Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Cu părul cam vâlvoi, cu un discurs cam incoerent, apelând la o retorică à la Kennedy (Ask not what your country can do for you; ask what you can do for your country), dl ministru i-a privit sever pe jurnalişti, cerând retoric „un minut de tăcere în care să ne gândim fiecare cum putem umple acel minut de un gând sau de o faptă“ evident, gânduri şi fapte legate de Centenar. Probabil că mulţi s-au gândit chiar un minut, căci nu cred că a durat mai mult ca să inventeze motivaţii pentru a deconta excursii pe banii Centenarului. Din păcate, cam asta rezultă din parcurgerea listei celor 43 de proiecte a căror finanţare a fost aprobată. Iniţial fuseseră 2043, dar dl Ivaşcu a denunţat ferm abuzurile predecesorului său şi a tăiat de pe listă 2.000 dintre ele. Nu mă pot împiedica să nu observ că asemenea răfuieli ministeriale sunt mai degrabă obişnuite atunci când Opoziţia câştigă puterea şi denunţă odioasele erori sau ticăloşii ale vechiului regim. Când scandalurile de acest fel se petrec între miniştrii desemnaţi de acelaşi partid, totul începe să semene mai degrabă cu luptele dintre facţiunile Partidului Comunist Chinez.

Lista celor 43 de proiecte este ridicolă şi greu de digerat. E greu de imaginat de ce era necesar proiectul frankensteinian al reînfiinţării festivalului „Cerbul de aur“ şi ce legătură poate avea acest festival cu Centenarul României? Nu contează, ideea Televiziunii Române a fost aprobată şi asta spune multe despre derizoriul politicii culturale a serviciului public de televiziune. Alţi campioni sunt Ministerul de Externe care tocmai ce şi-a găsit finanţatorul pentru decontarea unor vilegiaturi prin frumoasa noastră patrie („Vizite în regiunile istorice ale României dedicate membrilor corpului diplomatic acreditat la Bucureşti“ – aşa se numeşte proiectul) sau Ministerul Mediului, care propune un aiuritor „Centru de Excelenţă NATO pentru Protecţia Mediului“. Cred că singura legătură cu centenarul este că aşa o pleaşcă, să te finanţezi de la Ministerul Culturii, nu poate veni decât o dată la 100 de ani. Lista poate continua, dar vă las să descoperiţi comorile creativităţii birocratice „la minut“ în tabelul Excel publicat ţanţoş pe website-ul ministerului.

Surprinzătoare este absenţa oricăror proiecte de la instituţiile muzicale. Operele Naţionale, Ateneul, Filarmonicile, Orchestra Naţională Radio nu apar cu nici un proiect, nici măcar cu prozaicele gale în care se cântă Valsul lui Doga (dirijat de Doga) şi Hora staccato de Dinicu. Œdipe-ul lui George Enescu? Să uiţi! Nu. Nu există nimic. Dnii Andrei Dimitriu, Ştefan Ignat, dna Beatrice Rancea, dl Florin Estefan & Co. nu sunt interesaţi de subiect? Sunt totuşi şefii unor instituţii culturale naţionale cât se poate de reprezentative, nu?  Sau, dacă au depus proiecte şi au fost refuzaţi în favoarea unor iniţiative precum „Cea de-a XXV-a ediţie a Cursurilor Internaţionale „Nicolae Titulescu“ pentru tineri diplomaţi la Braşov şi Alba Iulia“ (tot de la Ministerul de Externe), nu protestează? Unde sunt conferinţele de presă de prezentare a marilor eforturi creatoare ale instituţiilor de cultură? Nicăieri, deşi sunt plătite cu bani grei (şi cu salarii dublate) tocmai pentru a fi inventivi în a deveni o sursă de reîmprospătare a identităţii naţionale. Probabil că cel mai bine îi înţelege şi susţine chiar dl ministru, el însuşi actor şi director de teatru, mai ocupat de problemele administrative decât de excelenţa în artă.

Campionul absolut al proiectelor centenare este însă dl Marin Cazacu de la Tinerimea Română. Adică instituţia care patronează Orchestra Română de Tineret, pe care încearcă s-o prezinte mereu drept cel mai bun ansamblu muzical naţional şi chiar şi din lume. Dl Cazacu a câştigat nu mai puţin de cinci proiecte. Primul din listă se numeşte „România în lume – turneu în două ţări (Berlin-Germania şi Dobbiacco-Italia)“. Trecem cu vederea că denumirea corectă este Dobbiaco (cu un singur „c“), dar ce caută The National Symphony Orchestra of Romania (aşa cum este ea prezentată în afara ţării) în cătunul tirolez Dobbiaco ce numără o populaţie de 3.283 de locuitori? Anvergură internaţională, triumf, triumf, dar chiar aşa? Măsoară cineva impactul acestui turneu centenar în munţii Alpi, astfel încât să se poată spune că da, a meritat să plătească ministerul tot acest voiaj? Vor răsuna munţii şi văile de sonorităţi româneşti de se va auzi identitatea naţională în tot Tirolul? Nu-mi pot imagina raţiunea acestei finanţări. Dacă Orchestra Română de Tineret e cea mai bună din ţară, acest turneu la Toblach (denumirea germană a sătucului) ar fi ca şi cum Berliner Philharmoniker s-ar duce la ministerul culturii din Germania şi ar cere bani pentru un turneu în satul Păgubeni, comuna Dărmăneşti din jud. Bacău, pentru a celebra unirea Germaniei de Vest cu cea de Est. Eventual dublată şi de o conferinţă pe tema „De la unificarea Germaniei la Uniunea Europeană“, susţinută de doamna Angela Merkel la Dăbuleni.

Dintre celelalte patru proiecte aprobate, trei sunt turnee. Unul în Transilvania, unul în Republica Moldova şi încă unul în Austria. Parcă ţineam minte că la Festivalul Enescu, ansamblurile din seria de concerte „Mari orchestre“ (Berliner Philharmoniker y compris) sunt invitate pe banii organizatorului. Adică ai noştri. Păi, când pleacă ai noştri cei mai buni în turneu, tot noi plătim? Numai pentru că odată-i centenarul într-o viaţă de om?

În fine, cealaltă organizaţie muzicală finanţată centenar este Corul Madrigal. Pentru ce altceva decât tot pentru un turneu „în 5 ţări“. Adevărul este că nici nu contează care ar fi cele cinci ţări, turneu să fie.

Dacă aceste 43 de proiecte sunt singurele demne de reţinut şi finanţat, mă întreb cum or fi fost celelalte două mii? Există şi o veste bună: mai sunt încă 25 de proiecte care nu au fost clarificate, dar par interesante totuşi, din punct de vedere tematic. Să sperăm că nu sunt tot decontări de şpriţ-viteză şi cursuri de dezvoltare personală.

Până la 1 Decembrie mai e puţin.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.