Colegii vameşilor prinşi cu zeci de mii de euro jură că în vamă nu s-a luat niciodată şpaga de la călători: „Nu suntem golani!”. Judecător: „Îi serveaţi cu cafea?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
21 de vameşi de la Albiţa sunt judecaţi pentru fapte de corupţie
21 de vameşi de la Albiţa sunt judecaţi pentru fapte de corupţie

Audieri maraton au avut loc la Tribunalul Vaslui în dosarul celor 21 de vameşi de la Albiţa, judecaţi pentru fapte de corupţie. Mai mulţi colegi de-ai acestora au fost audiaţi de judecători, unul dintre ei fiind ameninţat judecător cu fi amenda şi evacuarea din sală, după ce avut o atitudine sfidătoare, persiflând preşedintele completului de judecată.

Nu mai puţin de 10 vameşi de la Vama Albiţa, au fost audiaţi luni la Tribunalul Vaslui, în calitate de martor, în dosarul în care 21 de colegi sunt judecaţi pentru luare de mită şi constituire de grup infracţional organizat. Audierile au debutat cu unul dintre investigatorii sub acoperire folosiţi de DNA în anchetă şi retras ulterior pentru ineficienţă, spun surse neoficiale.

Audiat prin videoconferinţă, martorul cu identitatea protejată a declarat judecătorilor că pe toata durata mandatului în care a fost autorizat de DNA să poarte tehnică de interceptare nu a dat niciodată mită când a tranzitat frontiera, pentru că nu i s-a cerut. Colegul său, în schimb, ar fi fost condiţionat de vameşi în mai multe rânduri să ofere diverse sume de bani pentru a scăpa de controalele amănunţite. 

Investigatorul a declarat că retragerea sa din anchetă a venit firesc, ca urmare a finalizării mandatului pentru care a fost autorizat şi nu din alte motive. La multe dintre întrebările punctuale ale avocaţilor celor 21 de vameşi, investigatorul a declarat că ”nu îşi mai aminteşte”, invocând trecerea timpului de la comiterea respectivelor fapte, aproximativ trei ani. Partenerul investigatorului acoperit, deşi a fost citat, nu a putut fi audiat, fiind plecat într-o misiune în străinătate, urmând să revină în ţară în luna iunie. 

Apărarea colegilor vameşilor: ”Nu există şpagă în vamă”

Au dat declaraţii în schimb colegii vameşilor, care au fost audiaţi ca martori şi în timpul urmăririi penale. Timp de mai bine de patru ore, inspectorii vamali de la Albiţa au încercat să demonteze mitul şpăgii în vămi, susţinând în sala de judecată că nu au auzit vreodată la la Punctul Vamal Albiţa să fie pretinse sume de bani sau alte foloase de la cei care tranzitează frontiera. 

Vameşii Gabriel Zugravu, Gabriel Oancea, Cristina Hurdubaie, Gabriel Hurdubaie, Lucian Matei, Eugen Sălăvăstru, Radu Veiber, Beby Sofronie, dar şi comisionarii vamali Daniel Ciubotaru şi Gabriel Brănici au declarat sub puterea jurământului că Albiţa este o vamă incoruptibilă, unde nu s-a perceput şpagă de la călători şi unde niciodată nu s-au colectat şpăgi pentru a fi împărţit ierarhic, în funcţie de gradul fiecăruia, aşa cum susţine DNA.

”Nu au fost niciodată situaţii când persoanele care tranzitau frontiera să lase bani, cafea sau diverse atenţii”, a declarat şeful de tură Gabriel Hurdubaie. ”Îi serveaţi dumneavoastră cu cafea?”, a replicat preşedintele completului de judecată.

Vameşul Beby, spectacol în sala de judecată

Pe parcursul audierilor, vameşii audiaţi în calitate de martor au respectat solemnitatea şedinţei de judecată, chiar dacă răspunsul la întrebări, uneori, friza ridicolul. A fost însă o excepţie. Şeful de tură Bebi Sofronie, un adevărat lider al vameşilor, inculpaţi sau martori, deopotrivă, care a oferit un veritabil spectacol în sala de judecată, fiind în două rânduri avertizat de judecător cu evacuarea.  

Asemenea celorlalţi vameşi audiaţi, Sofronie a declarat că în Vama Albiţa nu se dă şi nu s-a dat vreodată şpagă.

”Această anchetă este o scenetă ieftină a domnului Eva (Emilian Eva, procurorul de caz n.r.). Am fost şi eu audiat atunci la DNA şi chiar am fost supărat când am fost întrebat de asemenea chestii (fapte de corupţie n.r.). Eu îmi ştiu colegii de 20 de ani şi asemenea lucruri, ce spune domnul Eva, nu s-au întâmplat. Domnul Eva a vrut să acrediteze ideea că la Albiţa este o gaşcă de golani. Noi nu suntem golani”, a afirmat pe un ton ridicat vameşul Beby Sofronie, întrerupând în mai multe rânduri preşedintele completului de judecată. ”Cred că aveţi măcar o problemă de bun simţ. Vreţi să vă amendez sau să vă dau afară”, a replicat judecătorul, vădit deranjat de atitudinea matorului care gesticula şi vorbea fără întrerupere, fără a ţine cont de întrebările adresate. 

”Trebuie să ne apărăm şi noi cumva, trebuie să vorbesc. Mai bine mă arestau şi pe mine să fiu şi eu inculpat”, şi-a continuat vameşul Sofronie depoziţia, spre satisfacţia colegilor din sala de judecată. 

Audierile în acest dosar vor continua pe 22 februarie, dată la care a fost citat cu mandat de aducere investigatorul sub acoperire Igor Caraman, ofiţer judiciar din Republica Moldova, conducătorii auto moldoveni care au avut calitatea de denunţători,  precum şi vameşii Daniel Dandeş, Ion Vizitiu, Adriana Filimon. 

Povestea ”Lotul Albiţa II”

Cei 21 de vameşii de la Albiţa au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în decembrie 2010, sub acuzaţia de dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.  Aproape 150.000 de euro au ridicat ofiţerii anticorupţie din casele şi birourile vameşilor. Pe tot parcursul urmăririi penale vameşii nu au putut justifia provenienţa sumelor mari de bani ridicate de la domiciliile acestora. Unii dintre ei au invocat că îşi ţineau economiile în monede mai sigure, alţii că le-au primit de la rude din străinătate .

Cea mai mare suma confiscată, pentru care se solicită restituirea este 34.915 euro, 3.153 dolari SUA şi 50 lire sterline, bani ridicaţi de ofiţerii anticorupţie de la locuinţa fostului adjunct al Vămii Albiţa, Eugen Cristescu.  

Descinderile procurorilor DNA din toamna 2013 veneau la doi ani după trimiterea în judecată a 47 de poliţişti de frontieră de la Albiţa, acuzaţi la rândul lor de fapte de corupţie. Arestaţi şi eliberaţi, rând pe rând, poliţiştii de frontieră din "Lotul Albiţa I" sunt judecaţi şi la această dată, la instanţa de fond, Curtea de Apel Iaşi.  În dosarul ”Lotul Albiţa II”18 dintre ei, au fost arestaţi pe 22 octombrie 2013, în urma descinderilor DNA la Vama Albiţa. Ulterior, la începutul anului 2014, toţi vameşii au fost puşi, rând pe rând în libertate, fiind judecaţi sub control judiciar. Din lotul de 22, un singur vameş, Magdalena Coşniţă, a recunoscut acuzaţiile, fiind condamnată în baza acordului de recunoaştere la trei ani de închisoare cu suspendare.

Pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV Dimensiunea şpăgii la Albiţa: 4.000 de euro găsiţi în poşeta şefei pe "colectare". 17 vameşi arestaţi preventiv

VIDEO Zeci de mii de euro şi "alte valute" găsite în birourile şi maşinile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră din Leuşeni şi Albiţa

Podul de şpăgi de peste Prut. Reţeta frăţească de împărţire a mitei între vameşii români şi cei basarabeni

Procesul şpăgilor de la vama Moraviţa începe după mai bine de un an de la descinderile cu elicoptere

UPDATE Şeful Vămii Călăraşi, scos din casă de mascaţi. Ion Voicu, dus la birou pentru percheziţii

Motivare şoc în dosarul poliţiştilor „şpăgari”de la Albiţa. Citeşte cum judecătorul dinamitează dosarul

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite