De ce n-ar fi bine să luăm Nobelul sau Oscarul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
mircea cartarescu carte FOTO adevarul

Chiar în ziua când apare acest articol, se anunţă laureatul Nobel pentru literatură. Presa (românească şi internaţională) vorbeşte din nou despre şansele lui Mircea Cărtărescu. Iar The Academy of Motion Pictures Arts and Sciences a publicat lista celor 76 de filme care concurează la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Printre ele, şi Poziţia copilului.

Ar trebui să ne bucurăm enorm că reprezentanţi ai culturii române se află deja acolo, sus, în aerul rarefiat al marilor performanţe artistice. Ar trebui să vuiască presa despre asta, iar opinia publică ar trebui să-şi stăpânească un pic pasiunea bolnăvicioasă cu care urmăreşte declaraţiile de doi bani ale politicienilor ori aventurile prosteşti ale “vedetelor”. În “agenda” politicienilor ar trebui să apară, printre atâtea eşecuri despre care trăncăne de ani întregi (cu autostrăzile, cu reforma spitalelor, cu relansarea economică etc., etc.), şi un ceas de răgaz pentru a observa această realitate imposibil de negat: România capătă o altă faţă în lume prin cultură, prin performanţe intelectuale. Prin urmare, ar trebui neîntârziat găsite şi aplicate acele politici publice care să susţină performanţa în cultură, în educaţie, în creativitate. Şi ar trebui reconsiderat statutul social al artiştilor, al creatorilor de orice fel, al celor care înnobilează şi umanizează, prin ideile şi prezenţa lor, o societate tristă şi dezorientată, în care se clamează tot timpul “avem nevoie de repere!”, dar zi de zi adevăratele repere sunt marginalizate, batjocorite sau, în “cel mai bun” caz, ignorate.

Ar trebui să ne bucurăm enorm dintr-un motiv foarte simplu, bazat pe fapte: din punct de vedere cultural, prin câţiva reprezentanţi de calibru, suntem deja în “lumea bună”. Festivalul Enescu (care a costat mult, mult mai puţin decât orice gaură neagră din economie) a plasat România pe orbita lumii: nu e deloc puţin ca mari muzicieni sau ziare prestigioase din lume să afirme că e un festival comparabil doar cu cele de la Salzburg şi Edinburgh. Filmul românesc e, de ani buni, prezent în toate marile selecţii, la toate marile festivaluri. Uneori ia premii, alteori nu. Dar să ai, an de an, cel puţin un film în selecţia de la Cannes (adică, mai clar spus, să ajungi în primele 20 de filme dintr-o listă de peste o mie) este o performanţă uriaşă, pe care presa de specialitate din lume şi mediile culturale străine ştiu s-o aprecieze. Să fii pe lista celor 76 de filme candidate la Oscar este o mare realizare oricum, pentru o ţară de proporţiile României. La noi, cu un Consiliu Naţional al Cinematografiei care funcţionează prost şi care – de pildă – a respins câteva dintre scenariile filmelor care ulterior au fost premiate şi omagiate în toată lumea, faptul că filmele româneşti ajung în competiţia pentru Oscar şi în selecţia marilor festivaluri e un mare merit al artiştilor şi realizatorilor. Nicidecum o consecinţă a statutului pe care îl au, în societatea noastră, arta, creaţia, “ideea de artist”.

Cât despre Mircea Cărtărescu, el se află de multă vreme, oriunde în Europa, în cea mai bună companie: este invitat la manifestări literare prestigioase şi tratat aşa cum se cuvine unui mare scriitor. Cu alte cuvinte, este apreciat pentru valoarea scrisului său şi pus alături de alte nume importante ale literaturii. Recent, la Târgul de carte de la Goteborg, unde România a fost ţară invitată, prezenţa lui a fost aşteptată de lumea culturală suedeză, consemnată în marile ziare ale Suediei ş.a.m.d. La fel cum se întâmplă cu toţi marii scriitori din lume când sunt invitaţi la asemenea manifestări. A vibrat cumva opinia publică de la noi la gândul că un scriitor român este atât de bine primit în Suedia, la fel de bine primit şi de apreciat ca orice mare scriitor european? Nici vorbă. La noi, de câţiva ani încoace, Mircea Cărtărescu a avut parte de linşaje mediatice, de campanii denigratoare şi de foarte, foarte puţină solidaritate intelectuală.

Aşa încât, deşi  m-aş bucura enorm ca un film românesc să ia Oscarul sau un scriitor român să ia Nobelul (sau, de ce nu?, vreun cercetător român să ia Nobelul pentru chimie ori fizică), cred că societatea noastră nu e pregătită pentru aşa ceva. Ca să se pregătească, ar avea nevoie înainte de toate de un lucru foarte simplu: să reînveţe respectul pentru creaţie, pentru performanţă, pentru intelectualii de elită. Dacă ia cineva vreun mare premiu internaţional, toate nulităţile politice care ne conduc se vor lăuda cu asta. Ar fi un spectacol greţos.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite