Kaufland rezolvă cea mai mare problemă a maşinilor electrice din România

Kaufland rezolvă cea mai mare problemă a maşinilor electrice din România

Maşinile Tesla au ajuns emblema vehiculelor electrice moderne.

Tesla a anunţat un model nou, cu un preţ de aproximativ 35.000 de dolari, şi deja are număr record de precomenzi. În aceeaşi vreme, Kaufland îţi arată de ce merită să ai maşină electrică în România.

Pe 1 aprilie, fără să fie o glumă, Elon Musk anunţa Tesla Model 3 cu un preţ de circa 35.000 de dolari şi o autonomie de peste 300 kilometri. O zi mai târziu anunţa un număr record de precomenzi: peste 276.000, iar fiecare dintre ele a fost realizată prin plata a 1.000 de dolari către companie. 

Acum, Kaufland anunţă pentru România proiectul prin care susţine maşinile electrice, rezolvând cea mai mare problemă cu acestea. Astfel, lansează o reţea naţională de staţii de reîncărcare. Prima va fi inaugurată 7 aprilie, în unitatea din Barbu Văcărescu. Dezvoltarea lanţului de magazine vine într-o vreme în care maşinile cu "emisii zero" sunt tot mai căutate şi pe piaţa românească, unde vânzările de autoturisme electrice şi hibride noi au crescut cu 89,7% în primele două luni din acest an, la 74 de unităţi, faţă de 39, câte s-au vândut în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate pe site-ul Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Totuşi, România are o mare problemă şi la capitolul infrastructură pentru alimentarea maşinilor nepoluante. Dar marele avantaj al maşinii electrice îl reprezintă consumul, deoarece deplasarea pe 100 de kilometri costă cât o cartelă de două călătorii la metrou, adică cinci lei, în timp ce la un automobil pe benzina, costul este de opt ori mai mare.

Revenind la vânzări, cele de autovehicule ecologice, raportate în intervalul ianuarie - februarie 2016, reprezintă echivalentul a 0,6% din totalul autovehiculelor noi comercializate la nivel naţional, procent mic însă comparativ cu tările vestice, care au programe speciale de creştere a numărului de maşini puţin poluante.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările