Unul dintre cele mai cunoscute site-uri de seriale piratate a fost închis de autorităţi

Unul dintre cele mai cunoscute site-uri de seriale piratate a fost închis de autorităţi

Site-urile de filme ofereau acces la seriale americane piratate

Mai multe site-uri au fost sechestrate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Printre ele se află şi un cunoscut portal de filme - serialepenet.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Odată ce intrăm pe serialepenet.ro suntem întâmpinaţi de o pagină în care suntem atenţionaţi că site-ul a fost sechestrat în conformitate cu prevederile articolului 249 din Codul de Procedură Penală, prezentul nume de domeniu fiind parte a unei cauze penale, potrivit worldit.info. 

Mai multe pagini au fost redirecţionate către acelaşi server al STS, printre care vandsteroizi.ro, top-teleshop.ro, crystalglamour.ro şi steroizii.ro.

Serialepenet.ro era unul dintre cele mai cunoscute site-uri de filme piratate din România. El oferea acces utilizatorilor către filme şi seriale piratate din Statele Unite. De asemenea, site-ul cerea o sumă de bani utilizatorilor pentru a oferi acces la filmele disponibile şi încărcate în mod ilegal.

Nu este prima oară când a avut loc o asemenea acţiune. În 2012, Pro TV a sesizat CNA privind 42 de site-uri car eofereau servicii media la cerere, fără a avea drepturi pe acestea. Printre acestea se afla şi serialepenet.ro. Până acum, se considera că site-urile acestea nu pot fi închise, deoarece au servere în afara ţării, iar filmele sunt urcate pe Vkontakte şi alte reţele video.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările