Cum şi-a pierdut ţăranul român identitatea. Etnolog: „Am fost în sate în care muşcatele au fost înlocuite de sparanghel“
0
Mutaţiile profunde prin care trece satul tradiţional, în era globalizării, dar şi insulele de autenticitate rămase fac obiectul unui demers ambiţios, de radiografiere a spaţiului rural sălăjean, semnat de etnologul Camelia Burghele.
Primele patru (din totalul de opt) volume ale monografiei ”Satele sălăjene şi poveştile lor”, semnată de etnologul Camelia Burghele, au fost lansate săptămâna aceasta la Zalău. Proiectul editorial, realizat cu sprijinul companiei TenarisSilcotub şi apărut la editurile Caiete Silvane (Zalău) şi Etnologică (Bucureşti), reprezintă un răspuns la nevoia urgentă de a radiografia satele sălăjene cât încă mai sunt păstrate urme din ceea ce înseamnă tradiţional şi autentic, caractere pierdute în vâltoarea procesului de globalizare la care au fost supuşi şi ţăranii din Sălaj.
”Ţăranul român nu mai merge îmbrăcat în costum popular la biserică, duminca, ci de multe merge în blugi” Camelia Burghele, etnolog
”Tăranul nostru s-a cam dus în UE. Şi-a pus mătura în uşă şi a devenit, peste noapte, european”, spune Camelia Burghele, iar consecinţele acestei europenizări se văd peste tot: ”Ţăranul român nu mai merge îmbrăcat în costum popular la biserică, duminca, ci de multe merge în blugi. Clopotul, care avea o semnificaţie specială atunci când se trăgea de frânghie, nu se mai trage - acum apăsăm un buton. Totul este electric. Mai mult, am fost în sate sălăjene în care muşcatele au fost înclouite de sparanghel, pur şi simplu pentru că oamenii de acolo lucrau în Germania la cultivarea sparanghelului şi l-au adus acasă pe post de plantă decorativă”, a redat etnologul, la lansarea găzduită de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, din experienţele adunate în teren în anii de documentare pentru volume.
”Ultimul vagon al trenului”
Autoarea consideră că mutaţiile satului sălăjean sunt, deja, atât de profunde, încât ”noi nu suntem în ultimul tren, ci în ultimul vagon al trenului”, un tren ce personifică şansa de a salva, prin înregistrare şi arhivare, ce a mai rămas tradiţional în spaţiul rural. ”Trebuie neapărat să fotografiem, să înregistrăm, să arhivăm şi să punem totul bine pentru generaţiile viitoare (...) atâta timp cât mai avem cu cine să discutăm”, a declarat ea.
Dincolo de studii etnografice, volumele includ şi poveştile de viaţă ale ”babelor”, cum cu drag le spune autoarea femeilor cu care a stat de vorbă. ”Îi ascultăm pe oameni povestindu-şi poveştile de viaţă, iar din o sută, o mie de poveşti reclădim, ca într-un puzzle, satul tradiţional sălăjean”, explică ea.
Următoarele patru volume, peste câteva luni
Următoarele patru volume ar urma să apară anul acesta, dacă instituţiile care au sprijinut apariţia primelor patru - Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi compania TenarisSilcotub - vor continua să sprijine demersul. Sălajul nu mai are o asemenea abordare antropologică, foarte vizată în contextul globalizării, patrimonializării UNESCO, conservării identităţii culturale în toată Europa civilizată. Volumele au ample rezumate în limbile engleză şi franceză.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
