Povestea tragică a lui Arlette, soţia Seniorului Corneliu Coposu
0Ea însăşi o victimă a ororilor comunismului, Arlette, soţia lui Corneliu Coposu, a avut un destin tragic. Acuzată de comunişti de spionaj în favoarea Franţei, ea este aruncată în temniţă, de unde iese în 1964 bolnavă de cancer.
Potrivit istoricului Marin Pop, Corneliu Coposu a cunoscut-o pe Arlette, fiica unui general în armata română şi a unei aristocrate de origine franco-elveţiană, la un hotel din Constanţa pe care mama acesteia îl primise ca moştenire de familie. Coposu s-a aflat în acel hotel, alături de Iuliu Maniu, la Paştele din 1941. Un an şi jumătate mai târziu, în 24 octombrie 1942, cei doi s-au căsătorit, la nuntă participând şi Maniu, la acea vreme preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, după ce în perioada 1928 - 1933 fusese de trei ori prim-ministru al României.
Arlette şi Corneliu Coposu au fost împreună doar cinci ani, deoarece în14 iulie 1947, după episodul cunoscută ca ”înscenarea de la Tămădău”, Corneliu Coposu a fost arestat. A doua zi după arestarea lui Corneliu, Arlette a fost dată afară din casa în care cei doi soţi locuiau şi s-a mutat la familia Coposu. Nu a stat foarte mult nici acolo, pentru că în 1950, Arlette, împreună cu sora sa France, a fost arestată şi a primit ani grei de puşcărie, fiind acuzată de spionaj în favoarea Franţei. France moare în închisoare, iar Arlette, chiar dacă aparent supravieţuieşte, fiind eliberată în primăvara anului 1964, anii grei de închisoare şi-au pus amprenta asupra stării ei de sănătate, murind doi ani mai târziu de cancer.
Istoricul sălăjean Marin Pop a găsit în arhivele CNSAS o scrisoare în care Arlette îi scrie unui prieten din străinătate, Liviu Vinetu Gaterburg, zis Contele, mare om de afaceri, plecat ilegal din ţară în 1947, ce se afla în Elveţia, rugându-l să-i trimită medicamentele care – spera ea – i-ar putea prelungi viaţa. Există şi o scrisoare a Seniorului, adresată aceluiaşi ”Conte”, în care povesteşte despre starea în care se afla soţia sa. Cele două scrisori au fost publicate, recent, de istoric în revista de cultură ”Caiete Silvane”:
”Dragul meu Liviu,
Nu am la îndemână cuvinte pentru a-ţi împărtăşi bucuria pe care am avut-o la primirea scrisorii tale. Rândurile tale, pline de afecţiune şi prietenie m-au trimis în urmă cu 20 de ani, la amintirile comune ale tinereţii şi la nenumăratele momente neuitate de mulţumire comune ale tinereţii şi la nenumăratele momente neuitate de mulţumire şi satisfacţii, pe care le-am trăit împreună, şi pe care mulţimea anilor care s-au scurs, nu le-a putut destrăma. Mi-a făcut o deosebită impresie străduinţa ta de prieten adevărat, de a-mi căuta urma, după atâta amar de vreme, fapt pentru care îţi adresez cele mai calde mulţumiri.
Îmi pare bine că, aşa cum rezultă din scrisoarea ta, ţi-ai aranjat la Geneva o situaţie mulţumitoare şi cu perzistenţa şi puterea ta de muncă, dublată de energia şi pregătirea economico-financiară cunoscute, ai reuşit să te menţii pe linia de plutire, între valurile nestabile ale fluctuaţiilor economice din occident.
Deasemenia îmi pare bine că ţi-ai fondat o familie, în mijlocul căreia găseşti satisfacţia şi recompensa năzuinţelor de fiecare zi. Rog să fii interpretul omagiilor mele pentru soţia ta, pe care nădăjduiesc că într-o bună zi voi avea plăcerea să o cunosc, şi să primeşti pentru fetiţa ta cele mai sincere urări de prosperitate, fericire şi noroc.
Să ştii, dragă Liviu, că în timpul celor aproape 20 de ani de când nu ne-am văzut, ai fost de multe ori prezent în gândurile mele şi foarte adeseori în conversaţiile noastre familiale. Nu mai departe decât în ajunul zilei în care a sosit misiva ta, a venit vorba, la masa noastră, despre tine. Pe parcursul anilor trecuţi, am aflat, foarte vag, felurite svonuri despre tine, unele îmbucurătoare, altele îngrijorătoare, în ce priveşte sănătatea şi îndeletnicirile tale financiare. Am aflat într-o vreme că ai fi în Italia, fără angajament - apoi că eşti bine plasat în U.S.A. Nu ştiam însă de stabilirea ta la Geneva. O singură ştire concretă am putut înregistra acum 3 ani, că ai fost naşul lui George (Serdici – n.n.), la al doilea mariaj al său, ştire care m-a îndreptăţit să conchid că eşti sănătos şi ai o situaţie bună.
Nu am primit nici o ştire şi nici o corespondenţă de la alţi prieteni sau cunoscuţi din străinătate şi nu ştiu nimic de urma lor.
Acum să-ţi relatez câte ceva despre ai mei şi despre mine:
Arlette, cu care ne-am reîntâlnit la Bucureşti în 1964, este acum grav bolnavă de cancer uterin cu metastaze peritoneale şi se află, de aproape trei luni de zile internată la Institutul Oncologic. Până în iarna trecută s-a simţit foarte bine şi arăta neschimbată şi neîmbătrânită. Boala aceasta neiertătoare însă a doborât-o şi acum suferă îngrozitor şi ceiace este mai dezesperant, fără nici o perspectivă de vindecare. Ea, sărăcuţa, nu cunoaşte încă diagnosticul fatal şi toţi ne străduim să i-l ascundem. Pentru a-i mai însenina viaţa, o aduc în fiecare Sâmbătă acasă, până Luni. Ultima Sâmbătă era de faţă când a sosit scrisoarea de la tine, s-a bucurat mult de ea făcând constatarea că eşti singurul prieten adevărat care te-ai gândit la noi şi s-a grăbit să-ţi scrie şi ea câteva rânduri, pe care le anexez. În legătură cu boala ei, vreau să te rog, împreună cu ea, să te interesezi de nişte medicamente, care nu se găsesc aici, şi pe care i le-a recomandat doctorul, pe reţeta alăturată. Nu pot să-mi dau seama în ce condiţii se pot acolo procura şi cât de scumpe sunt. Dacă cumva preţul lor nu este exagerat, şi poţi face rost de ele, îţi adresez marea rugăminte de a le trimite pe adresa ei, într-un colet care să nu cuprindă decât medicamentele prescrise. (Doctorul spune că în loc de „Steranabol” flacoane, produsul similar cu alt nume este „Dianabol”). – Tot Arlette, care de multă vreme nu are posibilitatea vreunui divertisment, îţi adresează rugămintea să faci să-i parvină, prin poştă nişte broşuri turistice cu ilustraţii şi anume: „Bonjour Paris” (album fotografic) „Las Guides verts Michelin” (în limba franceză): „Chateaux de la Loire”, „Paris”, „Environs de Paris”, „Cote d Azur”, „Paris Monuments”. Acestea se pare că le expediază „Service de Tourism Michelin”, 97. Bd. Pereire, Paris 17-a Tel. 2276400. France. –
Deocamdată, Arlette face tratament cu iradiaţii de cobalt, combinate cu chimioterapie, însă produsele trecute pe reţetă nu sunt de găsit aici. Te rugăm să vezi dacă la Geneva pot fi procurate, cel puţin unele dintre ele. În cazul când ai avea posibilitatea să le procuri, anunţă-mă printr-o carte poştală care medicamente s-au expediat, pentru a depune la vamă reţeta oficială.
Trec acum la ceilalţi membri ai familiei:
Mama este sănătoasă, surprinzător de viguroasă, se ocupă de gospodăria întregii familii. Este pentru mine o mare mângâiere să o văd cum îşi desfăşoară zilnic activitatea cu grija şi devotamentul pe care-l cunoşti. Tuţi, chimista fabrică vopsele în cadrul unei Intreprinderi chimice. Doina, farmacista lucrează la secţia de plante medicinale. Flavia, economistă la o fabrică de maşini unelte. Rodica, cea mai mică, pe care ai lăsat-o la 13 ani, este inginer proiectant de termo-centrale. Despre ceilalţi: Kuky este student la Geologie, învaţă excepţional şi este foarte cuminte (fiul Olgăi). Dintre fete: Tuţi este divorţată. Flavia e căsătorită cu un inginer profesor. Socrul meu a murit în 1957. France, sora lui Arlette a murit în 1959 (20 aprilie 1958, în închisoarea de la Văcăreşti – n.n.). Toinon (cea mai mică) are un băiat student la Politehnică anul II şi o fetiţă elevă în clasa VI de liceu, amândoi copii buni. Bietul Pufi a murit în anul trecut.
Arlette, până la îmbolnăvire a lucrat ca registrator medical la un spital de traumatologie.
Acum despre mine: Din 1964, după câteva luni de refacere de pe urma bolii, lucrez în construcţii, ca tehnician la organizarea muncii. Am multă treabă, dar sunt mulţumit că pot să lucrez. Adresa mea este la mama, care m-a primit în spaţiul ei, până când voi primi locuinţă. Aici în România se construieşte foarte mult, atât instituţii de interes public cât şi locuinţe pentru cetăţeni. Sper că curând voi primi şi eu repartiţie la locuinţă.
Cu fiecare an, numărul turiştilor străini se înmulţeşte. România prezintă nenumărate atracţii pentru vizitatori, nu numai în ce priveşte frumuseţile ei naturale, pe care în bună măsură le cunoşti, dar şi în ce priveşte avântul extraordinar pe care l-a luat industria, în toate ramurile ei. Ce ar fi dacă ţi-ai programa, într-o vară, o excursie, cu familia ta, prin ţara noastră? Se acordă condiţii foarte avantajoase pentru turişti şi cheltuielile sunt mai mici decât în orice altă ţară, iar cazarea, condiţiunile de deplasare şi alimentare, foarte bine puse la punct. Mi-ar face mare plăcere să te pot revedea.
Ai fost foarte amabil, Liviu dragă, când m-ai întrebat în scrisoarea ta, de ce aş avea nevoie. După cum vezi, nenorocirea abătută cu boala lui Arlette, şi extrema urgenţă a necesităţii de medicamente, m-a constrâns să fac apel la bunătatea ta, cu cererea de a o ajuta în suferinţa ei. Nu ştiu dacă această cerere nu este excesivă, căci nu am putut să aflu nici măcar cu aproximaţie, costul medicamentelor de care are nevoie.
În ce priveşte nevoile mele, aş fi mulţumit dacă mi-ai trimite, într-un pacheţel, un fulgarin de ploaie de culoare neagră sau bleu-marin (se pare că se fac din mătase cauciucată, în serie), număr mare (54). Trebuie să-ţi precizez că la dimensiunile mele vechi, se adaugă corectivul că am făcut o siluetă, care te-ar face să mă recunoşti greu.
Încolo, cu sănătatea o duc bine şi cu puterea de muncă la fel.
Închei acum scrisoarea, mulţumindu-ţi încă o dată pentru atenţia ta tuşantă şi pentru nedesminţita ta prietenie. Îţi transmit din partea Mamei, a surorilor şi a familiei întregi, o dată cu bucuria tuturor de a te fi regăsit, cele mai sincere urări de bine pentru tine şi toţi ai tăi. Cu vechea dragoste devotată,
Te îmbrăţişează
Cornel”
Scrisoarea lui Arlette către Liviu Gatterburg anexată de Corneliu Coposu
”Liviu dragă,
Nu am cuvinte să-ţi spun ce mare bucurie ne-au provocat rândurile tale. De multă vreme te căutam cu gândul, cu dorul şi cu fapta dar n-am putut da de urma ta. Iată că tu eşti acela care vii să ne ieşi în cale.
Eu sunt bolnavă, nu am puterea să-ţi scriu mai mult. Cornel va fi acela care-ţi va da veşti mai ample despre noi şi viaţa noastră.
France a murit în primăvara anului 1958 (20 aprilie – n.n.) de cancer. Tata a murit în 1957 de inimă. Din toată familia mea am rămas cu Toinon, sora cea mică. Ea este bine, are doi copii mari, băiatul de 20 ani, anul doi la Politehnică şi fetiţa de 16 ½ ani la liceu.
Eu urmez să fiu operată la sfârşitul acestei luni sau începutul lunei noiembrie. Dat fiind că eşti singurul din toţi vechii noştri prieteni care fără să fie solicitat s-a oferit să ne întindă o mână, te rog mult dacă îţi este cu putinţă să-mi trimeţi medicamentele de pe reţeta pe care o anexez scrisorii. Am mare nevoie de aceste medicamente pentru boala mea.
Mă bucur nespus de mult că ţi-ai făurit o familie aşa cum ţi-ai dorit-o şi că eşti mulţumit. Trimite-ne data viitoare şi nişte fotografii, acum că ne-am regăsit.
Îţi mulţumesc anticipat pentru medicamente şi te rog să primeşti din partea mea cea mai caldă şi veche prietenie şi afecţiune.
Arlette”
La numai două luni de la expedierea acestor scrisori, în 27 decembrie 1966, Arlette Coposu trecea în eternitate, la vârsta de numai 51 de ani. Corneliu Coposu nu s-a recăsătorit niciodată.
Citeşte şi Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate
Minciunile istoriei: cum a fost "pictat" Corneliu Coposu drept un mare moşier şi un trădător de ţară
Se încarcă comentariile...
