Cum reacţionăm corect când copilul se manifestă agresiv. De ce nu este indicată izolarea lui

0
0
Copiii cresc imitând comportamentele adulţilor
Copiii cresc imitând comportamentele adulţilor

Un ţipăt, o vorbă urâtă, o muşcătură ori o palmă aplicată fratelui sau colegului de clasă sunt câteva dintre manifestările agresive prin care copilul încearcă să exprime emoţiile negative pe care le simte la momentul respectiv.

Agresivitatea copilului ca răspuns la situaţiile frustrante poate fi învăţată din mediul în care trăieşte. Dacă un părinte răspunde cu violenţă atunci când pruncul său se comportă inadecvat, copilul va înţelege că, atunci când trăieşti o astfel de experienţă, o gestionezi cu agresivitate, susţin psihologii. Cel mic va primi un astfel de mesaj chiar dacă mama ori tatăl nu îl lovesc, ci doar îl ameninţă cu bătaia ori când, spre exemplu, aflaţi la volan, se înfurie şi formulează diverse injurii la adresa celorlalţi participanţi la trafic care au greşit.

Manifestarea agresivităţii indică lipsa sentimentului de compasiune, punerea propriilor nevoi mai presus de ale celuilalt. Compasiunea se învaţă, iar pentru asta copilul trebuie să trăiască intr-un mediu în care este practicată. Comparându-l permanent cu fraţii ori cu colegii săi, cu standarde prea înalte pe care nu le poate atinge, cel mic nu se va simţi iubit şi înţeles aşa cum este şi va trăi într-un mediu agresiv, axat pe competiţie, pe demonstrarea valorii.

Există situaţii când agresivitatea indică absenţa unor limite clare.

"Agresivitatea nu trebuie acceptată ca metodă de rezolvare a problemelor. Dar, concomitent cu impunerea limitei, părintele va pune accent pe organizarea emoţiilor copiilor. Dacă a fost umilit, dacă i s-a făcut o nedreptate, este important să facem distincţie între emoţie şi comportament, accentuând faptul că orice emoţie este permisă, dar asta nu înseamnă cu avem voie să lovim",

explică Smaranda Stan, psiholog clinician şi psihoterapeul pozitivist.

Potrivit spuselor sale, o intervenţie inspirată şi sănătoasă a părintelui într-o situaţie de acest gen poate suna astfel: "Înţeleg că eşti furios; fără îndoială şi eu m-aş fi simţit umilit in locul tău. Dar nu îţi dau voie să loveşti. Putem să simţim toate emoţiile din lume, este în regulă să le simţim şi să le identificăm, dar asta nu înseamnă că avem voie să lovim". Un lucru esenţial de care părintele trebuie să ţină cont după ce stabileşte limitele este ca ei să fie primii care le respectă.

După ce copilul loveşte, el trebuie scos din interacţiunea cu celălalt, însă sub nicio formă nu va fi izolat şi nici nu i se va adăuga un sentiment cu conotaţie negativă suplimentar, atrage atenţie psihologul. În opinia sa, trimiterea copilului în "time-out" sau aşezarea lui pe "scaunul ruşinii" sunt metode ce nu fac altceva decât să sporească frustrarea copilului şi care nu îl vor învăţa cum să îşi gestioneze emoţiile negative.

"Este important să înţelegem că atunci când un copil loveşte, comportamentul nu spune nimic despre el ca persoană, ci despre cum se simte; dacă a lovit, acest comportament nu il face <<copil rău>>, ci un copil care, în momentul respectiv, a simţit furie, frustrare, supărare, umilinţa şi nu a ştiut cum să gestioneze această stare",

mai spune Smaranda Stan. Aceasta recomandă ca discuţiile cicălitoare privind derularea evenimentului violent şi întrebările despre ce a vrut sa obţină prin agresivitate să-i fie adresate copilului numai după ce îi potolim emoţia. "Altfel, riscăm să ne expunem unor tratamente similare din partea copilului, fapt care va spori intensitatea emotiiilor si gravitatea situaţiei", atenţionează pshihoterapeutul.

Pentru a veni în sprijinul odraslei, adultul îi poate oferi alternative care să îl ajute să îşi descarce furia: o bătaie cu perne, o bucată de hârtie şi o carioca cu care să mâzgălească, o activitate care consumă energie fizică sau chiar un exerciţiu de respiraţie, în care cei doi să inspire şi să expire lent şi treptat. "Important este să fim lângă copil şi să îi transmitem că merită iubirea noastră şi atunci când simte acele emoţii", subliniază Smaranda Stan.

Deloc de neglijat sunt desenele animate pe care cei mici le vizionează şi care pot cuprinde metode de rezolvare a conflictelor prin violenţă. Şi întrucât copiii cresc imitând comportamente, este indicat ca părintele să facă o selecţie a acestor filme, dar şi să stabilească limite de timp pentru vizionarea lor.

Vă mai recomandăm:

Cum gestionăm furia copiilor şi de ce emoţiile lor trebuie să se consume până la capăt - sfaturile specialiştilor

Cum să creştem un copil responsabil şi echilibrat. Cinci convingeri pe care părintele trebuie să le transmită

Cum să corectăm copilul fără să se simtă umilit. „Ruşinea este sentimentul profund că nu merită să fie iubit“

Mai multe - Zalău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite