alimentare cu apa - ultimele știri
Din dorința de a stopa fenomenul apartamentelor ocupate ilegal de turiști, un tribunal din orașul spaniol Sevilla a hotărât că Primăria poate să întrerupă alimentarea cu apă în aceste situații.
449 de localități (inclusiv comune și sate), din care 6 orașe printre care și Municipiul Iași sunt alimentate cu apă parțial, din cauza restricțiilor impuse de seceta severă, a informat „Apele Române”
România se confruntă și în această vară cu o secetă pedologică extremă. Deja, în localitățile din sudul și estul țării, au secat fântânile, iar în anumite localități s-a trecut la restricții în alimentarea cu apă pe timpul zilei.
Deși s-au cheltuit zeci de milioane pe rețele cu apă și canalizare plus stații de epurare, în județul Botoșani mii de localnici primeasc apă cu porția sau stau pe uscat toată vara. Culmea, multe investiții s-au făcut total anapoda, punându-se carul înaintea boilor.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a hotărât, miercuri, să prelungească a doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ,,Prima conectare".
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, marți, lansarea celei de-a doua runde de atragere de fonduri în cadrul Programului Prima Conectare.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 10 noi contracte pentru modernizarea infrastructurii rutiere și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.
Decizia a fost luată din cauza datoriei întreprinderii orășenești „Apă-Canal Chișinău”, de 21 de milioane de dolari.
Administraţia Naţională „Apele Române” a anunţat, marţi, că, alături de reprezentanţii Hidroelectrica, reuşeşte să menţină coeficientul de umplere de peste 70% în principalele 40 de lacuri, mai exact la 73,61%. În total, 779 de localităţi au restricţ...
Când s-au împărţit bogăţiile lumii, satului meu i-au rămas sarea, pământul argilos şi cătina sălbatică. - Dacă aveţi nevoie de drumuri, vă faceţi singuri, dar să fie de pământ sau de piatră! Nimic altceva.
Avaria care a lăsat fără apă potabilă aproape întreg oraşul Bacău nu a fost remediată nici sâmbătă, deşi autorităţile locale afirmau că defecţiunea ar putea fi înlăturată în această zi, iar băcăuanii vor avea apă la robinete. Primarul Lucian Viziteu ...
Un brad de mari dimensiuni a fost doborât de viscol la Buşteni, afectând reţeaua electrică, dar şi alimentarea cu apă a staţiunii. Anunţul a fost făcut de primarul Mircea Corbu pe pagina sa de Facebook
Alimentarea cu apă a comunei Crivăţ se află pe lista priorităţilor Consiliului Judeţean(CJ) Călăraşi. Vineri, 23 iulie, autorităţile judeţene şi cele locale s-au întâlnit pentru găsirea de soluţii.
Locuitorii din oraşul Cehu Silvaniei şi cele patru sate aparţinătoare sunt primii beneficiari ai celui mai mare proiect de infrastructură implementat de către Compania de Apă Someş....
La Miloşeşti s-au finalizat forajele pentru un sistem de alimentare cu apă, proiect realizat prin ADI Ialomiţa. Investiţia se ridică la 287.125,84 lei, din care:168.987,10 lei - finanţare nerambursabilă din cadrul Programului Judeţean de Dezvoltare L...
Românii sunt extrem de nemulţumiţi de infrastructura ţării lor, o treime din dintre participanţii la un sondaj Ipsos declarându-se nesatisfăcuţi în legătură cu infrastructura ţării lor, iar 76% foarte nemultumiţi sau destul de nemulţumiţi în privinţa...
În perioada Sărbătorilor de Paşte şi 1 Mai, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii RAJA, operator regional care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi de preluare a apelor uzate, vor lucra în pr...
Populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a reprezentat 67,5% din populaţia rezidentă a României în anul 2017, arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS).
Un băcăuan în vârstă de 58 de ani a ieşit pe stradă gol-puşcă, în semn de protest că de o săptămână nu mai are apă. Bărbatul a vrut să facă un duş folosind apa adusă de autorităţile locale pentru a suplini lipsa ei de la robinete, după ce oraşul a râ...
În cadrul „Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Galaţi, în perioada 2014 – 2020", s-a semnat al doilea contract de lucrări, ce vizează alimentarea cu apă şi canalizare în Aglomerările Pechea (comunele Cu...
Un proiect al Ministerului Dezvoltării pentru modificarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 propune racordarea locuinţelor din mediul rural doar la sistemul de alimentare cu apă, nu şi la reţeaua de canalizare.
Firma AEG Tehnology realizează o serie de lucrări de cuplare a unei conducte la un punct termic de pe strada Energiei. Furnizorul de apă potabilă, Apă Canal, va întrerupe alimentarea cu apă la 17 blocuri în intervalul 08.00-18.00....
Până în anul 2022, aproape 70% din populaţia judeţului va beneficia de condiţii ca la oraş, graţie fondurilor europene.
Din cauza unui primar pe nume Cristinel Lambru, din comuna ialomiţeană Gura Ialomiţa, România riscă să înapoieze Uniunii Europene 6,2 milioane de euro, reprezentând valoarea celui mai mare proiect derulat cu bani europeni în judeţ....
Apa Nova Bucureşti este la această oră cel mai mare
producător de energie regenerabilă din Bucureşti
Compania Apa Nova Bucureşti, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare al Capitalei, a fost astăzi cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din Capitală. Compania a anunţat o schimbare a denumirii, dar ş...
Curtea de Apel Galaţi i-a achitat pe principalii protagonişti ai unei afaceri păguboase pentru primăria localităţii gălăţene Barcea, printre acuzaţii numărându-se abuzul în serviciu şi falsul intelectual. Judecătorii au hotărât încetarea procesului p...
O serie de bacterii care trăiesc în alte medii reuşesc să supravieţuiască şi în sistemele de alimentare cu apă, mai ales dacă ţevile sunt vechi şi corodate. Şi cele mai multe sunt....
Apa Nova doreşte să dea o veste bună tuturor bucureştenilor. Lucrările de înlocuire a arterei de apă potabilă în zona Bulevardului I.C. Brătianu au fost finalizate pe data de 5 septembrie 2016, cu şase zile mai repede decât termenul preconizat iniţia...
Ca orice capitală şi Alba Iulia avea nevoie în perioada Principatului Transilvanie de lucrări tehnice care să permită locuirea unor personalităţi importante ale vremurilor. Printre acestea, un rol important îl avea asigurarea apei curente în cetate. ...
Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa anunţă întreruperea furnizării apei potabile pe reţelele de distribuţie din municipiul Târgovişte, precum şi pe reţelele localităţilor limitrofe alimentate din aceasta: Aninoasa, Sotanga, Gură Ocniţei, Razvad, Doi...
Vremea caniculară şi consumul mare de apă aduc restricţii în reţeua de alimentare. Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa a restricţionat consumul în mai multe localităţi, precum, Pucioasa, Doiceşti, Glodeni, Ulmi, Dragomireşti, Brăneşti sau Vulcana ...
Întruniţi joi în cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii locali au cerut explicaţii conducerii societăţii SECOM, furnizorul de servicii apă-canal în Mehedinţi, despre riscul pierderii finanţării unui proiect cu fonduri europene privind moderni...
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Prutului de Nord” a luat fiinţă la iniţiativa primarului oraşului Săveni, Petru-Relu Tîrzioru, fiind concepută ca o asociaţie de dezvoltare intercomunitară pe malurile Prutului. Aria de acoperire cuprind...
România va trimite în Serbia şi Bosnia ajutoare pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor şi sprijinirea sinistraţilor, precum o pompă de apă, pături, apă şi alimente, a anunţat luni premierul Victor Ponta.
Situaţie dezastruoasă în judeţul Dâmboviţa, unde există trei tipuri de operatori pentru apă şi canalizare, care reuşesc să ofere servicii de apă pentru doar 64,5% din populaţia judeţului şi canalizare pentru aproape un sfert din locuitori.
Autorităţile locale din Malovăţ au furat energie electrică pentru a alimenta cu apă două sate aparţinătoare comunei: Bârda şi Bobaiţa. Constatarea a făcut-o o echipă de la CEZ, care a descoperit un racord ilegal la reţeaua de distribuţie.
Maramureşenii care folosesc apă de la hidrant şi nu au contract de furnizare cu societatea de apă riscă acum să intre după gratii, în cazul în care vor fi prinşi. Potrivit reprezentanţilor societăţii Vital, folosirea neautorizată a hidranţilormontaţi...
Contractele de finanţare, aferente listei obiectivelor de investiţii aprobată pentru pe anul 2013, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, au fost încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Sa...
Consiliul Judeţean Vrancea a aprobat ieri contribuţia care va fi depusă de judeţ în cadrul unui proiect cu fonduri europene ce va fi finanţat în perioada 2014-2020.
O nouă licitaţie pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă a municipiului Târgu Jiu va fi organizată în această săptămână. Contractul a fost reziliat anul trecut, după ce firmele nu au putut duce la bun sfârşit lucrarea din cauza...
Consilierii locali au fost de acord să aloce de la bugetul local suma de 411.000 de lei pentru aceste investiţii considerate necesare.
Sute de bucureşteni rămân astăzi fără apă, gaz şi curent electric. Vezi care sunt străzile afectate!
Furnizorii de apă, gaz şi electricitate au anunţat că, în cursul zilei de astăzi se vor efectua lucrări de modernizare, întreţinere şi reparaţii în sistem, mai multe zone din Bucureşti fiind afectate în anumite intervale de timp....
Facturile pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare pot fi plătite din această lună și la Poșta Română, a anunţat Apa Nova Bucureşti....
Licitația pentru cumpărarea unui aparat RMN a avut loc deja, astfel că aparatul trebuie să ajungă de pe o zi pe alta la unitatea din Reșița. Acesta trebuie să aibă o secție a lui, astfel că cei din conducere au cerut bani de la forul județean pentru ...
Proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin” se apropie cu pași repezi de concretizare. Astfel că, în cartierele Câlnic, Driglovăţ şi Poiana Golului lucrările la rețea încep la finele anului. La fel se va întâ...
Bucureştenii zilelor noastre, deprinşi cu uşurinţa satisfacerii nevoilor indispensabile traiului, îşi pot cu greu închipui că în urmă cu doar o sută şi ceva de ani obţinerea apei potabile era o importantă problemă edilitară şi existenţială....
În următoarele două săptămâni se vor executa lucrări la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare pe mai multe străzi.
Operatorul reţelei de apă din Ploieşti a anunţat că va întrerupe alimentarea, joi, între orele 9.00 şi 16.00, la mai multe blocuri din municipiu, pentru a desfăşura o serie de lucrări la conducte
Susţinerea proiectelor de dezvoltare locală şi cele de infrastructură se repartizează de către Consiliul Judeţean Teleorman la fiecare început de an, aceste sume fiind destinate cu scopul precis de a înlesni procesul de consolidare durabilă a fiecăre...
Opt dintre cele 248 de proiecte aprobate zilele trecute de Administraţia Fondului de Mediu - prin Programul vizând protecţia resurselor de apă - sunt din Sălaj. Ele au fost depuse de şapte primării şi de o asociaţie intercomunitară din care fac parte...
Din cauza secetei din ultimele luni, gratul de umplere a lacurilor de acumulare din bazinul hidrografic Someş - Tisa a scăzut la 60 - 90 la sută, iar regimul hidrologic al cursurilor de apă este cuprins între 50 şi 80 la sută faţă de valorile normale...
SC Apă-Canal 2000 SA Piteş și-a lansat, ieri, monografia "Pe Argeș în jos...", tipărită în 1000 de exemplare....
Compania de Apă Someş – Sucursala Zalău întrerupe mâine, între 8.00 şi 16.00, alimentarea cu apă potabilă în mai multe zone din Zalău, din cauza unor lucrări la reţea....
22 de primării şi asociaţii de primării din judeţ au depus la Administraţia Fondului de Mediu proiecte pentru alimentări cu apă şi canalizare, în cadrul unei sesiuni de finanţare ce s-a încheiat azi....