Lecţia de viaţă oferită de două tinere doctoriţe cu o voinţă uriaşă. Şi-au urmat visul, trecând peste bariera dizabilităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două tinere doctoriţe din Iaşi oferă o lecţie de voinţă, ambiţie şi pozitivism, doborând barierele prejudecăţilor şi îndemnând societatea să vadă în jur abilităţi şi nu dizabilităţi.

Andreea Nechita are 25 ani şi este din Tîrgu Neamţ, iar Bianca Spânu are 27 de ani şi este din Vaslui. Amândouă au absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iaşi, fiind în prezent medici rezidenţi. Printre puţinii medici din România care profesează fiind în scaun rulant. 

În spatele succesului celor două tinere se ascunde un munte de forţă şi ambiţie, cu care au învins prejudecăţile, dar şi dificultăţile cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi din România. Prin succesul lor, însă, Andreea şi Bianca demonstrează că un handicap nu trebuie să reprezinte o piedică în calea dezvoltării personale, iar scaunul cu rotile nu trebuie să stârnească compasiune. 

”Vreau să vedeţi abilităţi, nu dizabilităţi”, este deviza prin care Bianca Spânu încearcă, prin proiectele sociale în care este implicată, să schimbe mentalităţi atât de înrădăcinate în societatea românească.

Bianca Spânu, fostă olimpică la chimie, a ajuns imobilizată scaun rulant în urma unui accident rutier suferit în 2011, pe când abia îşi începuse studiile la Medicină. Accidentul teribil i-a schimbat cursul vieţii. A avut nevoie de peste 300 de zile de îngrijiri medicale după tragedie. A fost spitalizată în diferite unităţi sanitare şi clinici medicale de recuperare, a fost supusă multor intervenţii chirurgicale.

În ciuda stării de sănătate şubrezite, tânăra nu şi-a încetat studiile, ci după câteva luni de recuperare, în care a reuşit să-şi găsească echilibrul în şezut astfel încât să poată folosi scaunul cu rotile, Bianca a revenit printre studenţi. Tânăra a fost întotdeauna printre cei mai bine pregătiţi studenţi din an, fiind beneficiara unei burse de studiu.

Bianca a căpătat şi mai multă încredere în capacităţile sale, după ce a acceptat să fie voluntară pentru un proiect atipic. Studenta a fost de acord să urce pe un podium de modă în scaunul cu rotile în cadrul unui eveniment numit „Atipic Beauty”, care promovează frumuseţea femeilor cu dizabilităţi prin organizarea anuală a două sau trei prezentări de modă cu fotomodele altfel.

Imagine indisponibilă


Pe lângă finalizarea studiilor la Medicină şi activitatea pe care o desfăşoară ca medic rezident, Bianca Spânu este implicată în mai multe proiecte cu impact social. Ea a susţinut numeroase activităţi educative, inclusiv în penitenciare, atrâgând atenţia asupra adoptării unei conduite prudente în conducere. Accidentul care a schimbat viaţa Biancă Spânu a fost provocat de un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul suspendat.

bianca spinu

”Exemplul Biancăi, o luptătoare cum rar întâlneşti, ne demonstrează tuturor că handicapul şi neputinţa sunt adesea doar în mintea noastră. Contactul nemijlocit cu aceste personalităţi care, prin  efort propriu susţinut, au obţinut recunoaşterea colectivităţii, precum şi prezentarea directă a unor aspecte de viaţă care le-au marcat acestora existenţa, pot constitui subiecte de reflecţie şi pot canaliza resursele individuale ale celor prezenţi în scopul adoptării unor conduite acceptate din punct de vedere social. La activitate au participat peste 100 de deţinuţi, vizibil marcaţi de povestea Biancăi Spînu şi de mesajul transmis de aceasta”, a precizat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, acolo unde tânăra a susţinut o activitate educativă în faţa deţinuţilor.

Recent, Bianca Spânu a fost numită recent preşedinte onorific al  Asociaţiei Nationale a Victimelor si Prevenirea Accidentelor Rutiere.

Atitudine de învingător

Andreea Nechita este medic rezident la Secţia Dermatovenerologie a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Originară din Târgu Neamţ, Andreea a ales să facă Medicină după ce o afecţiune genetică a condamnat-o prematur la scaunul rulant.

andreea nechita

Andreea a devenit suspectă de o boală genetică (amio­trofie spinală de gradul III)  pe când avea trei ani. Mare parte din copilărie şi-a petrecut-o prin spitale, diagnosticul fiind diferit de la o clinică la alta. În 2007, a ajuns în China, unde afecţiunea genetică a fost confirmată, iar Andreea a început tratamentul cu celule stem. Un an mai târziu, a suferit o operaţie de ocluzie intestinală, urmată de un şoc septic, iar în urma repaosului prelungit avea să constate că nu se mai poate ridica. Avea 16 ani, iar toate orele de recuperare kinetoterapeutică efectuate până atunci se pierduseră. Andreea nu s-a lăsat compleşită de faptul că devenise dependentă de scaunul rulant. Susţinerea permanentă a familiei i-a dat aripi. Au urmat alte şedinţe de kinetoterapie, în ţară şi străinătate, care au ajutat-o să se ridice din pat şi să stea în pi­cioare, cu sprijin.

În toată această perioadă nu a renunţat la studiu. Din contră, a folosit învăţatul şi pasiunea pentru citit drept arme pentru a nu se lăsa doborâtă de problemele ei. Deşi era elevă la profil uman şi să gândea să studieze Psihologia sau Dreptul, Andreea şi-a schimbat opţiunile după ce a rămas imobilizată alegând să se întoarcă la spital, dar de această dată nu ca pacient, ci ca medic. A fost admisă la Medicină din prima încercare, cu media 9.50.

„În mod paradoxal, chiar dacă trebuia să spun că nu mai vreau să văd spitale în viaţa mea, eu tot acolo am vrut să fiu. Eram în clasa a X-a când m-am hotărât, şi am început să învăţ. Ca să intru la Medicină, a trebuit să o iau de la zero, dar n-a fost o problemă. În spital mi-a fost locul, aici am ajuns. Am luat examenul din prima, şi cred că a fost o confirmare că aici trebuia să fiu. Toată facultatea am făcu­t-o în scaun, dar eu am vrut-o din start. Aşa am simţit, nu ştiu de ce“, a declarat Andreea Nechita pentru Ziarul de Iaşi. 

Cetăţean de onoare în oraşul natal

Lecţia de voinţă a Andreei a fost răsplătită de autorităţile din oraşul natal care i-a oferit în septembrie 2018 titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Neamţ. 

„Domnişoara doctor a reuşit să învingă prejudecăţile oamenilor şi a luptat din răsputeri să-şi împlinească visul, acela de a fi de folos persoanelor cu probleme de sănătate, dovedind că orice vis poate fi realizabil, chiar dacă viaţa te-a pus la grele încercări. Dr. Andreea Daniela Nechita este un exemplu pentru noi toţi, un adevărat erou şi merită toată aprecierea şi încurajarea. Prin motivaţia expusă, în semn de apreciere şi de respect pentru curajul, perseverenţa şi performanţa de care a dat dovadă domnişoara dr. Andreea Daniela Nechita, reuşind să-şi depăşească limitele şi să-şi aducă o importantă contribuţie în slujba binelui public, am iniţiat prezentul proiect de hotărîre prin care s-a propus acordarea Titlului de Cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Neamţ“, au arătat aleşii din Tîrgu Neamţ în expunerea de motive.

andreea nechita
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite