Cum a devenit Doina Coposu victimă a Mineriadelor
0
Doina Coposu ar fi împlinit 95 de ani pe 28 aprilie. La fel ca întreaga sa familie, al treilea dintre copiii Coposu a avut de îndurat calvarul impus de regimul comunist, căruia i-a făcut faţă cu demnitate. Ceea ce a devastat-o, însă, a fost atitudinea românilor în timpul Mineriadelor, când la fereastra casei Coposu de pe strada Mămulari nr. 19 s-a scandat „Coposu la cimitir“, „Liberalii la azil!“, şi „Moarte lor!“
Al treilea născut al Aureliei şi al lui Valentin Coposu, Marioara Viorica Doina Coposu a venit pe lume în 28 aprilie 1922. Alintată „Bobiţă“, Doina a fost un model pentru sora ei, Flavia, cu doi ani mai mică: „Viaţa mea de copil a fost nemijlocit legată de ea. Tot timpul doream să fiu ca ea, la fel de inventivă în jocuri şi la fel de obiectivă în judecăţi. În certurile noastre de copii şi, mai târziu, în disputele şi contradicţiile de orice fel, Doina era arbitru de necontestat. Avea o judecată dreaptă, o obiectivitate reală şi, în toate diferendele ivite, balanţa înclina în favoarea judecăţii sale", sublinia Flavia Coposu în cartea „Amitiri povestitie. Amintiri trăite“, apărută în 2011.
De la stânga, la dreapta: Cornelia, Cornel şi Doina Coposu FOTO Arhivă Marin Pop
Doina Coposu a urmat cursurile şcolii primare din Bobota şi cele liceale la Beiuş, spre deosebire de fraţii ei mai mari, Cornelia şi Cornel, care studiaseră la şcoala din Blaj: „În 1930, tata a trecut din dieceza Gherla în dieceza Oradea şi episcopul Traian Frenţiu de la Oradea a venit în vizită canonică la Bobota să-l convingă pe tata să meargă la Supur, unde era sediul protopopiatului, şi n-o vrut şi o aflat că are copii la şcoală şi o spus «De ce să trimiteţi copiii la şcoală la Blaj aşa de departe, fiindcă este liceu la Beiuş, care are internat de călugăriţe franţuzoaice». Era 12.000 de lei pe an. Excepţional. Era mai bine decât la Blaj, ca educaţie cetăţenească şi confort, cum ar veni. Internat foarte curat, cu pedeapsă dacă nu era curăţenie, pedeapsă dacă nu scrii bine, pedeapsă dacă ai note proaste, toate pedepsele din lume, dar ne ţinea în hăţuri, fără bătaie, fără zbierete“, rememora Flavia Coposu, într-un interviu pe care i l-a dat, în 2009, istoricului Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
Un elev eminent
Potrivit istoricului, Beiuşul prezenta şi avantajul gratuităţii învăţământului liceal şi al cazării în internat, de care puteau beneficia elevii bursieri cu media generală peste 9 şi nici măcar o notă mai mică de 8, costurile fiind suportate de Episcopia Greco-Catolică din Oradea. Pe toată perioada liceului, Doina a fost integralistă, după cum o laudă sora ei: „A luat din primul trimestru numai note de 10 şi imediat a ras-o de la taxe. I-a dat înapoi lui tata banii pe care i-a plătit pe trimestrul întâi. Şi a fost bursieră până a terminat“.
Excela în special la franceză, servind ca translator la internat pentru cei care nu cunoşteau limba, şi era îndrăgită de călugăriţele de la internat, prin mijlocirea cărora coresponda cu câteva eleve de la un colegiu din Paris. Şi-ar fi dorit să urmeze studiile superioare la Paris, dar a avut marele ghinion ca, la terminarea liceului, în anul fatidic 1940, Franţa să fie ocupată de către Germania hitleristă. „A urmat dezastrul României din vara anului 1940 şi refugiul familiei Coposu“, menţionează Marin Pop.
Concediată din ordin de partid
În toamna anului 1940, Doina s-a înscris la Facultatea de Farmacie din Bucureşti şi s-a mutat la sora sa Cornelia. Situaţia familiei devenise deja una instabilă, fiindcă din satul natal Bobota nu au apucat să ia nimic din agoniseala familiei, după cum sublinia Flavia Coposu în interviul oferit istoricului sălăjean: „N-am luat nimic de acasă... nimic, nimic, nimic... Şi sora noastră (n.r. – Cornelia) s-a mutat acolo în colonie şi a luat-o pe Doina la ea. N-aveam nici bani de cămin“.
Doina Coposu a terminat facultatea cinci ani mai târziu, în ultimul an de studenţie încercându-şi norocul la concursul pentru un post în cadrul Spitalului „Dr. Cantacuzino“, pe care avea să-l ocupe după absolvire. Nu a fost ocolită, însă, de prigoana comunistă. „În vara anului fatidic 1947, deşi avea toate recomandările pentru un post la Boli Interne, Doina Coposu a fost chemată de director şi dată afară din serviciu, tot pe baza unor ordine venite de sus, de la partid. Astfel, a rămas şi ea pe drumuri, la fel ca întreaga familie“, a explicat Marin Pop.
Rămasă pe drumuri, Doina Coposu a avut noroc cu o fostă colegă de facultate, care a ajutat-o să-şi găsească un loc de muncă la o farmacie din comuna Mătăsaru, Argeş. Naţionalizarea farmaciilor din mediul rural de către statul comunist a lăsat-o din nou fără serviciu, în cele din urmă fiind repartizată la farmacia oraşului Găeşti. Între 1950 şi 1962, a făcut naveta între Bucureşti şi Găeşti, judeţul Dâmboviţa, în condiţii inumane. „Trenul denumit «al morţii», din cauza condiţiilor mizerabile în care funcţiona, pleca din Gara de Nord la 5.00 dimineaţa şi revenea la ora 18.00. Anii grei de navetă şi-au pus amprenta asupra stării ei de sănătate“, susţine reprezentantul Muzeului Judeţean din Zalău.
Casa familiei, asaltată de mineri
A reuşit să vadă cum s-a prăbuşit regimul comunist, însă nu s-a bucurat prea mult de perioada libertăţii. A sfârşit în 28 martie 1990, la scurt timp după ce locuinţa familiei Coposu, de pe strada Mămulari nr. 19, a fost asaltată şi devastată de mineri. „Primele Mineriade i-au înrăutăţit starea de sănătate, Doina Coposu fiind cardiacă. A trecut la cele veşnice în urma unui stop cardiac, la fel ca tatăl său, Valentin Coposu“, afirmă istoricul Marin Pop.
Despre detaliile momentului aflăm dintr-un interviul dat de Flavia Coposu în decembrie 2009:
„Acuma n-am putea spune că or omorât-o ei. Ea avea o mare afecţiune la inimă. În momentul în care s-a făcut manifestaţia aceea împotriva constituirii partidului politic, al FSN-ului, la noi acasă au venit nişte trupe de Securişti. Era clasa muncitoare. Or început să urle la fereastră şi ea ieşise din spital de două zile şi s-a speriat foarte tare. Groaznic. Urlau: «Coposu la cimitir. Liberalii la azil!», «Jos Coposu!, care a venit să ne fure, să ne facă, să ne ia morile, să ne roadă osu`» şi «Moarte lor!» şi or început să scandeze «Hodorogii fără dinţi vreau să-ajungă preşedinţi», tot felul de insulte. Şi am ieşit la fereastră şi am vorbit aşa încet: «Da de ce urlaţi, că nu-i nimeni surd?». Automat au lăsat vocea: «Că am venit să-i băgăm la închisoare». «Da de ce?» «Că au venit să aducă moşierii şi au venit să-şi ia moşiile şi Coposu o venit să-şi cumperesondele de pe valea Prahovei». Stăteau ca boii şi se uitau de parcă erau drogaţi. «O să aducă, împreună cu Raţiu, şomeri din America aicea la noi!» Tot felul de bazaconii din ăstea ziceau şi io stăteam şi mă uitam: «Mă, ăştia-s naţia română teafără ori îs drogaţi? Cum au reuşit să-i înnebunească aşa încât să urle şi să răcnească împotriva unor oameni care nici nu ştiau cum arată?» Şi atuncea ea, Doina, s-o speriat foarte tare şi o făcut o fibrilaţie urâtă. Şi a venit un prieten al nostru, medic, a văzut-o şi a reinternat-o. Mă rog, s-a stabilizat oarecum".
Corneliu Coposu, la înmormântarea surorii Doina FOTO Arhivă Marin Pop
S-a externat în jurul datei de 15 februarie, însă acasă nu şi-a găsit liniştea de care avea nevoie. „Tot timpul eram bântuiţi de lume, de telefoane, de înjurături, de blesteme. Şi pur şi simplu a răcit sau a făcut o viroză necunoscută că în două zile s-a prăpădit... A mers la spital, a intrat în comă, nu s-a putut reface şi a murit. Avea 68 de ani. Încă nu-i împlinise“, îşi amintea sora ei mai mică.
Sora preferată a lui Corneliu Coposu
Doina a avut o relaţie foarte apropiată cu fratele său, Corneliu, cu care semăna nu doar la voce, ci şi la comportament: „Era sora lui preferată“, îi mărturisea Flavia Coposu istoricului sălăjean . O completează Rodica, cealaltă soră în viaţă: „De exemplu, stătea aşa când citea şi aşa când fuma (n.r. – Rodica Coposu gesticulează). Şi ea la fel. Ţinea mâna aici şi ţigara aşa o ducea. Exact ca şi el. Fără imitaţie. Aveau foarte multe gesturi comune“.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
