Preotul pe care credinţa l-a costat viaţa. A refuzat să se lepede de religia sa şi a sfârşit în închisoarea din Aiud

Preotul Ilie Borz a murit la închisoarea din Aiud, în urma unei injecţii FOTO Arhivă

Preotul sălăjean Ilie Borz a decis că moartea e preferabilă lepădării de credinţă. A refuzat să cedeze ameninţărilor Securităţii şi a predicat ani de zile în clandestinitate, motiv pentru care regimul de la acea vreme a decis să îl reducă la tăcere închizându-l mai întâi la Jilava, iar apoi la Aiud, unde a murit, oficial, în urma unui atac de cord. Martorii spun, însă, că moartea lui a survenit, în urma unei injecţii făcute de medicul închisorii.

Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Ilie Borz s-a născut într-o familie de ţărani în satul sălăjean Marin. Primele şapte clase le-a urmat la şcoala din comuna Marin după care şi-a continuat studiile liceale între 1932-1935 la liceul « Samuil Vulcan » din Beiuş. A fost un elev eminent terminând în fiecare an  "cu laude" şi având din partea Episcopiei de Oradea bursă de merit. În această perioadă a primit sprijin material şi moral din partea cuvioasei surori Cecilia Maniu.

Şi-a continuat studiile la Institutul Teologic Oradea unde a fost susţinut cu o bursă de P.S. Valeriu Traian Frenţiu. În anul şcolar 1936-1937 studentul Borz Ilie a fost profesor suplinitor în satul Marin. Era descris ca având o ţinută demnă, dar caldă în relaţia cu elevii. A predat şi ore de religie pe care elevii le agreau foarte mult,  câştigându-şi simpatia atât a elevilor cât şi a părinţilor lor. După absolvirea Institutului Teologic a fost hirotonit preot celibatar. Şi-a  început pastoraţia în satul Bobota, judeţul Sălaj unde după şase luni a cedat această parohie numeroasă în favoarea unui preot cu familie şi a preluat parohia Drighiu. Era anul 1941. Până în anul 1948  părintele Ilie se ocupă de creşterea spirituală a credincioşilor şi reuşeşte să construiască o biserică mare cum nu mai era în satele vecine, este adevărat cu multă trudă şi zel. Banii în mare parte erau luaţi de la diferiţi săteni  care au vândut animale  imprumutându-l pe părintele  care  îi returna eşalonat după cum reuşea să-i adune de la credincioşi. Dacă  în anul 1945 s-a sfinţit temelia noii biserici, în 1946 biserica era ridicată în roşu iar în 1947 era deja tencuită. Anul 1948 găseşte biserica terminată exterior, crucile fiind puse pe turle, această dată regăsindu-se înscrisă şi astăzi deasupra celor două  intrări ale bisericii. În fundaţia bisericii în cele patru colţuri şi în altar au fost introduse în sticle şi zidite în temelie documentele care cuprindeau fondatorii acesteia. Părintele Ilie şi-a văzut realizat acest vis, însă nu s-a putut bucura de roadele sacrificiilor lui şi ale credincioşilor săi deoarece blestemul comunist a condamnat la martiriu întreaga biserică cât şi pe inimosul preot. Tot în aceiaşi perioadă  în satul Aleuş, care era afiliat localităţii Drighiu, părintele a ridicat din temelii biserica nouă. Apoi concomitent în comuna Nuşfalău, sub îndrumarea lui s-a început noua biserică care la trecerea părintelui în clandestinitate a rămas în fază de "roşu". Cu toate greutăţile întâmpinate în lucrările de construcţie a bisericicilor pe primul loc rămânea tot viaţa spirituală a credincioşilor pe care nu-i va părăsi nici după ce biserica greco-catolică va fi desfiinţată. Era foarte darnic, oamenii mărturisesc că tot ce primea împărţea, mai ales săracilor.

În luna octombrie 1948 comuniştii hotărăsc printre nenumăratele atrocităţi şi arestarea episcopilor, preoţilor şi credincioşilor greco catolici care se opun trecerii sub tutela ortodoxiei. Parohul din Drighiu nu a fost printre aceia care s-a lăsat impresionat de ameninţările comuniştilor şi parcă cu mai mult zel şi dăruire îl predica pe Isus cel răstignit în biserica care începea să urce Calvarul. Cuvintele sale de la amvon au fost profetice mărturisind credincioşilor : "Nori negri plutesc peste biserica noastră, dar voi să nu vă lăsaţi credinţa chiar de veţi fi duşi spre eşafodul morţii".

Un moment de referinţă pentru această perioadă, înainte ca părintele Ilie să-şi înceapă misiunea clandestină, a fost o liturghie ţinută în partea de miazăzi a bisericii împreună cu credincioşii în iarna anului 1948-1949. Aceasta s-a întâmplat după ce autorităţile comuniste i-au interzis părintelui să mai intre în biserică. Sătenii au umplut marea curte a bisericii arătându-şi solidaritatea cu părintele lor, dar şi opoziţia faţă de noul regim care le îngrădea conştiinţele. Oamenii din sat erau bucuroşi că pot participa la o liturghie greco-catolică, mai ales că în ultimul timp în biserică slujbele se făceau doar cu cantorul satului. Ca peste tot au apărut şi trădătorii care au anunţat securitatea din Şimleu Silvaniei care şi-a trimis "prozeliţii" în sat, care au încercat să întrerupă slujba. Pentru că credincioşii nu s-au intimidat  iar părintele i-a rugat să-l lase să termine slujba, aceştia au cedat aşteptând momentul arestării lui. După Sfânta Liturghie părintele Ilie a fost condus de securişti la casa parohială, a fost interogat şi ameninţat cu suferinţa grea şi chiar cu moartea dacă nu semnează lepădarea de credinţa sa.. Spre surprinderea lor,  acesta a rămas de  neclintit. Securiştii, încercând să-şi argumenteze atitudinea în faţa mulţimii de credincioşi care erau solidari cu părintele lor, au ieşit din casa parohială şi au afirmat despre acesta că este în slujba străinilor duşmani ai ţării şi regimului. Într-un moment când a fost lăsat singur în cameră, cu toate că la uşă erau gardieni, câteva credincioase din sat au pătruns în casă, l-au îmbrăcat pe părinte în haine ţărăneşti, cu suman şi chiar cu batic şi l-au scos printre aceştia scăpându-l spre drumul Aleuşului.

Şi-a continuat misiunea în "subteran", adică în mod clandestin săvârşind Sfinte Liturghii în casele unor creştini devotaţi, de regulă noaptea, cu geamurile acoperite la care participau uneori chiar zeci de credincioşi care în prealabil se anunţau unii pe alţii. Înainte de slujbă părintele îi mărturisea pe participanţi pentru ca roadele să fie mai mari. A săvârşit în ascuns în afara liturghiilor, cununii, botezuri şi masluri  cu preţul libertăţii, în satele: Drighiu, Aleuş, Halmăşd, Plopis, Nuşfalău, Cosniciu de Jos, Cosniciu de Sus, Valcău de Jos, Valcău de Sus,  Boghiş,  Ratovei,  Marin, Crasna şi alte sate din jur.

Pe la începutul anului 1950 se predă de bunăvoie  autorităţilor comuniste care au început să-l ameninţe şi să-l persecute pe Părintele Biluca Miron dar şi pe preoţii care îndrăzneau să ţină piept regimului uzurpator. Din declaraţiile adunate de la martorii în viaţă ai acelor evenimente rezultă că părintele a fost închis la Jilava foarte scurt timp după care a fost mutat la Aiud. Aceşti martori şi-l amintesc foarte slăbit  după atâtea chinuri îndurate, dar mereu în rugăciune, dovedind o dârzenie fără margini.