Monica Ana - Din dragoste pentru pian şi copii

O fire pozitivă prin excelenţă, pianista şi profesoara Monica Anca a aflat secretul fericirii: să munceşti cu copiii şi să te bucuri de fiecare realizare a lor.

"Condiţia ca să poţi să fi fericit este să te poţi bucura de lucrurile mărunte, iar muncind cu copiii înveţi să te bucuri de acestea. Pentru că e ca şi cum ai lucra o dantelă: nu ştii niciodată dacă ai făcut destul sau dacă ai făcut totul bine. Şi atunci te bucuri de fiecare realizare, cât ar fi ea de mică”, explică profesoara Monica Anca unul dintre secretele fericirii ei. Alături, bineînţeles, de împlinirile pe care i le-au adus cei doi copii ai săi.

Primul pian l-a primit când avea doar 5 ani

La pian cântă de mai bine de 50 de ani. „Am avut primul pian la vârsta de 5 ani. Mi l-a adus tatăl meu de la Bucureşti”, îşi aminteşte profesoara. Ea povesteşte că, deşi s-ar putea crede că provine dintr-o familie înstărită, părinţii ei trăiau din salariile de dascăl. Adevărata lor bogăţie era dragostea faţă de muzică, transmisă, în mod cert, mai departe. „Tata, Nicolae Botezan, a fost profesor de muzică şi a condus multe coruri din Turda şi Câmpia Turzii, având legături foarte fructuoase şi cu Conservatorul din Cluj”, îşi aminteşte pianista.

A înfiinţat Asociaţia Pro Muzica Zalău

Chiar dacă pasiunea pentru pian a fost puternică şi precoce, Monica Anca a simţit că adevărata ei menire este să-i înveţe şi pe alţii, pe copii mai ales, să cânte. Mai întâi ca profesoară de pian la Şcoala cu Program de Artă, devenită mai târziu Liceul de Artă „Ioan Sima”, iar de câteva luni şi ca preşedintă a Asociaţiei Pro Muzica Zalău. „Am făcut asociaţia la cererea părinţilor, ai căror copii nu puteau să urmeze un liceu de muzică şi care vroiau să înveţe să cânte la instrument ca o completare a culturii lor generale, având, bineînţeles, şi o aplecare către muzică”, susţine Monica Anca.

Profesoara spune că zălăuanii au început să vadă beneficiile învăţării unui instrument: „Îi pregăteşte pe copii pentru viaţă, îi învaţă să îşi depăşească emoţiile şi să transmită ceva cu ajutorul sunetului”. Aşa se face că, deşi a trecut mai puţin de un an de la înfiinţarea asociaţiei, aici învaţă să cânte la pian, vioară şi chitară aproape o sută de copii, iar unii dintre ei au obţinut deja premii importante.

Dincolo de rolul educativ al asociaţiei, Zalăul a câştigat odată cu înfiinţarea ei şi din punct de vedere cultural, profesorii arătând periodic roadele muncii lor în cadrul unor concerte instrumentale.

Ce-i place:

„Pentru mine muzica este ca o a doua natură. De aceea iubesc tot ceea ce este legat de muzică şi tot ce e legat de munca mea cu copiii”, mărturiseşte pianista. Ea spune că un mare motiv de mândrie este faptul că o parte din elevi i-au urmat în carieră şi sunt astăzi profesori de pian la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj.

Ce nu-i place:

Deşi spune că, fiind o fire prin excelenţă optimistă, nu s-a gândit niciodată că nu-i place ceva anume, profesoara a găsit, totuşi, o trăsătură pe care nu o prea apreciază la cei din jur: „Nu-mi place când oamenii nu se ţin de cuvânt”.

Întrebări şi răspunsuri:

Regretaţi că aţi ales cariera didactică în locul celei artistice?

Nu am regretat niciodată nimic, pentru că mi s-a părut ceva firesc şi natural să merg pe ideea de a-i învăţa pe alţii muzică.

Ce v-a adus cele mai satisfacţii, cântatul la pian sau munca pe care o depuneţi cu copiii?

În afară de împlinirile din familie, munca în sine cu copii, performanţele lor, mai mari sau mai mici, mi-au adus cele mai mari satisfacţii.

Profil:
Născută. 12 iulie 1952, Câmpia Turzii, judeţul Cluj
Studii. Conservatorul din Cluj
Familie. Are doi copii