „Suicide Squad“, să fie vorba despre un fenomen precum „Gardienii galaxiei“, succesul Marvel de acum doi ani, numai că, dacă acolo aşteptările fuseseră foarte mici, de data aceasta erau enorme.

„Ameninţarea“ DC Comics

Vestea bună este că aşa-zisa „Brigadă a sinucigaşilor“ extinde universul DC Comics (companie care deţine întâietatea în ce priveşte benzile desenate cu supereroi, atât Superman, cât şi Batman fiind personaje lansate încă din anii ’30 şi tipice, în construcţia lor, pentru acei ani ai crizei economice) şi mai mult, după precedentele filme realizate în această idee: „Man of Steel: Eroul“ (care-l reboot-ează pe Superman), din 2013, şi „Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii“, din primăvara acestui an. David Ayer, un cineast respectat şi interesant, a scris şi regizat filmul, plecând de la un comic book care-i adună pentru prima dată împreună pe câţiva dintre cei mai îndrăgiţi (anti)eroi DC Comics (unii dintre ei ajung astfel în premieră pe marele ecran).

Problema este, însă, că cele două filme de până acum din „Universul Extins“ au fost mediocre (spre stupide, în cazul lui „Batman vs. Superman“), iar acest „Suicide Squad“ nu face excepţie. Vestea rea este că DC Comics nu se lasă şi vrea să calce pe urmele Universului Marvel. Nu mai puţin de 16 filme sunt programate până în 2020, pe lângă seria „Justice League“, regizată de Zack Snyder, numeroase personaje secundare urmând să beneficieze de propriul film.

„Sympathy for the Devil“

Revenind la „Brigada sinucigaşilor“, filmul are premise foarte bune şi, până la un punct, este scris bine de Ayer („Fury“), unul dintre cei mai „duri“ cineaşti (scenarist şi regizor) ai ultimilor ani. Uitaţi „Superman“-urile cu Christopher Reeve, care ne-au încântat copilăria (şi chiar erau filme pentru copii), sau „Batman“-urile magice şi sofisticate realizate de Tim Burton la începutul anilor ’90. Uitaţi chiar şi trilogia cu pretenţii intelectuale „The Dark Knight“ a lui Christopher Nolan (deşi interpretarea Joker-ului realizată de Jared Leto, care spune aproape în fiecare cadru şi fiecare grimasă a figurii de clovn „uitaţi cât de artist sunt eu“, datorează mult celei legendare a lui Heath Ledger din filmul din 2008). Discursurile din primele scene ale filmului sunt foarte politice şi pot sta extrem de bine într-un film dedicat actualei lupte a americanilor împotriva ameninţării teroriste (s-o fi gândit Ayer că iniţialele de la Suicide Squad dau SS, adică Schutzstaffel, unitatea de elită a lui Hitler? cred că da).

Suicide Squad

Harley Quinn (Margot Robbie), gagica Joker-ului, e menită să-i excite atât pe bărbaţi, cât şi pe femei

Pe principiul din filmul „The Dirty Dozen“ / „ Duzina de ticăloşi“ al lui Robert Aldrich, agenta Amanda Waller (Viola Davis) susţine proiectul unei echipe formate din cei mai periculoşi infractori de pe străzile Gotham-ului, fiecare însă cu o capacitate ieşită din comun în luptă, indivizi pe care-i numeşte „metahumans“ („metaoameni“). „Dacă nu-i folosim noi, o să-i folosească ceilalţi. Este o chestiune de timp, viitoarele arme în războiul cu terorismul vor fi metaoamenii“, este argumentul ei suprem.

Zis şi făcut, dar aberaţia începe când inamicul contra căruia luptă „duzina de ticăloşi“ pe străzile oraşului Midway este o entitate milenară, un fel de proto-zeu, pe numele ei Enchantress / Vrăjitoarea (Cara Delevingne). Pare greu de învins, dar eroii noştri reuşesc, după care se întorc senini la închisoare. Combinaţia de politic şi supranatural nu funcţionează, însă, şi aruncă filmul în derizoriu. O menţiune pentru coloana sonoră a peliculei, care mixează – pentru a susţine naraţiunea – piese rock clasice ale anilor ’70-’80.

Info

Brigada sinucigaşilor / Suicide Squad (SUA, 2016)
Regia: David Ayer
Cu: Will Smith, Margot Robbie, Jared Leto, Ben Affleck

3 stele

Citeşte şi:
„Şi supereroii mor, nu-i aşa?“ – cronica mea la „Batman vs. Superman“, precedentul film din universul extins DC Comics

PORTRET DE REGIZOR

David Ayer sau „furia“ în cinema



Treptat, regizorul David Ayer – născut pe 18 ianuarie 1968, în localitatea Champaign din statul american Illinois – a reuşit să-şi impună numele ca cel al unuia dintre cei mai „duri“ cineaşti ai Hollywood-ului din ultimul deceniu. Pentru aceasta, tânărul a acţionat în egală măsură pe două paliere: ca scenarist (a debutat în anul 2000 în această calitate) şi ca regizor (din 2005 încoace). Filme de acţiune, filme de război sau filme dure despre viaţa poliţiştilor americani sunt cele în care şi-a făcut mâna cineastul, pentru ca acum să încerce – cu un succes moderat – să transfere aceleaşi tipare în universul benzilor desenate, pentru filmul „Suicide Squad“, pe care l-a scris şi regizat.

Un copil al străzii

„Duritatea“ îi provine lui Ayer şi din propria biografie, regizorul spunând că şi-a petrecut cea mai mare parte din adolescenţă pe străzile cele mai periculoase din anumite zone ale Los Angeles-ului, care-au devenit ulterior inspiraţie pentru multe dintre filmele sale (sau al căror mod de a relaţiona cu lumea l-a transpus în timpul celui de-al doilea război mondial, în „Fury“, sau în Gotham-ul din „Suicide Squad“). În copilărie, viitorul regizor a fost un fel de vântură-lume. S-a născut în Illinois, dar a crescut în Bloomington, Minnesota, şi Bethesda, Maryland.

De aici, a fost dat afară din casă de părinţii săi, pe când era adolescent, prin urmare a locuit în continuare cu vărul său în metropola californiană Los Angeles. De-aici, cum spuneam, faptul că filmele sale sunt plasate frecvent în Los Angeles şi se ocupă des de LAPD, poliţia oraşului. Când a crescut mai mare, Ayer s-a înrolat în Marina SUA, unde a activat pe un submarin. O biografie curat hemingwayană, am putea spune.

Nu-i de mirare că primul scenariu filmat purtând semnătura autorului, în 2000, a fost „U-571“ (regia Jonathan Mostow), despre un submarin german şi capturarea codurilor Enigma, în timpul războiului. Au urmat, în calitate de coscenarist, primul „The Fast and the Furious“, din 2001, „Training Day“ sau „S.W.A.T.“. Va fi scenarist şi la toate filmele pe care le va regiza începând cu „Harsh Times“ din 2005, dar lovitura reală o dă cu excelenta dramă de război „Fury“ (foto dreapta) din 2014, cu Brad Pitt în rolul unui comandant de escadron mai „nazist“ decât naziştii.

Top 5 filme importante

1. Fury (SUA-Marea Britanie, 2014)
2. End of Watch (SUA, 2012)
3. Harsh Times (SUA, 2005)
4. Street Kings (SUA, 2008)
5. Suicide Squad (SUA, 2016)

Citeşte şi: „Balada soldaţilor“ – cronica mea la filmul „Fury“ al lui David Ayer din 2014
 

David Ayer
Fury
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite