Destinul lui Ovidiu Toniţa, sportivul român cu viaţă de film. Drumul adolescentului orfan, de la cărat navete de cola, până la Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ovidiu tonita

EVOLUŢIE Tribune întregi de suporteri şi ropote de aplauze au marcat finalul carierei sportive de înaltă performanţă a rugbistului Ovidiu Toniţa (35 de ani). „Autobuzul din Carpaţi“, cum l-a supranumit presa internaţională, a început să joace rugbi întâmplător, dar a ajuns la cinci participări la Cupa Mondială de Rugbi, record care a mai fost atins doar de un singur sportiv din Samoa.

Într-un apartament cu trei camere din Bârlad, judeţul Vaslui, aflat pe strada Mihai Viteazu, a crescut şi a copilărit unul dintre cei mai mari rugbişti din România: Ovidiu Toniţa (35 de ani). „Autobuzul din Carpaţi“, cum a fost numit de presa internaţională, a purtat pentru ultima dată tricoul echipei naţionale de rugby pe 12 martie 2016, pe stadionul „Emil Alexandrescu“ din Iaşi, locul unde s-a disputat meciul România-Germania în cadrul Cupei Europene a Naţiunilor, meci încheiat cu scorul 71-6 şi cu un ultim eseu dat de Toniţa.

După o carieră impresionantă, cu cinci participări la Cupa Mondială de Rugby, Ovidiu Toniţa este stabilit în prezent definitiv în oraşul Perpignan din sudul Franţei. Este căsătorit, soţia lui fiind tot sportivă (instructor de fitness), şi împreună au un băieţel de 2 ani şi jumătate. Rugbistul şi-a păstrat modestia, deşi şi-a schimbat radical destinul. Nu a uitat de unde a plecat şi, de câte ori revine în oraşul natal, merge la CSS Bârlad, clubul unde a debutat. Le aduce micilor sportivi ghete şi tricouri ale Naţionalei.

image

„Sunt un privilegiat al acestui sport pentru că mi-a dat foarte multe. Am muncit, e adevărat, dar am avut parte de tot ce mi-am dorit. Mi-ar plăcea să fac un centru sportiv la Bârlad, este un proiect pe care îl am în minte de mulţi ani. Dar de la spus la făcut e mare diferenţă“, a subliniazt Ovidiu Toniţa, pentru „Weekend Adevărul“.

La final de carieră sportivă de înaltă performanţă i-au fost înmânate distincţii şi omagii de la autorităţile române, a primit ovaţiile spectatorilor. Totuşi, reuşita sportivului nu trădează nimic din sacrificiile făcute pentru a ajunge printre marii sportivi.

Capul familiei la 18 ani

Ovidiu Toniţa provine dintr-o familie numeroasă, cu şase copii, el fiind al treilea născut şi primul băiat. La 18 ani a ajuns orfan de tată, moment în care greutăţile familiei au devenit apăsătoare, iar Ovidiu şi-a asumat rolul de cap al familiei.

ovidiu tonita

Jeanina Toniţa (foto jos), sora mai mare a sportivului, povesteşte că ea, împreună cu fratele său Ovidiu au dus tot greul familiei. „Noi nu am ştiut ce înseamnă să găseşti dulciuri în ghetuţe de Sfântul Nicolae. Fraţii noştri mai mici nu au avut aceste lipsuri. Eu am muncit de la 13 ani pentru a-mi ajuta familia, am vândut haine în bazar, iar la 20 de ani, am plecat în Olanda. Trimiteam acasă ce puteam, am achitat 600 de dolari pentru apartamentul de acasă. Aşa erau timpurile. Ne-am ajutat unul pe altul, ne-am ridicat şi am rămas uniţi.“

ovidiu tonita

Sărăcia extremă i-a împins să facă eforturi pentru supravieţuire. Performanţa sportivă a lui Ovidiu a venit la scurt timp ca o recompensă binemeritată. El a debutat ca sportiv la judo şi muncea din greu pentru a contribui la venitul familiei. Dimineaţa mergea la antrenamente şi la şcoală, iar după-amiaza până noaptea târziu lucra la depozitele din Bârlad, unde descărca navete de cola. Şi asta vreme de mai mulţi ani. Înălţimea sa impresionantă, constituţia robustă formată în anii de antrenamente la arte marţiale, capacitatea de a depune efort fizic susţinut, dar şi bunul-simţ, toate acestea au captat atenţia antrenorilor de rugby din oraşul natal care au reuşit cu greu să-l convingă să intre în echipa Clubului Sportiv Şcolar Bârlad. Nu s-a îndrăgostit imediat de sportul cu balonul oval.

„Mă rugam să încheie meciul sănătos“

Maricica Toniţa (63 de ani), mama „Autobuzului din Carpaţi“, trăieşte acum singură în apartamentul care cândva era neîncăpător pentru numeroasa familie. Continuă să muncească pentru că aşa a făcut o viaţă. Locuinţa e un adevărat altar închinat copilului care a făcut-o atât de mândră. Pereţii dormitorului sunt plini cu fotografii şi articole din ziarele care au relatat reuşitele lui Ovidiu. Cutii întregi cu diplome şi plachete, pungi pline cu fotografii ale copiilor. Cele mai vechi sunt de la începutul anilor 2000. Nu există poze din tinereţea atât de grea, nu şi-au permis.

image

„A fost greu, tare greu. Am fost necăjiţi. Am rămas văduvă la 45 de ani, fără niciun venit. Cea mai mică dintre fete avea 7 ani. Parcă nu-mi vine să cred că am ajuns acum aşa. În tinereţe am muncit în confecţii şi la aprozar, apoi, când s-au înmulţit copiii, am rămas casnică. Acum sunt mamă de campion şi nu pot să descriu cât de mândră sunt. Când mă uitam la meciuri, ţineam o icoană în mână şi mă rugam să încheie meciul sănătos. E un sport dur“, a spus mama campionului.

Trei din cei şase copii ai ei s-au realizat prin sport. Jeanina (38 de ani) este dublu cetăţean româno-olandez şi este instructor de fitness. Ovidiu şi fratele mai mic, George (30 de ani), au făcut performanţă în rugby, amândoi fiind stabiliţi în Franţa. O altă soră s-a stabilit în Anglia, doar două fete mai trăiesc în România

Cinci participări la Cupa Mondială de Rugbi

Ovidiu Toniţa a avut cinci participări la Cupa Mondială de Rugby, record care a mai fost atins doar de un singur sportiv din Samoa. S-a remarcat  la Cupa Mondială în 1999, la numai 19 ani. În acelaşi an, a promovat de la echipa „Rulmentul“ Bârlad direct la Grenoble (Franţa). După participarea la Cupa Mondială din 1999, au urmat cele de la ediţiile din 2003, 2007 şi 2011 şi 2015. În ultimii 15 ani, a jucat pentru echipele FC Grenoble (2001-2002), Biarritz Olympique (2002-2004), Perpignan (2004-2012) şi Carcassonne (2012-2014), alături de Perpignan devenind campion al Franţei în 2009. Din 2014 a ajuns jucător la Aix-en-Provence.
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite