Horaţiu Cosma, matematicianul îndrăgostit de sport

Când era foarte mic, inventa jocuri cu numere. Acum, aduce acasă toate premiile de la olimpiade şi concursuri. În plus, e pasionat de volei şi de tenis de câmp.

Olimpic permanent, Horaţiu Cosma povesteşte cum matematica a fost „distracţia“ sa încă din copilărie. Tatăl său, profesor de matematică, i-a insuflat dragostea pentru această disciplină, însă n-a avut nevoie de prea multe eforturi, deoarece a găsit un „teren fertil“ în băiat.

Cu un pas înaintea celorlalţi

„La şcoală eram tot timpul cu un pas înaintea celorlalţi la matematică şi la ştiinţele exacte. În ciclul primar, nu avea decât concursul «Cangurul», la care eu mai mereu eram primul. Din clasa a cincea au început olimpiadele şi multe alte concursuri. Una dintre ediţiile «Concursului Grigore Moisil» a avut loc chiar la Zalău. Am câştigat concursul. Asta mi-a dat încredere să continuu cu matematica“, povesteşte Horaţiu. În clasa a şaptea a fost la prima olimpiadă naţională, la Iaşi. După aceea, a participat aproape în fiecare an. „În clasa a opta m-am întors cu o menţiune, iar într-a noua cu medalia de bronz”, mai spune adolescentul. Între timp, a participat şi la alte olimpiade. A luat premii şi la olimpiada de fizică, şi la cea de matematică.

Horaţiu spune că va merge la o facultate din Cluj. Ar fi vrut să studieze în străinătate, însă acum este prea târziu pentru a-şi mai trimite solicitările. Se gândeşte însă să urmeze cel puţin primul an la Politehnică sau la Informatică, iar după aceea, dacă se va ivi ocazia, să studieze la vreo universitate străină. „Mi-am dat seama că, dacă m-aş axa pe matematică, nu aş avea decât două posibilităţi. Una: să lucrez în cercetare, şi nu cred că mi-ar plăcea. A doua: în învăţământ. Din nou, nu cred că aş vrea. Aşa că voi face Informatica sau Politehnica. Se îmbină bine cu matematica“, spune băiatul.

Iubeşte sportul

Sportul este cealaltă activitate/pasiune a sa. Spune că n-a reuşit niciodată să aleagă între matematică şi sport, astfel încât le face pe amândouă. A fost membru al Clubului Sportiv Şcolar, făcând parte din echipa oraşului la volei, alături de care a obţinut o serie de performanţe (locul al doilea la turneul naţional de la Dej, în 2005, locul patru la turneul final de la Bucureşti, în 2007). „La un moment dat, echipa mea a pierdut la un turneu semifinal şi atunci am renunţat. Nu mai aveam nici timp”, spune Horaţiu. Cu toate acestea, nu a renunţat la sport, ci s-a apucat de tenis de câmp, pe care îl practică încă. Principiul său este „Minte sănătoasă în corp sănătos”.

Ar vrea să recunoască meritele a trei profesori care l-au îndrumat către matematică. Unul este tatăl său, cu care a început şi care i-a îndrumat primii paşi. Celălalt este profesorul său Liviu Vlaicu, iar de doi ani încoace, un profesor universitar de la Cluj, Vasile Pop. Spune despre toţi că l-au ajutat foarte mult şi că le poartă recunoştinţă.

 
Ce îi place.
Spune că îi place să se distreze, să iasă în oraş cu colegii şi să se simtă bine alături de ei. Agreează să meargă în deplasări şi să-şi facă prieteni cât mai mulţi. Iubeşte sportul (voleiul şi tenisul). Îi plac oamenii direcţi, la fel cum doreşte să fie el însuşi direct. Ar vrea să poată profita de orice moment, să nu rateze nicio şansă, să nu aibă regrete că a pierdut ocazii.

Ce nu îi place.
Recunoaşte că nu-i place monotonia şi spune că se plictiseşte dacă stă într-un loc. Îi displac lucrurile repetitive. „Matematica, deşi o fac zilnic, nu e plictisitoare. În ea tot timpul apar lucruri noi“, afirmă adolescentul. Spune că nu-i plac, în general, persoanele făţarnice.


Întrebare şi răspuns
Fiind obişnuit să fii aproape mereu primul, cum te simţi în situaţiile în care nu eşti?
H.C.: Aş putea spune că de obicei nu-mi convine să nu fiu pe primul loc, dar am învăţat în ultimii ani că nu pot fi tot timpul primul. Şi cred că locul întâi înseamnă doar muncă şi e realizat de cel care reuşeşte să muncească cel mai mult. Locul întâi va fi câştigat de cel ce va munci mai mult decât mine. Au fost câteva concursuri la care nu am fost mulţumit de rezultate, însă a doua zi mi-a trecut şi am luat-o de la capăt. Cu atitudinea asta, am reuşit ca la următorul concurs să realizez ce mi-am propus.