Bătrâni prizonieri în propria casă de doi ani
0
Soţii Gorea sunt ţintuiţi în apartament din cauza bolilor care îi macină
Emil şi Liliana Gorea trăiesc o dramă greu de imaginat. De mai bine de doi ani, niciunul nu a mai ieşit din apartamentul cu două camere în care locuiesc. Sunt căsătoriţi de peste 60 de ani, mai exact de când ea avea 16 ani, iar soţul ei 17 ani.
Bolile i-au măcinat puţin câte puţin, iar acum se chinuiesc să trăiască în apartamentul lor modest. La 78 de ani, Liliana Gorea este bolnavă de astm din cauza unei banale răceli netratată la timp. Chiar şi aşa, femeia se trezeşte în fiecare dimineaţă să îl ajute pe cel care i-a fost aproape de la vârsta de 16 ani, dar care nu mai vede de aproape 20 de ani.
Nu-şi poate lăsa soţul singur în casă
„Aşa îmi duc traiul de foarte mulţi ani şi nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fiu atât de chinuită. Îmi fiecare dimineaţă trebuie să mă trezesc la ora 6.00 şi să îi fac lui (n.r. - soţului) mâncare. Trebuie neapărat să mănânce aceeaşi porţie de carne în fiecare zi, din cauza diabetului. Din păcate, nu pot respecta regula asta niciodată deoarece nu ne ajung banii. Din cei 600 de lei, atât cât am pensie, mai bine de jumătate se duc pe medicamente", ne-a povestit bătrâna cu lacrimi în ochi. Ca şi cum nu erau de ajuns de bolnavi, necazurile nu se opresc aici. Emil Gorea este orb de aproape 20 de ani. Nu mai ştie cum arată lumea de afară pentru că de doi ani, de când li s-a stricat liftul de la bloc, nu au mai ieşit din casă. Soţia lui nu îl poate lăsa singur şi este obligată să stea şi ea închisă în casă ca să-l ajute.
Cel mai bătrân asistent social din ţară trăieşte la Buzău
„Eu am chinuit pe toată lumea din cauza bolii mele. Nu mai văd de vreo 20 de ani şi din cauza asta o chinui şi pe soţie şi pe copii. Mi-e greu, dar ce pot să fac? De doi ani nu am mai călcat pe pământ. Mai ies pe balcon să mai iau aer şi să mai aud maşinile şi zumzetul stăzii. Doar aşa mă pot mişca, că altfel aş înţepeni", mărturiseşte bătrânul. Deşi au două fete aşezate la casa lor, cei doi bătrâni nu le cer niciodată nimic. Nici ele nu îi pot ajuta prea mult, atât din cauza problemelor financiare, cât mai ales din cauza lipsei de timp. Vin o dată la două săptămâni să le mai aducă de-ale gurii şi să mai stea de vorbă cu ei.
Asistentul social, singurul ajutor
„Nici fetele nu au cu ce să ne ajute prea mult. Au ele serviciu, dar câştigă foarte puţin. Şi eu le zic să nu cheltuiască bani cu noi şi să le dea copiilor de mâncare", ne-a mai spus bătrânul.
Singurul lor ajutor este Antoneta Iancu, asistent social la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui. S-a ataşat de ei şi, chiar dacă este plătită foarte puţin pentru munca ei, povestea celor doi bătrâni îi dă puterea să treacă peste neajunsurile financiare. Ea este cea care vine o dată la două zile şi îi îngrijeşte.
„Eu le fac cumpărături, eu îi spăl, eu le fac curat şi le spăl hainele. M-am ataşat foarte mult de ei şi, când nu îi văd, le simt lipsa. Am fost vreo două săptămâni foarte răcită şi am stat la pat. În fiecare zi mă gândeam la ei şi stăteam cu griji dacă au tot ce le trebuie", ne-a spus Antoneta Iancu.
Povestea soţilor Gorea o determină să îşi facă treaba ca şi cum cei doi ar fi părinţii ei.
Rămâi pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!
Se încarcă comentariile...
