Zălăuanii vor circula cu autobuze electrice. Municipalitatea a cumpărat 20 de mijloace de transport moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul proiectului derulat din fonduri europene, pe lângă cele 20 de autobuze electrice, în oraş vor fi amplasate 26 de staţii de încărcare.

Conducerea Primăriei Zalău s-a întâlnit luni, 18 noiembrie, cu reprezentanţii Asocierii SC Anadolu Automobil Rom SRL – SC Aic Trucks SRL – SC Radcom SRL, asociere căreia i-a fost atribuit, în urma licitaţiei, proiectul privind modernizarea sistemului de transport în comun, achiziţia a 20 de autobuze electrice, staţii de încărcare, e-ticketing şi Inteligent Transport System. La întâlnire a fost prezent şi Jindřich Chudý, directorul firmei producătoare din Cehia.

În acest context, cele două părţi au convenit asupra unui grafic de livrări, primele autobuze urmând să fie furnizate în februarie 2020. Discuţia a fost urmată de o vizită în teren la locaţiile unde vor fi amplasate cele 26 de staţii de încărcare, dintre care şase staţii de încărcare rapidă şi 20 de staţii de încărcare lentă.

Imagine indisponibilă

“Discuţia de astăzi a vizat, mai ales, clarificări privind respectarea termenelor de livrare a autobuzelor electrice şi a graficului de lucrări pentru staţiile de încărcare. Apreciez că începând cu luna martie 2020 locuitorii municipiului vor putea circula cu aceste mijloace moderne de transport în comun”, a precizat primarul Ionel Ciunt.
Investiţia se derulează prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în cadrul unui proiect de 30 de milioane de lei ce vizează nu doar modernizarea transportului public din municipiul Zalău, cât şi reabilitarea străzilor.

Citiţi şi:

Zălăuanii decid cum se investesc banii oraşului. Proiectele propuse: baie comunală, treceri de pietoni 3D şi picturi murale

Investiţie de 60 milioane de lei pentru reducerea poluării. Cum îşi propun autorităţile să încurajeze mersul pe jos şi cu bicicleta

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite