Obiecte vechi şi rare, expuse la Târgul Colecţionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare piesă de colecţie este preţuită FOTO Andreea Vilcovschi
Fiecare piesă de colecţie este preţuită FOTO Andreea Vilcovschi

Pasionaţi de obiecte vechi şi valoroase s-au întâlnit, sâmbătă, la Zalău, în cadrul Târgului Colecţionarilor, una dintre puţinele acţiuni de profil din ţară.

Colecţionari împătimiţi din şapte judeţe – Neamţ, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Cluj şi Sălaj –  şi-au etalat, sâmbătă, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, preţioasele exponate, în cea de-a cincea ediţie a Târgului Colecţionarilor.

De la fotografii vechi, medalii şi insigne, la vederi, trofee, timbre ori bancnote şi monede, cei care au trecut pragul târgului au putut admira sute de obiecte vechi şi valoroase, cu o istorie aparte. Expozanţii ne-au declarat că toate colecţiile lor s-au născut din pasiune, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre un hobby din copilărie.

Este şi cazul lui Florian Ungur, care a deţine o colecţie impresionantă de heraldică, cartofilie şi medalistică specifică activităţii radiofonice. După cum susţine, şi-a descoperit pasiunea în copilărie, construind primul său aparat radio când avea doar 8 ani. În 2010, a deschis un muzeu dedicat radioului, "ca urmare a interesului pentru colecţionarea, studiul, păstrarea şi conservarea patrimoniului radiotehnic ".  Casa-Muzeu ‘’Radio Nostalgia-Brusturi’’ găzduieşte, în prezent, sute de manipulatoare Morse, aparate de masură şi control şi aparate radio de epocă.

Manifestarea a fost organizată de către Asociaţia Colecţionarilor din Sălaj.

Vă mai recomandăm:

102 ani de la naşterea lui Corneliu Coposu

Muzeul Judeţean te invită să corectezi falsurile istoriei

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite