Femeia în România, între „claustrarea în spaţiul domestic“ şi emanciparea prin mass-media. „Sunt recunoscute şi valorizate doar în relaţie cu bărbaţii lor“
0
Spre deosebire de bărbat, femeia din satul tradiţional românesc este mai puţin valorizată, susţine etnologul sălăjean Camelia Burghele, care a realizat un studiu amplu pe această temă.
În satul tradiţional românesc toate sunt marcate de dominaţia masculină, pornind de la selecţia maritală, până la majoritatea aspectelor din viaţa socială a comunităţii. "În comunitatea tradiţională, femeile sunt valorizate şi recunoscute doar puse în relaţie cu bărbaţii lor sau din familia lor. Fata măritată intră în familia soţului său cu un statut nesemnificativ din punct de vedere social, deşi perpetuarea familiei soţului şi, deci, chiar supravieţuirea, depind, în fond, de capacităţile sale reproductive şi materne", explică Camelia Burghele, un etnolog care a studiat problema statului femeii în satul tradiţional românesc.
Până în urmă cu câteva decenii, fata era cea care aducea zestrea în familia pe care şi-o întemeia. Asta nu însemna, însă, că tânăra trebuia să fie foarte bogată, ci să aducă acea zestre minimală, necesară formării unui cuplu. "Zestrea însemna o bucată de pământ, animale, tot felul de obiecte pentru casă, de la mobilier la ustensile de bucătărie, dar dincolo de asta fata trebuia să contribuie şi ea, cosându-şi feţe de perne, pregătind cearşafuri de pânză şi alte textile pentru casă, precum şi costumul popular. De la zestrea femeii şi de la casa pe care o ridica mai apoi bărbatul, se pornea practic familia", mai spune etnologul.
Aport de braţe de muncă
Potrivit spuselor sale, în familia în care intra prin căsătorie, femeia era văzută şi ca un aport de braţe de muncă, atât de necesar într-o perioadă în care lucrul la câmp nu era mecanizat.
Cei doi parteneri împărţeau activităţile cu impact în economia gospodăriei: în timp ce soţii executau muncile ce implică efort fizic sporit, consoartele se ocupau de creşterea copiilor, întreţinerea casei, pregătirea mesei, hrănitul animalelor, tors, ţesut.
Etnologul sălăjean vorbeşte despre o "discriminare spaţială a femeii" şi de o "claustare a femeii în spaţiul domestic":
"Regula generală este ca bărbaţii să activeze în spaţiul public, pe când femeii îi este rezervat spaţiul privat. La nivel relaţional, în vreme ce femeile gestionează treburile casnice şi întreţin raporturile intrafamiliale, bărbaţii reprezintă casa în relaţii de vecinătate şi în cele comunitare - sunt capi de familie - şi reglează relaţiile interfamiliale".
Practic, explică sursa citată, ele sunt intim legate de spaţiul privat al casei şi al curţii, astfel că lucrează mai ales în sfera ocupaţiilor domestice. "Mobilitatea le este limitată de chiar sfera lor ocupaţională, astfel încât chiar dacă se deplasează pentru interesele gospodăriei în sat sau la piaţă, ele se întorc într-un timp scurt acasă", adaugă Camelia Burghele.
Femeia duce greul
Tot femeilor le revenea sarcina de a întreţine grădina de flori; şi asta atât datorită dimensiunilor reduse ale acestui spaţiu din gospodărie, cât şi fragilităţii şi sensibilităţii pe care o presupune, mai spune specialistul. Viaţa de nevastă în satul tradiţional nu era deloc uşoară, pentru că pe lângă treburile din gospodărie, extrem de istovitoare, aceasta trebuia să se alăture soţului pentru muncile agricole, împreună cu copiii mai mari.
"Repartiţia muncilor în familia tradiţională este, dincolo de completare reciprocă, un prilej de ironie, dat fiind faptul că se consideră că femeile pot să facă multe dintre muncile masculine, în vreme ce bărbaţii nu se pricep deloc la activităţi care necesită fineţe şi pricepere feminină, precum pregătirea pâinii, tors, ţesut, realizarea săpunului ori a silvoiţei (dulceaţă de prune - n.n.)", punctează etnologul.
Traiul femeilor de la ţară nu era lipsit de episoade dramatice, ştiut fiind că multe dintre ele mureau în timpul naşterii ori sufereau infecţii grave; tot ele erau cele care suportau pe propria piele urmările unei economii precare sau ale unei educaţii mai puţin susţinute.
Un nou statut în satul modern
Odată cu trecerea timpului, satul tradiţional s-a modernizat, s-a mecanizat şi s-a industrializat, iar viaţa femeii de la ţară nu mai este la fel de grea precum odinioară. "Odată cu modernizarea, cu ieşirea din sat către oraş a femeilor, s-a produs şi o emancipare a femeilor de la ţară. Au un alt statut acum şi multe şi-au găsit profesii moderne chiar la ele în sat", menţionează Camelia Burghele (foto dreapta).
În plus, spune ea, accesul la mass-media, şi mai ales la televizor, le-a deschis o alta perspectivă asupra lumii. Cu toate acestea, majoritatea au rămas cu nostalgia timpurilor trecute, când femeia făcea totul în casă şi avea viaţa plină: "Îşi aduc aminte de tinereţea în care de dimineaţa până seara făceau mâncare pe cuptor, lipeau pe jos casa, văruiau, coceau pâine, îngrijeau copiii, iar seara, la lumina lămpii, ţeseau, torceau şi îşi coseau spăcele. Apoi toată vara mergeau la secerat, însă rememorând acele vremuri invariabil recunosc că, deşi erau foarte grele, erau foarte frumoase".
Vă mai recomandăm:
Povestea Babei Dochia. Cum alegi ziua care prevesteşte ce fel de an vei avea
Se încarcă comentariile...
