Un arbitru nevăzut parcă a dat startul unei competiţii acerbe între persoanele conectate la resursele IT&C pentru câştigarea unui loc pe podiumul competenţelor digitale.

Osanalele aduse zeului Internet, informaticii şi comunicaţiilor ne-au contaminat mai ceva ca noul coronavirus. Ce ne-am fi făcut noi, fără Internet şi sistemele digitale, se întrebau tot mai mulţi dintre noi? Lumea de pe lume se bucura de binefacerile acestei zeităţi şi a poveştilor transumaniste. Părea, că nu mai este loc de altceva decât numai pentru cunoscătorii în ale ştiinţei şi tehnologiei. Proorocii şi închinătorii la noile tehnologii prevesteau deja cum va arăta lumea după noul coronavirus. A apărut şi Omul nou:  competent digital, cunoscător în ale inteligenţei artificiale, data science, big data, machine learning. Se pare că acesta va domina lumea după pandemia generată de COVID-19. 

Deodată, problemele generate de izolarea fizică (nu socială!) păreau surmontabile pe Internet. De la retail, curierat, telemuncă, lecţii şi cursuri, consiliere psihologică, telemedicină, toate au devenit Online. Dar oare câţi dintre români au acces la tehnologiile informaticii şi comunicaţiilor, câţi dintre noi au competenţe digitale pentru a-şi rezolva problemele stând acasă, beneficiind de o conexiune la Internet şi un computer? Pentru a răspunde la aceste întrebări, voi apela la datele oficiale furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Eurostat.

Printre multele cercetării desfăşurate de INS se numără şi ancheta privind accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (TIC) prin care se culeg şi se analizeză date referitoare la dotarea cu calculatoare personale, telefoane mobile, accesul la Internet. Această anchetă statistică urmăreşte să surprindă şi aspecte privind locul de unde sunt accesate şi utilizate resursele TIC, frecvenţa, dar şi scopurile pentru care oamenii utilizează Internetul şi resursele online. Operatorii statistici au intervievat persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 74 ani, selectate din toate categoriile socioprofesionale: salariaţi, patroni, lucrători pe cont propriu, şomeri, pensionari, elevi, studenţi şi ale categorii. În ancheta statistică privind TIC nu sunt cuprinse persoanele din unităţile de locuit comune, cum ar fi căminele muncitoreşti, căminele pentru persoanele vârstnice, persoanele cu nevoi speciale din instituţiile rezidenţiale, persoanele internate în sanatorii. Eşantionul Multifuncţional de Zone Teritoriale (EMZOT), elaborat de specialiştii INS în eşantionare statistică, cuprinde 792 zone geografice (450 urbane şi 342 rurale) şi reuneşte 10188 de gospodării. Şi acum să vedem ce spun datele statistice despre accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (TIC)!

În anul 2019, 75,7% dintre gospodăriile din România au accesat Internetul din locuinţele proprii, în creştere cu 3,3 puncte procentuale faţă de situaţia din anul 2018. Din totalul gospodăriilor, 61,8% provin din mediul urban, restul de 38,2 fiind din mediul rural. În profil teritorial, conectarea populaţiei la Internet a fost mai răspândită în cea mai dezvoltată regiune din ţară – Bucureşti-Ilfov, 84,6% din populaţia regiunii având acces la Internet. La polul opus se situează regiunea Nord-Est cu 70,6% din populaţia regiunii conectată la Internet. Gospodăriile în care sunt copii beneficiază de Internet în proporţie de 95,1%, pe care îl accesează de la locuinţele proprii, faţă de numai 64,5% din totalul gospodăriilor fără copii.

Cea mai mare pondere cu privire la accesul la resursele oferite de Internet reunesc gospodăriile  cu salariaţi (96,6%), pe când gospodăriile cu pensionari au cea mai mică pondere de conectare (53,8%). Pe măsură ce creşte nivelul de pregătire a capului gospodăriei creşte şi frecvenţa conectării la Internet, 96,5% dintre persoanele cu studii superioare având acces la resursele online. Doar 46,2% dintre persoanele cu nivel de instruire scăzut au conexiune la Internet.

În ceea ce priveşte motivele pentru care românii nu au acces la resursele oferite de Internet, din analiza datelor furnizate de ancheta privind accesul populaţiei la TIC au rezultat următoarele: 53,2% dintre persoanele intervievate au declarat că nu au competenţe (îndemânare) pentru a utiliza un terminal conectat la Internet, 45,6% nu consideră utilă o astfel de resursă, 15% dintre persoane au reclamat că în zona în care locuiesc conectarea la Internet nu este disponibilă, 13,5% consideră prea mari costurile accesării Internetului, iar 13,1% apreciază că echipamentele informatice necesare conectării la Internet costă prea mult în raport cu veniturile de care dispun. Dacă statistica a apărut la comanda decidenţilor politici pentru a fundamenta politicile publice, atunci şi datele de mai sus trebuie să constituie o bază de discuţie pentru orice strategie care-şi propune creşterea accesului populaţiei la TIC, în special a persoanelor vârstnice, din mediul rural, cu un nivel mai scăzut de educaţie, pentru persoanele cu venituri mici. No one is left behind, este motto-ul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, asumată şi de România!

Ancheta statistică privind accesul populaţiei la TIC furnizează şi informaţii privind scopurile pentru care sunt accesate resursele oferite de Internet: 81,7% au utilizat Internetul pentru reţelele de socializare, 66,9% pentru apeluri vocale şi video, 58,5% pentru accesarea email-ului, 55,9% caută ştiri online, 51,3% pentru mesageria instant (messenger), 45,4% sunt interesaţi de achiziţia online a unor bunuri şi serivicii, 42,2% caută informaţii despre sănătate, 42,2% acultă muzică pe diverse site-uri. În situaţia de distanţare fizică (nu socială!) impusă de situaţia de urgenţă, reglementată prin ordonanţele militare, Internetul devine un mijloc predilect de comunicare. De remarcat că, doar 14% dintre români au accesat Internetul pentru a interacţiona cu autorităţile şi serviciile publice!

Pe baza datelor furnizate de institutele de statistică din ţările membre UE, Eurostat a realizat câteva clasamente privind competenţele digitale ale cetăţenilor europeni. Astfel, în anul 2019, 43% dintre românii cu vârste între 16-74 de ani aveau competenţe digitale reduse, clasând România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, Bulgaria (38%) fiind pe locul al doilea. La capitolul persoane cu abilităţi digitale superioare, datele arată că doar 10% din populaţia României stăpâneşte asemenea competenţe, plasând ţara noastră pe ultimul loc în Uniunea Europeană, Bulgaria având 11% în dreptul acestui indicator. Prin urmare, mitul conform căruia România este paradisul informaticienilor este susţinut doar de câştigurile salariale mari în acest sector economic, facilitate şi de un regim fiscal special, comparativ cu alte sectoare de activitate.

Ancheta privind accesul populaţiei la TIC realizată de INS detaliază modul în care este valorificat potenţialul oferit de Internet şi de tehnologiile informatice: doar 1,3% dintre români au competenţe în scrierea de coduri în limbaje de programare, 17,5% dintre concetăţeni pot crea documente care conţin tabele, grafice şi imagini, 19,1% ştiu să utilizeze calculul tabelar în Excel sau alte programe, 19,4% utilizează softuri pentru editare foto şi video, 25% au competenţe în procesarea de texte şi 85,9% ştiu să copieze sau să transfere fişiere de pe un device pe altul.

Conform Eurostat, ponderea persoanelor care au obţinut informaţii accesând site-urile guvrnamentale în ultimele 12 luni ale anului 2019, este de 44% în ţările membre UE, în Danemarca înregistrând cea mai mare pondere (44%), în timp ce România se situează la polul opus (doar 9%). În anul 2019, companiile care au utilizat resursele oferite de social media au fost în proporţie de 50%, cu un maximum atins în Danemarca (84%) şi un minimum reprezentat de România (33%). În altă ordine de idei, 58% dintre companiile din UE au semnalat dificultăţi în recrutarea şi angajarea de specialişti IT&C, cu un minimum de 27% dintre companiile din Spania şi cu un maximum de 90% dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea în România (date valabile pentru anul 2018). Prin urmare, există un deficit de forţă de muncă cu competenţe avansate în domeniul tehnologiilor şi comunicaţiilor, aşa cum susţin managerii companiilor din România.

Atunci când se evaluează competenţele digitale ale populaţiei se au în vedere următoarele dimensiuni:

 1) competenţele de informare prin accesarea resurselor oferite de Internet; 

2) compentenţele de comunicare online; 

3) competenţele în rezolvarea unor probleme; 

4) competenţele software. Competenţele de informare se referă la copierea şi mutarea fişierelor, salvarea acestora în diverse spaţii de stocare, navigarea pe Internet, căutarea de bunuri şi servicii, căutarea de informaţii pe site-uri specializate cum sunt şi informaţiile despre sănătate în contextul pandemiei generate de COVID-19. Competenţele privind comunicarea online privesc conectarea la reţelele de socializare, schimbul de informaţii între reţelele şi utilizatorii acestora, interconectarea reţelelor online etc. Competenţele digitale pentru rezolvarea de probleme implică cunoştinţe privind transferul de fişiere de pe un device pe altul, instalarea şi operarea programelor software, schimbarea unor setări la programele sau utilitarele disponibile, efectuarea de cumpărături online sau vânzarea online de bunuri şi servicii, accesarea resurselor de învăţare online în genul Video Conferencing, Web Conferencing, Internet-Banking. Competenţele software sunt apanajul unei minorităţi socioprofesionale şi includ lucrul cu pachetele de programe pentru procesare texte, calcul tabelar, programe de editare foto, audio, video, cunoaşterea unor funcţii avansate (formule) în lucrul cu Excel, operarea cu software-uri gen SPSS, SAS, Eviews, scrierea unor coduri în limbaje de programare (Java, C++, R, Python), Data Science, Big Data, Artificial Intelligence.

În loc de concluzie, atunci când ne închinăm la zeul Internet şi resursele digitale de tot felul, ar trebui să avem în vedere şi datele statistice care descriu accesul populaţiei şi companiilor la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor. Să reflectăm la motivele pentru care anumite categorii de populaţie nu au acces la resursele online, care nu au competenţe digitale, care nu-şi permit achiziţia unui PC sau a unui telefon inteligent, la persoanele care locuiesc în zone în care nu pătrund nici măcar serviciile speciale de telecomunicaţii, la persoanele vârstnice, la copiii săraci şi mai ales la faptul că puţin peste o treime din mediul rural din România este conectat la Internet. Să stăm acasă, strigă toţi pe reţelele de socializare! Şi eu stau acasă! Dar nu toţi îşi câştigă pâinea cea de toate zilele stând la biroul cu un laptop conectat la Internet, nu toţi românii ştiu să utilizeze Intenet-Banking-ul de pe smart-phone, să comande servicii şi bunuri online, să-şi plătească utilităţile online. Dezvoltarea durabilă a României presupune dezvoltarea de platforme digitale care să furnizeze servicii publice şi private online, dar şi extinderea competenţelor digitale către acele categorii de populaţie care în momentul de faţă sunt marginalizate sau excluse social în raport cu persoanele care beneficiază de tehnologia informaţiilor şi comunicaţii prin Internet.

Notă: acest articol a fost scris în semn de recunoştinţă pentru statisticienii de pretutindeni, pentru colegii din cadrul Institutului Naţional de Statistică, pentru toţi contributorii la producerea şi diseminarea statisticiilor oficiale fără de care cunoaşterea fenomenelor socioeconomice ar fi relativă, incompletă sau supusă erorii.