Ce să nu faceţi când sunteţi răciţi. Reguli valabile de fiecare dată când vă îmbolnăviţi
0Odată cu instalarea sezonului rece, virozele respiratorii doboară tot mai multe persoane, cele mai multe îmbolnăviri înregistrându-se în rândul copiilor.
”Chiar dacă ne consideram experţi în ale bolii sunt posibile multe greşeli ce îi pot îmbolnăvi pe cei din jur sau pot duce la un tratament ineficient sau pot provoca o multitudine de complicaţii. Educaţia pentru sănătate ar trebui predată în şcoli!”, atrage atenţia doctorul Tudor Ciuhodaru.
Medicul urgentist a realizat un ghid cu recomandări în cazul îmbolnăvirilor, astfel încât să nu apară complicaţii.
Ce se face în caz de răceală
1. Repaus la domiciliu: într-o cameră luminoasă, aerisită, cu o temperatură medie de 22 – 24 grade.
2. Evitaţi contactul cu alte persoane: separat de restul familiei, evitaţi aglomeraţiile şi colectivităţile (mai ales cele şcolare). Nu duceţi copilul în colectivitate dacă prezintă febră, frison, tuse, secreţii nazale abundente.
3. Consultaţi un medic. Recomandările terapeutice (inclusiv vaccinarea) se stabilesc doar după consult medical (medic de familie/ specialist).
4. Respectaţi regulile individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tuşim sau stranutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii.
Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, spălatul trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistând pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mâinile cu prosoape de hartie sau aer cald sau dacă nu sunteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficinţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.
5. Respectaţi un regim alimentar adecvat: bazat pe fructe şi legume proaspete, bogate în vitamine, consum de lichide calde.
Ce să NU faceţi:
1. Nu vă trataţi după ureche. Automedicaţia poate fi ineficientă şi este foarte periculoasă prin efecte secundare sau complicaţii.
2. Nu luaţi din prima antibiotice. Virozele nu răpund la astfel de medicamente iar antibioterapia haotică doar selectează flora microbiană extrem de agresivă.
3. Nu luaţi antitermice fără indicaţie clară. Febra este doar o reacţie naturală, de protecţie a organismului, care incearcă să elimine virusurile.
4. Nu ieşiţi din casă şi nu intraţi în contact cu membrii familiei. Puteţi transmite cu uşurinţă şi celorlalţi infecţia pe cale aeriană iar starea dumneavoastră se poate agrava brusc, evoluţia bolii fiind imprevizibilă.
5. Nu vă grabiţi să vă reluaţi activitatea, să vă întoarceţi la şcoală sau la locul de muncă, în perioada de convalescenţă. Aceasta vă poate face vulnerabil la revenirea bolii.
Este bine de ştiut:
Cei mai expuşi sunt cei care merg în colectivităţi (şcoli, creşe, grădiniţe).
Transmiterea infecţiilor sezoniere se face cu mare uşurinţă de la o persoană la alta.
Fie pe cale aeriană (vorbire, tuse, strănut) sau prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii aflate pe mâinile acestora sau pe suprafeţe contaminate. O altă categorie vulnerabilă sunt sugarii de peste 6 luni (ce pierd imunitatea transmisă de la mamă) şi copiii sub 5 ani. Laringita poate avea o evoluţie fulminantă. Copilul prezintă o tuse caracteristică, seacă şi chinuitoare, se sufocă şi nu poate vorbi. Simptomatologia se agravează adesea pe durata nopţii Aceste situaţii impun prezentarea de urgenţă la spital.