Sorin Armeanu, prim-procuror din Vaslui: „În Moldova se reclamă mult mai uşor. În Ardeal de multe ori nu se reclamă violuri, chiar dacă se întâmplă“

Campania „România infractorilor necunoscuţi“ continuă cu un interviu cu Sorin Armeanu (45 de ani), cel care conduce Parchetul dintr-un judeţ zguduit de multe fapte odioase. Armeanu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, vorbeşte despre cazurile cu autor necunoscut (AN), dar şi despre alte probleme.

„Adevărul“: Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie, în Vaslui sunt înregistrate peste 13.157 de dosare penale cu autori necunoscuţi, judeţul ocupând primul loc după marile oraşe ale ţării. Cum vi se pare acest număr?

Sorin Armeanu: Trebuie văzut următorul lucru. Este un specific colectiv, în sensul că în Moldova sunt mult mai multe reclamaţii pentru săvârşirea unor fapte mărunte care în alte zone ale ţării nu sunt reclamate. În Ardeal, spre exemplu, nu se reclamă chiar totul şi de asta pare că avem o criminalitate mult mai mare în zona noastră, fapt reflectat şi de numărul de AN-uri, faţă de alte zone. Şi aici mă refer la Ardeal, pentru că acolo este un comportament un pic diferit faţă de zona Moldovei şi zona Munteniei. Moldova şi Muntenia se aseamănă foarte mult la tipul de comportament şi aici mă refer şi la tipul de infracţionalitate, dar şi la comportamentul persoanelor vătămate. Persoanele vătămate reclamă mult mai uşor în Moldova şi în Muntenia şi reclamă de multe ori fapte mărunte, ori chestia aceasta nu o prea observăm în Ardeal. Ministerul Public se ocupă şi cu studiile criminologice, ori eu, dacă tot fac statisticile astea de 19 ani, am observat chestia aceasta, pentru că Ministerul Public ne comunică şi nouă datele pe judeţ şi pe regiuni, pe Curţi de Apel mai exact, şi observăm nişte chestiuni care ne atrag atenţia. Zona noastră a Moldovei este cel mai mare volum de activitate pe procuror din ţară. Din primele patru judeţe, trei sunt din Moldova. Asta arată un număr foarte mare de dosare care sunt instrumentate de procuror, dar nu neapărat că ar fi o criminalitate mult mai mare în zona noastră, decât în alte părţi, ci pentru faptul că oamenii sunt obişnuiţi să meargă la Poliţie pentru orice.

Dar faptele, fie că ele sunt mărunte, există.

Nu îngrădim dreptul oamenilor de a merge la Poliţie, departe de mine acest gând, este dreptul fiecăruia să reclame, însă, aşa cum v-am spus, în alte zone ale ţării dacă omul constată din start că nu are şanse să vadă autorul unui furt, nu va mai merge să reclame. E şi pentru faptul că în Ardeal satele sunt, în general, izolate la distanţe foarte mari. Dacă omul constată că i-a dispărut un sac de cartofi sau nu mai ştiu ce din faţa casei, o tigaie cu mâncare, nu se mai duce să reclame. Ori în Moldova, fiind localităţile foarte apropiate una de alta şi postul de Poliţie la o distanţă relativ mică, cât este să meargă să reclame la post? Şi atunci s-a ajuns la discrepanţa aceasta între regiuni, care este aparentă. În realitate, criminalitatea este apropiată. Vorbim astăzi de globalizare, ori globalizarea aceasta nu duce doar la industrializare, ci şi la un comportament colectiv. Şi aici un factor important este şi presa, în special televiziunile.

Consideraţi că are presa influenţează fenomenul infracţional?

Nu. Din ce am observat eu, raportat la presă, nu este vorba de vreo vină. Ceea ce se observă din presa audio-vizuală, se exagerează foarte mult pe infracţiunile de violenţă. Că-i furt, că-i viol, că-i omor, unde se pune foarte mult accent pe persoana făptuitorului, dar şi a părţii vătămate. Uneori mult prea mult.. Ceea ce duce la următoare situaţie bizară, care însă este explicabilă. Văd lucrurile astea şi alţi făptuitori care fac fapte similare şi pentru care sentimentul de vinovăţie pentru faptele pe care le fac scade. Ei îşi spun, domnule, uite că face altul ceea ce fac eu. Ştiu eu, un incest sau altă infracţiune gravă. Un nebun care îşi violează fetele, vede că se întâmplă şi în alte părţi şi îşi spune că nu doar el face asta.

Dar mergând pe această logică, mă gândesc că vede la televizor şi ce păţeşte respectivul, nu doar ce face.

Nu vede, aici este problema, că nu vede ce păţeşte. Pentru că de multe ori ştirile de la televizor nu duc tot ciclul evenimentului până la capăt, să se ştie ce pedeapsă a primit respectivul. Ştie doar că a fost arestat, dar mai departe nu mai ştie ce s-a întâmplat.

Şi arestul preventiv poate să descurajeze.

Din păcate, arestul preventiv nu mai este aşa o sperietoare. Sunt tot felul de persoanalităţi cunoscute care, după ce ai ieşit din arest preventiv, au comentat că nu-i aşa de groaznic în puşcărie. Iar oamenii văd lucrurile astea. S-a ajuns să se creadă că Vasluiul este un judeţ primitiv şi nu cred că este aşa.

Dar se întâmplă şi multe fapte urâte

Ştiţi ce se întâmplă cu violul şi cu tâlhăria, şi nu e vorba numai de România, ci de întreaga Europă: violurile se petrec încă de pe vremea dacilor. Şi de multe ori nu era reclamat, pentru că femeia era considerată de o moralitate îndoielnică. Situaţia se perpetuează şi în zilele noastre în zona Ardealului. În Ardeal nu se reclamă violuri, chiar dacă se întâmplă violuri. Sau, cum este cazul Harghitei (n.r. - judeţ în care au fost ani în care nu s-a înregistrat niciun viol), un judeţ cu o întindere foarte mare cu zonă de pădure, case izolate. Acolo oamenii nu prea au cum să interacţioneze. Ori gândiţi-vă că dacă mergem seara într-un sat la noi, nu se poate să nu găseşti pâlcuri de câte 10-12 băieţi care merg la birt sau mai ştiu eu unde. De aici este o diferenţă mare de comportament. Oamenii, fiind izolaţi şi obişnuiţi să trăiască într-un alt mediu, în Ardeal, nu există ocazia de a săvârşi violuri. Asta nu înseamnă că nu ar putea să se întâmple. Numai că, de multe ori, şi atunci când se întâmplă, nu mai este reclamat, motivaţia fiind aceeaşi: oprobriul comunităţii, că femeia nu avea voie să fie violată, că dacă a ajuns să fie violată este de o moralitatea îndoielnică. La noi s-a mers până în partea opusă, în sensul că se reclamă viol şi când nu este. Sunt diverse cazuri.

Câte din violurile reclamate se confirmă?

În jur de jumătate. Mai sunt situaţii când este posibil să fie viol, dar este reclamat foarte târziu şi nu mai ai cum să obţii probatoriul necesar pentru a dovedi violul. Revenind la Vaslui, faptul că s-a insistat foarte mult cu violul care a avut impact anul trecut s-a ajuns ca acum să se reclame şi numai dacă cineva s-a uitat urât la ea

În cazul violului de la Văleni, credeţi că a procedat corect procurorul care nu a contestat decizia de înlocuire a arestului preşentiv în dosarul celor şapte tineri acuzaţi de viol?

Nu am voie să comentez decizia, pentru că încalc codul deonotologic. Fiecare decizie are raţionamentul ei. Şi în final nu procurorul hotărăşte cu privire la o măsură preventivă, ci judecătorul. Faptul că o hotărăre nu a fost contestată are raţionamentul ei şi nu trebuie să judecăm global. Fiecare caz  are anumite particularităţi şi instrumentarea fiecărui dosar are specificul său: legat de stadiul procesual, de modul de recunoaştere, de probatoriul care s-a administrat.

Din punctul dumneavoastră de vedere, suspectul unei infracţiuni de viol, atunci când există suspciciuni rezonabile că este autorul faptei, în ce stare ar trebui cercetat?

În astfel de situaţii, a violului cu probatorii clare, măsura arestului preventiv trebuie luată şi să vă spun şi de ce. Spre deosebire de majoritatea infracţiunilor de violenţă, care de multe ori pot găsi o justificare, chiar şi la omor poţi să găseşti o justificare, la viol nu este aşa. Violul nu reprezintă decât un dispreţ total al autorului faţă de persoana vătămată. Violul nu are nicio justificare, în nicio direcţie. Tocmai această deconsiderare, dispreţul faţă de victimă, agravează nu doar fapta în sine, ci şi persoana celui care o săvârşeşte. Şi atunci trebuie să dai un exemplu, prin măsuri preventive. Dar vă spuneam, violul este văzut ca o situaţie care se practică de mii de ani. De aceea s-a ajuns aici.

Revenind la stocul de dosare aflate în cele patru unităţi de parchet din judeţul Vaslui, care este situaţia în prezent?

Aşa cum spuneaţi, în cazul dosarelor cu AN sunt 13.000. Iar ca situaţie nouă, faţă de alţi ani, stocul de dosare cel mai mare nu mai este la Bârlad, aşa cum eram obişnuiţi, ci la Vaslui.

Cauza?

Nu mai avem procurori. Au fost foarte mulţi care au venit, au plecat. Avem un mare deficit de personal şi din cauza aceasta avem probleme cu privire la celeritatea soluţionării dosarelor. Asta nu înseamnă că nu se vor face, se vor soluţiona, însă nu în ritmul în care ar trebui şi pe care ni l-am dori.

Am observat, analizând rapoartele din anii trecuţi, uneori supravegherea formală şi ritmul lent în care procurorii instrumentează unele dosare.

Din păcate există şi astfel de situaţii. Şi nu se reuşeşte tocmai din cauza acestei fluctuaţii de personal. Dacă noi am avea o stabilitate s-ar vedea în rezultate. Drept dovadă în 2013 a fost primul an după `90 când schema de personal a fost completă şi stocul de dosare rămase nesoluţionate a scăzut. A fost singurul an. Imediat ce au reapărut probleme în schema de personal, au plecat procurori, nu prea au mai venit, stocul de dosare a reînceput să crească. Anul 2013 ne-a dat un semnal foarte bun, în sensul că, dacă am reuşi să avem stabilitate pe acest sector, noi am putea avea rezultate mult mai bune.

Schema de personal cuprinde 38 de procurori, care acoperă toate cele patru unităţi de parchet. Sunt suficienţi 38 de procurori pentru un judeţ în care numărul de dosare penale s-a dublat în ultimii zece ani? De când este această schemă de personal?

Din 1992. Este o schemă depăşită de foarte multă vreme.

Aţi făcut demersuri în acest sens?

Nenumărate!

Şi care au fost răspunsurile?

Răspunsul este că se dau posturi, dar în limita bugetului, însă posturile acestea s-au direcţionat numai către parchetele mari din ţară. Vă dau un exemplu: Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Noi spunem de criminalitate mare la Vaslui, dar la Iaşi e şi mai mare, e aproape dublă, e drept că populaţia este mai numeroasă. Ei, tocmai prin prima acestei criminalităţi foarte mari, au reuşit să atragă toate posturile care erau cumva disponibile, dirijate de structura centrală. Aveau criminalitate foarte mare şi toate posturile care s-au obţinut s-au dirijat către PJ Iaşi. Din păcate, toate celelalte parchete de pe raza Curţii de Apel Iaşi nu au primit nimic. Noi trebuie să ne descurcăm cu ce avem.

Totuşi, an de an, v-aţi propus în planul de măsuri să reduceţi fluctuaţia de personal. Cum de nu aţi reuşit asta? Vasluiul a devenit pentru tinerii magistraţi o pistă către marele oraşe.

Nu am reuşit. În general, procurorii şi judecătorii preferă oraşele care au instanţe cu grad de curte de apel. Li se pare că este mai uşor pentru a urca pe scara profesională. Dar să ştiţi că, în ultimii ani, eu am observat un comportament al magistraţilor. Dacă înainte un magistrat punea un semn egal între cariera profesională şi viaţa de familie, acordându-le atenţie în egală măsură, acum nu. Cariera profesională a devenit mult mai importantă decât viaţa de familie. Cei mai mulţi magistraţi care au plecat de la Vaslui fie sunt necăsătoriţi, fie erau căsătoriţi, dar familiile lor nu erau în Vaslui. Există şi situaţia că s-au creat locuri libere, s-au pensionat foarte mulţi colegi magistraţi şi locurile au devenit disponibile şi atunci procurorii au plecat fie prin promovarea unor examene, fie prin transfer. Şi Vasluiul evident că are de pierdut. Suntem foarte aproape de Iaşi, care este o tentaţie foarte mare .

În prezent, care este unitatea de Parchet cu cel mai mare deficit?

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, care dintr-o schemă de nouă posturi are vacante patru, două de conducere şi două de execuţie. De săptămâna viitoare ne va veni un procuror nou pe un post de execuţie, dar mai rămâne unul, plus cele două funcţii de conducere.

Încărcătura de dosare per procuror?

La PJ Vaslui este cea mai mare, cred că ajunge undeva la 2.600 pe om anul acesta. Dar încărcătură mare este şi la PJ Huşi. Ştiţi ce se întâmplă, colegii de la structura centrală când fac statistica o realizează la numărul de procurori care figurează în schemă, însă de multe ori acest număr este mai mic decât cel efectiv ocupat. Avem procurori delegaţi la alte unităţi de parchet în afara judeţului. Postul său rămâne blocat la Vaslui şi figurează ca fiind ocupat, ori noi trebuie să lucrăm şi pentru colegul respectiv. Şi atunci statistica nu reflectă adevărul exact în legătură cu încărcătura cu dosare pe fiecare procuror în parte.

Cum se explică faptul că numărul de dosare s-a dublat, în schimb numărul dosarelor trimise în judecată a scăzut?

În primul rând e vorba de legislaţie. Au fost nenumărate modificări, inclusiv ale Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală în 2014. Până în 2014, procurorul avea posibilitatea să dea o sancţiune administrativă pentru fapte mărunte. Dacă stăm să analizăm, a scăzut numărul de trimiteri în judecată, dar a crescut numărul sancţiunilor date de procuror, pentru că erau foarte multe fapte care aveau un grad de periculozitate redus. Acest lucru a rămas şi în actualul cod, însă a dispărut sancţiunea aplicată în baza articolului 18, indice 1. Însă a apărut instituţia renunţării la urmărire penală, care a reluat practic pe aceleaşi considerente posibilitatea ca procurorul să nu mai trimită în judecată orice infracţiune şi să-i permită să închidă dosarul fără trimiterea în judecată dacă prejudiciul este recuperat, dacă persoana dă dovadă de îndreptare, dacă există un grad redus de pericol, în general este vorba de dosare cu fapte mărunte. Şi asta pentru că se constată că de multe ori cheltuielile pe care le face statul pentru a sancţiona o persoană şi a o aduce pe calea reabilitării sunt mult mai mari decât prejudiciile aduse.  

Procentual, cam cât din numărul de dosare au primit astfel de soluţii?

Până la intrarea în vigoare a noilor coduri, numărul dosarelor soluţionate cu sancţiuni administrative era aproape dublu, faţă de cel al dosarelor trimise în judecată, şi asta pentru că, aşa cum vă spuneam, sunt foarte multe dosare cu infracţiuni mărunte.

Din 2014 a apărut şi instituţia acordului de recunoaştere. Sunt multe dosarele în care se încheie acord de recunoaştere cu inculpaţii?

Acordul de recunoaştere încă este la o fază incipientă. Sunt prea puţine acorduri de recunoaştere faţă de câte s-ar putea face şi pentru că procedura pentru a încheia un astfel de acord este mai greoaie decât s-ar face un rechizitoriu. De asta procurorii preferă să facă un rechizitoriu, decât un acord. Şi aici nu e vorba de Vaslui, ci de întreaga ţară. Oricum sunt mai mult soluţii de renunţare şi acorduri decât rechizitorii şi menţine cam aceeaşi pondere, adică dublu decât numărul dosarelor trimise în judecată.

Referitor la operativitatea procurorilor din Vaslui, care este în prezent situaţia? În 2014 s-a înregistrat o scădere dramatică, la Bârlad înregistrându-se un record negativ de doar 17%

Operativitatea se stabileşte în funcţie de momentul de la care se reclamă fapta respectivă şi momentul în care dosarul a fost soluţionat. În anul 2014 au intrat în vigoare noile coduri, care au permis procurorilor să închidă foarte multe dosare cu AN, dosare vechi de ani de zile. Or, procurorii de la Bârlad au soluţionat 6.000 de dosare, dar din acestea 2.000 erau dosare cu AN, vechi chiar de zece ani, ceea ce pe vechiul cod nu era posibil. S-a procedat la renunţarea la urmărire penală, pentru că nu există un interes pentru urmărirea faptelor reclamate. Asta a tras în jos operativitatea, nu înseamnă că s-a lucrat mai puţin.

Dar aceste dosare, în care spuneţi că se renunţă la urmărirea penală pentru că nu reprezintă interes, ce vizează?

Cele mai multe vizează infracţiuni de furt, dar mărunte. Vă spun se reclamă aproape orice: furtul unui borcan cu murături sau o funie, o tigaie cu friptură sau o oală cu sarmale. Am avut şi astfel de reclamaţii.

Care sunt primele cinci probleme cu care se confruntă Parchetele din Vaslui?

Cea mai mare problemă o constituie faptul că personalul este insuficient, în al doilea rând, oricum schema este subdimensionat. Noi am încercat, nici nu mai ştiu de câte ori, să obţinem o majoarare a schemei de personal. Problema este că nu doar noi ne dorim lucrul acesta, toate parchetele din ţară doresc acelaşi lucru. Şi se tot pune problema de câţiva ani, foarte mulţi chiar, să se dezbată la nivel naţional, să se facă o reaşezare a schemelor de personal. Iar Vasluiul este în top, toate parchetele din judeţ au volum de activitate peste media naţională. Rezultatele sunt încă foarte bune la câtă încărcătură avem noi. Pe lângă problema de personal şi subdimensionare schemelor, mai avem problema spaţiilor. Au devenit insuficiente. Sunt tot mai multe dosare de soluţionat, de arhivat şi aici e o problemă că nu avem loc suficient. Cam acestea sunt principalele probleme, restul sunt chestiuni curente

La sedinţe periodice care sunt problemele pe care le semnalează procurorii? De curand, un procuror din cadrul PT Vaslui a ridicat problema numărului insuficient de poliţişti din mediul rural, în special din localităţile cunoscute cu infracţionalitate ridicată. Avem comune care nu au niciun poliţist.

Da, este o problemă. Şi nu numai la poliţişti este o problemă, ci şi la jandarmi şi la personalul din penitenciare. Au apărut modificări la legea privind statutul poliţistului, privind condiţiile de pensionare. Sunt oameni care au o anumită vechime în sistem şi doresc să plece, deşi ei sunt destul de tineri şi ar mai avea putere de muncă pentru încă mulţi ani de acum înainte. Însă le permite legislaţia în vigoare să se pensioneze şi, din păcate, numărul celor care pleacă este mult mai mare decât numărul celor care intră în sistem. Oricum, un poliţist care vine are nevoie 5-6 ani ca să se formeze. Iar pentru cei care vin din sursă externă este şi mai greu.  Spre deosebire de cei care termină o şcoală de poliţie unde învaţă cât de cât nişte lucruri, când vii direct din civilie e mai complicat.

Dincolo de infracţionalitatea sexuală, de infracţiunile de mare violenţă, Vasluiul este un judeţ sărac. Marile fabrici ale oraşului, ale judeţului au dispărut în urma unor privatizări eşuate, dar persoane care să fie trase la răspundere pentru aceste privatizări nu am văzut. A existat pe rolul Parchetului vreun dosar care să vizeze modul în care s-au privatizate marile fabrici?

Au fost dosare privind prvatizările prin metda Mebo, dar acestea sunt dosare care au fost instrumentate în urmă cu 15-16 ani. Cele mai multe reclamaţii vizau tocmai această privatizare prin metoda Mebo, care a avut problemele ei din punct de vedere al corectitudinii, a moralităţii. Tocmai legislaţia de atunci, care era destul de încurcată a permis să se ajungă la o modalitate de privatizare mai puţin etică, însă legală. De asta nu ştiu dacă aţi văzut prea mulţi în ţară, nu vorbesc numai de Vaslui, care să fi fost trimişi în judecată pentru fraudă în urma unor privatizări.

Referitor la corupţie, spuneţi-ne dacă există sesizări şi ce reclamă în general oamenii?

Sigur. Tot timpul se înregistrează plângeri în care se reclamă faptul că li se pretinde să dea mită sau că au dat deja mită şi nu au primit serviciul pentru care au dat banii. La momentul acesta cred că avem în jur de 30 de dosare în lucru. Sunt multe situaţii când este posibil ca fapta să existe, dar reclamaţia se înregistrează foarte târziu de la momentul remiterii mitei, iar fapta este greu de probat.

Care sunt domeniile cel mai des reclamate pentru faptul că se pretinde mită?

Şi în domeniul administraţiei, şi în domeniul sănătăţii, instituţiile care derulează programe structurale, din fondurile naţionale, şi în Poliţie

De-a lungul mandatelor s-au făcut vreodată presiuni asupra dumneavoastră de cei din conducerea judeţului, de politicieni? S-au plâns procurorii din subordine  că s-ar exercita presiuni asupra lor?

Nu, nici vorbă. Nu s-au făcut presiuni niciodată. Şi să vă spun o chestie cu presiunea asta, dacă încearcă vreun politician vreodată să facă presiune asupra vreunui procuror sau a unui judecător o face doar în situaţia în care constată că persoana respectivă are un caracter slab.  Eu sunt convins că dacă noi, ăştia, care ne-am ales să fim magistraţi, avem un caracter puternic, suntem serioşi şi ne vedem de treaba noastră nu îndrăzneşte nimeni, sub nicio formă, să aibă vreo sugestie, vreo presiune. Nici de la cei la superiorii noştri, nici din extern.

În ce relaţii sunteţi cu autorităţile publice?

Normală. Cu cei din autorităţile administrative mă văd cam de două ori pe an, când sunt bilanţuri pe la diferite instituţii. Noi avem relaţiile noastre cu Poliţie, Parchete, mă refer la cele superioare şi instanţe.

Cu poliţiştii?

Am avut foarte mulţi prieteni în Poliţie, oameni de foarte mare valoare umană şi foarte buni profesionişti, care însă au ales să plece din sistem. Şi din punctul meu de vedere au plecat exact când nu trebuiau să plece, adică atunci când erau mai buni. Oameni la 45 până spre 50 de ani, care aveau şi cunoştinţe solide şi profesionalism, aveau o capacitate deosebită pentru a avea rezultate foarte bune dar, din păcate, au ales alt drum. A fost alegerea lor, dar s-a pierdut mult prin plecarea lor.

Cum apreciaţi că va evolua fenomenul infracţional în viitor?

Va creşte infracţionalitatea economică. Cea obişnuită, cum îi spunem noi, care vizează aşa-numitele infracţiuni de drept comun, va scădea, atâta timp cât şi procentul populaţiei din mediul rural va scădea şi va creşte cel urban. Aţi observat, criminalitatea este diferită, în funcţie de mediu. Cele de drept comun sunt mult mai multe în mediul rural, dar cu un anumit specific, furtul are un procent mai mic la ţară, decât la oraş. Violurile sunt mult mai multe la ţară, tâlhăriile, în schimb, sunt mai frecvente la oraş. Marea majoritate a infracţiunilor de omor sunt tot în mediul rural.

Cum explicaţi faptul că, de ani de zile, zona Bârladul se menţine cu cel mai ridicat grad de infracţionalitate, deşi în această zonă sunt concentraţi mai mulţi poliţişti şi mai mulţi procurori. Am constatat, în schimb, că la Bârlad, spre deosebire de alte instanţe din judeţ, se înregistrează cele mai mici pedepse.

Este adevărat. Şi tocmai de asta procurorii care sunt la Parchetul Bârlad au atacat soluţiile care li s-au părut ca având pedepsele mai blânde decât ar fi meritat inculpaţii şi, de cele mai multe ori au reuşit să câştige, au un procent foarte bun de admitere a căilor de atac, de peste 90%. Curtea de Apel Iaşi este cea care decide pe cele două judeţe, Iaşi şi Vaslui, şi ea regularizează, să spun aşa, cuantumul pedepselor pentru fapte similare. Se doreşte să se ajungă la o practică unitară, să se ajungă la situaţia care era până în anul 1990, când la nivelul instanţelor şi unităţilor de parchet se făcea o analiză ca să nu fie o discrepanţă foarte mare între o pedeapsă aplicată la Vaslui şi una la Satu Mare , pentru situaţii similare. După anul 1990, unii au înţeles că domnule există independenţa magistratului, el hotărăşte. Însă oamenii sunt cei care judecă, pentru că justiţia este un serviciu în sprijinul societăţii. Şi oamenii observă toate aceste derapaje. De asta sunt câţiva ani buni de când se insistă pentru unificarea practicii. Dar vedeţi dumneavoastră a dispărut recursul în anulare care era o metodă foarte bună de a unifica practica la nivel naţional.

CV - Cine este Sorin Armeanu

Sorin Armeanu este procuror din anul 1994, iar din 1997 a ocupat doar funcţii de conducere. Se află la cel de-al doilea mandat (şi ultimul) de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Anterior a mai deţinut funcţia de prim-procuror adjunct, respectiv prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.