Cum petreceau tinerii de Anul Nou în satul tradiţional. Practicile magice prin care fetele îşi căutau ursitul
0Evenimentul care era una dintre cele mai importante practici culturale ale satului aduna laolaltă tinerii din sat, care petreceau până în zorii zilei.
În satul tradiţional, terminarea postului şi începutul "câşlegilor", adică a perioadei dintre două posturi, în care creştinilor le este permis să mănânce de dulce, era marcată printr-o petrecere ce purta denumirea de "vergel".
Etnologul sălăjean Camelia Burghele spune în cartea "Satele sălăjene şi poveştile lor", că evenimentul reprezenta prima petrecere cu joc, ce avea loc fie în seara de Anul Nou, fie la Bobotează sau, în unele sate, în ultima zi de Crăciun. Responsabili de organizarea petrecerii erau feciorii.
"Vergelul necesita o pregătire specială, în care rolurile feminine şi masculine erau distribuite în virtutea unor statute bine fixate cutumiar, cu predominanţa clară a masculinului. Cea mai mare parte a scenariului era gestionat de câţiva feciori din sat, recunoscuţi pentru spiritul lor organizatoric, dar şi pentru caracterul lor deschis ("făceau parte - obligatoriu - din categoria celor veseloşi"). Ei alegeau locul, o casă mai spaţioasă, chemau tinerii la vergel, tocmeau hegheduşii şi socăciţele ce vor pregăti mâncarea consumată la petrecere. Gestionari ai unui scenariu complet, feciorii responsabili de organizarea vergelului controlau totul; munca lor continua prin pregătirea casei de vergel: făceau mese din scânduri de brad, aduceau scaune din vecini, tăiau lemne şi pregăteau încăperile unde fetele şi feciorii urmau să petreacă", povesteşte etnologul.
Pregătiri intense
O prezentare în detaliu a momentului o face Gavril Neaga, într-o lucrare publicată în 1987, în revista Acta Musei Porolissensis, acesta menţionând că jocul de la vergel constituia pentru candidaţii la însurătoare prilejul de a pune la cale întemeierea unei noi familii în anul care urmează.
Potrivit autorului, la începutul secolului XX, evenimentul era destinat numai tinerilor necăsătoriţi, pentru ca, ulterior, la el să ia parte şi familiile de tineri căsătoriţi. Pregătirea desfăşurării acestui obicei era din timp gândită şi organizată cu multă atenţie, mai spune Neaga. O problemă o constituia alegerea gospodăriei unde urma să se desfăşoare vergelul, având în vedere că doritori erau mulţi, însă important era ca spaţiul pus la dispoziţie de către gazdă să fie suficient de mare încât să încapă toţi participanţii la petrecere. "De preferinţă, drept gazdă era aleasă o femeie singură, care dispunea de mai mult spaţiu", explică autorul.
Acesta mai spune că organizatorii începeau să-i cheme pe tineri la vergel cu o zi înainte: "În momentul chemării, se aduceau la cunoştinţa invitaţilor locul de desfăşurare a vergelului, cine sunt muzicanţii, cine va pregăti mâncarea. Participau toţi tinerii, cazurile de neparticipare fiind rare şi datorate unor cauze obiective, cum ar fi un deces în familie".
Ce „taxă“ plăteau participanţii
Toţi participanţii trebuiau să-i ducă gazdei diferite produse alimentare, precum "100 de g de ulei, un blid (farfurie - n.n.) de făină albă, o brozbă de curechi murat (o căpăţână de varză murată - n.n.), grăunţe pentru pisat (păsat - n.n.)". Alimentele aduse erau pregătite de trei-patru fete tinere şi de o nevastă, menţionează Gavril Neaga, conform căruia constituirea grupei de socăciţe era problematică, deoarece fetele trebuiau să dea dovadă de multă pricepere în alcătuirea meniului: "Multe dintre ele se sfiau să accepte, temându-se că nu le va reuşi mâncarea şi se vor face de râs tocmai când trebuiau să dea dovadă de pricepere de gospodină. De aceea, era inclusă în grup o nevastă cu experienţă în gătit, care îndruma fetele".
Meniul era unul bogat. În perioadele mai vechi, masa care era servită în noaptea vergelului se compunea din moşocoarne umplute cu miere de prune sau scoacă (un fel de gogoşi umplute cu magiun ori cu brânză de vaci - n.n.), curechi umplut cu păsat (sarmale cu păsat - n.n.), jumări de porc, vin şi ţuică. De la mijlocul secolului al XX-lea, petrecăreţii se delectau cu gogoşi, cârnaţi, brânză de oaie şi carne de gâscă.
Desfăşurarea petrecerii era însoţită de o serie de practici magice, prin care fetele încercau să îşi găsească ursitul. Spre exemplu, "unele fete luau cocoşul seara, înainte de plecarea la vergel, şi îl aşezau sub o covăţică. Dacă noaptea cocoşul cânta era semn că fata va primi peţitori în zilele următoare. Dimineaţa, fata lua cocoşul şi îi dădea drumul dintre picioarele ei, pentru a vedea în ce direcţie se îndreaptă, existând credinţa că din acea direcţie va veni alesul", mai spune Gavril Neaga.
Vergelul se încheia dimineaţa, în jurul orei 7.00, pentru ca în după-amiaza aceleiaşi zile, petrecăreţii, dar şi unele familii din sat, să ia parte la danţul vergelul. "Prin toată amploarea lui, evenimentul era una dintre cele mai importante practici culturale ale satului, dovedind o mare vitalitate istorică", conchide autorul.
Mai puteţi citi:
Paştele în satul tradiţional românesc. „Nimeni nu intra în zilele de sărbătoare fără o cămaşă nouă“
Se încarcă comentariile...
